x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Raport alarmant al autorităţilor de la Londra. Securitatea naţională a Marii Britanii este în joc din cauza Huawei

Raport alarmant al autorităţilor de la Londra. Securitatea naţională a Marii Britanii este în joc din cauza Huawei

de Emil Neacşu    |    28 Mar 2019   •   15:58
Raport alarmant al autorităţilor de la Londra. Securitatea naţională a Marii Britanii este în joc din cauza Huawei

"Probleme semnificative" ale echipamentelor Huawei ar putea plasa securitatea naţională a Marii Britanii într-o zonă de risc, potrivit unui raport alarmant al autorităţilor de la Londra.

Comisia de supraveghere a Huawei, care este condusă de liderul Centrului Naţional de Securitate Cibernetică, a anunţat că au existat “defecţiuni ascunse” în practicile firmei chineze.

Raportul a fost la un pas să ceară o interzicere totală a echipamentelor Huawei, dar a precizat că va fi foarte “dificil de administrat cu exactitate riscul viitoarelor produse în contextul situaţiei actuale din Marea Britanie".

Informaţiile apar pe fondul îngrijorărilor legate de implicarea companiei chineze în realizarea infrastructurii 5G din cauza acuzaţiilor potrivit cărora compania ar fi obligată să sprijine activitatea serviciilor de informaţii chineze, lucruri pe care Huawei le-a negat în mod repetat.

De asemenea, informaţiile reflectă frustrările din rândul oficialilor serviciilor de informaţii pe seama aparentei lipse de acţiune contra Huawei.

Compania chineză de telecomunicaţii a promis deja să cheltuiască o sumă suplimentară de 2 miliarde de dolari pentru a reduce îngrijorările privind securitatea ridicate de către autorităţile de la Londra.

Cu toate acestea, comitetul de supraveghere a atras atenţia că nu există nici un progres vizibil realizat de Huawei pentru a repara problemele de securitate observate şi a spus că poate doar oferi "asistenţă limitată" iar riscurile de securitate naţională din Marea Britanie pot fi rezolvate pe termen lung.

David Wang, director executiv al Huawei, a declarat că firma sa "începe o auto-transformare care este dificilă şi este un proces lung şi dureros care se va derula pe parcursul a 3 până la 5 ani", iar că un răspuns faţă de îngrijorările la adresa securităţii necesită ceva timp.

Wang a adăugat că există vulnerabilităţi în reţea, dar a susţinut că "nu sunt uşi ascunse implantate cu maliţiozitate" în sistemele companiei.

Guvernul Marii Britanii a continuat acţiunile dure asupra reţelei 5G a Huawei, trasând noi legi stricte în ultimele săptămâni pentru a bloca operatorii telecom pentru a utiliza tehnologia companiei în reţelele sale.

Potrivit presei britanie, în următoarele săptămâni urmează să fie făcut un anunţ dacă Huawei va fi interzisă în totalitate de la participarea la reţelele 5G din Marea Britanie.

Statele Unite accelerează eforturile pentru a convinge aliaţii săi din Europa să evite echipamentele telecom chineze din cauza îngrijorării referitoare la spionajul cibernetic şi au făcut presiuni asupra Marii Britanii şi a altor aliaţi să blocheze Huawei de la participarea în construirea reţelelor lor 5G.

Într-un comunicat, Huawei a spus că raportul britanic “detaliază unele semne de îngrijorare privind capacităţile de software ale Huawei. Înţelegem aceste semne de îngrijorare şi le abordăm foarte serios”.

×
Subiecte în articol: Huawei