x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Roboţii vor prelua mare parte din locurile de muncă, însă au şi un impact pozitiv

Roboţii vor prelua mare parte din locurile de muncă, însă au şi un impact pozitiv

17 Sep 2018   •   16:04
Roboţii vor prelua mare parte din locurile de muncă, însă au şi un impact pozitiv

Peste jumătate dintre toate sarcinile de la locul de muncă vor fi preluate de roboţi până în 2025, potrivit Formului Economic Mondial, care a prezis că Inteligenţa Artificială şi roboţii vor lua locul oamenilor în peste 75 de milioane de locuri de muncă de peste tot din lume, notează Daily Mail.

Organizaţia suedeză nonprofit afirmă că peste 133 de milioane de noi locuri de muncă vor fi create de roboţi în aceeaşi perioadă de timp. Oamenii vor fi nevoiţi să îşi adapteze abilităţile la schimbările sistematice pe care le aduce munca cu roboţii.

“În ciuda faptului că aduce schimbări pe scară largă, îmbunătăţirea maşinăriilor, roboţilor şi algoritmului ar putea avea chiar un impact pozitiv asupra mediului de lucru al oamenilor”, se arată în analiza făcută de Forumul Economic Mondial.

Cercetarea prevede că roboţii vor înlocui oamenii în mai multe domenii, precum contabilitate, managementul clienţilor, sectoarele industriale, poştale şi de secretariat. Locurile de muncă ce au nevoie de “abilităţi umane”, precum vânzările, nu vor putea fi preluate de roboţi.

O schimbare majoră asupra muncitorilor o va reprezenta îmbunătăţirea abilităţilor care ţin de “creativitate, gândire critică şi persuasiune”,potrivit studiului. Astfel,  54% dintre muncitori vor fi nevoiţi să-şi îmbunătăţească abilităţile sau să câştige altele pentru a se putea adapta noului sector de muncă.

×