x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă A fost descoperită o planetă cu dimensiuni apropiate de cele ale Pământului

A fost descoperită o planetă cu dimensiuni apropiate de cele ale Pământului

01 Dec 2011   •   14:57
A fost descoperită o planetă cu dimensiuni apropiate de cele ale Pământului

National Optical Astronomy Observatory din Statele Unite a anuntat descoperirea unei planete cu dimensiuni apropiate de cele ale Pamantului. Conform Huffingtonpost, Kepler-21b se afla la circa 352 de ani-lumina de Terra.

"Dupa standarde astronomice, se afla chiar alaturi de noi", a declarat Katy Garmany, purtatoarea de cuvant a observatorului, potrivit careia astronomii descopera frecvent planete noi, insa aceasta Kepler-21b este similara ca dimensiuni cu Pamantul. In timp ce masa sa este de 10 ori mai mare decat a Terrei, raza lui Kepler-21b este de doar 1,6 ori mai mare decat cea a planetei noastre.

"Pana in urma cu cativa ani, cea mai mica planeta extra-solara pe care am descoperit-o era de marimea lui Jupiter sau Saturn, care sunt de circa 10 ori mai mari decat Pamantul. Acum am gasit ceva care are aproape dimensiunea Pamantului, ceea ce demonstreaza ca avem tehnologia necesara pentru a descoperi astfel de planete", a spus Garmany.

Kepler-21b are si o stea, ceva mai mare si mai fierbinte decat Soarele, insa mult mai tanara. Deoarece planeta recent descoperita este aproape de "soarele" sau, la circa sase milioane de kilometri, atmosfera este mult prea fierbinte pentru a detine apa lichida. Comparativ, Pamantul se afla la circa 150 de milioane de kilometri de Soare. Cercetatorii au estimat ca temperatura de pe Kepler-21b este de circa 1600 de grade Celsius.

Descoperirea planetei Kepler-21b a fost realizata in colaborare de observatorul Kepler si de telescoapele din Kitt Peak National, iar Discovery Magazine a anuntat ca astronomii au cercetat planeta timp de 15 luni.

×
Subiecte în articol: soare planeta terra dimensiuni