x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Administraţia secolului XXI

Administraţia secolului XXI

de Atena Groza    |    10 Ian 2009   •   00:00

Structura administrativă a zonei La Botte du Hainaut din regiunea belgiană Valonia cuprinde în jur de 30 de centre care sunt împărţite între cinci comune, în cadrul cărora sunt structurate autorităţile locale.



O dată cu creşterea recentă a populaţiei locale, există în prezent sentimentul că zona La Botte du Hainaut evoluează.

BEREA DĂ PUTERE. Dezvoltarea este determinată de exploatarea resurselor naturale ale zonei prin agricultură şi turism, iar unul dintre cele mai binecunoscute produse locale, berea Trappist de Chimay, a fost baza dezvoltării unei mici industrii agroalimentare. Autorităţile au realizat că gestionarea creşterii este importantă, nu doar prin aducerea unui nou dinamism industriilor în declin, ci şi prin menţinerea domeniilor de activitate economică şi a noilor tehnologii. În trecut, dezvoltarea urbană a fost uneori prost organizată, şi acest fapt a expus riscului resursele naturale şi culturale ale regiunii şi scopul utilizării durabile a acestora. Ca răspuns, regiunea Valonia a recunoscut acum necesitatea de a gestiona dezvoltarea economică într-un mod care permite autorităţilor locale să răspundă eficient cerinţelor populaţiei locale.

PARTENERIAT. Pentru a răspunde provocărilor dezvoltării durabile, comunele partenere din La Botte du Hainaut au decis să îşi pună resursele în comun. Proiectul, care a început în septembrie 2005, a constat în crearea unui "Observator al teritoriului La Botte du Hainaut". Acesta este de fapt un centru pentru schimb şi consultare între serviciile comunelor şi cei care lucrează în comune. Prima prioritate a Observatorului a fost să elaboreze o listă a celor mai urgente sarcini la nivel local şi intercomunal. În curând a devenit clar că era necesar ca toate informaţiile să se reunească în cadrul unui Sistem de Informaţii Geografice (GIS).

O evaluare în cadrul diverselor administraţii a arătat că, deşi fiecare administraţie considera că un astfel de instrument era util, administraţiile nu erau bine informate cu privire la potenţialul instrumentului şi le era dificil să înţeleagă utilitatea aplicaţiilor sale în gestionarea zilnică, iar instrumentul era insuficient utilizat din cauza dificultăţii de a găsi timp şi bani pentru ca angajaţii lor să înveţe cum să îl folosească.

ETAPE. Aşa că proiectul a fost structurat pe următoarele componente: Elaborarea unui buletin informativ care era transmis consilierilor aleşi şi care includea o prezentare clară asupra investiţiilor umane şi materiale necesare, multiplele avantaje ale punerii în comun şi organizarea internă necesară pentru utilizarea acestui instrument; Organizarea de sesiuni de informare şi instruire pentru cei implicaţi la nivelul comunei şi în colaborare cu administraţia regională pentru a arăta cum funcţionează anumite aplicaţii; Crearea unui inventar al datelor disponibil pentru toate administraţiile comunale.

Faza următoare a constat în obţinerea aprobării juridice necesare pentru a putea avea acces la diferitele categorii de informaţii prin sistemele GIS şi în instalarea acestora în diversele administraţii. S-a avut în vedere familiarizarea celor implicaţi cu funcţiile de bază ale sistemului şi instruirea acestora în vederea utilizării diverselor categorii de informaţii.

PROIECTE. În prezent se planifică o serie de proiecte pentru colectarea de date locale şi pentru crearea de aplicaţii de către diferiţii parteneri ca fază următoare a proiectului. Mai mult, acum este considerată indispensabilă stabilirea unei proceduri care implică factorii de decizie, administratorii şi utilizatorii instrumentului, pentru a se asigura performanţa sistemului pe termen lung.

Punerea în comun a resurselor printr-o structură supracomunală, bazată pe o abordare ascendentă, are multe avantaje pentru utilizarea de noi tehnologii în zonele rurale. Cooperarea a făcut posibilă dobândirea de abilităţi utile, limitând în acelaşi timp investiţia financiară solicitată de la fiecare partener. Implicarea directă a comunelor în proiect promovează utilizarea serviciilor oferite, în măsura în care acestea sunt create pentru a răspunde necesităţilor lor.

DATE DESPRE ZONA:
Ţara: Belgia
Regiunea: Valonia
Populaţia: 29.820 locuitori
Suprafaţa zonei: 534 km2

DATE DESPRE PROIECT:
Durata: septembrie 2005-august 2008
Buget: 362.000 de euro, din care 162.900 de euro fonduri europene (Leader +), 162.900 de euro fonduri publice şi 36.200 fonduri private.

×
Subiecte în articol: special