x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Aleea giganţilor din Egipt

Aleea giganţilor din Egipt

23 Mai 2010   •   00:00

Templul funerar al lui Amenhotep al III-lea, bunicul lui Tutankhamon, ar fi fost construit la capătul unei alei im­presionante, străjuite de 80 de statui uriaşe (aproxi­ma­tiv 3,5 metri înălţime) construite din granit de cu­loare roşie, majoritatea reprezentându-l pe Thoth, zeul egiptean al înţelepciunii.

Amenhotep al III-lea, care a domnit 38 de ani (1390-1352 î.Chr.), peste un teritoriu aflat în apogeul prosperităţii şi dezvoltării cultu­rale, era unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremu­rilor sale. Cercetătorii cred că templul funerar al faraonului, denumit Kom el-Hetan, ar fi fost înconjurat de sta­tuile mai multor zeiţe, fiecare dintre ele re­pre­zentând o zi a anului. Piatra folosită la ridicarea acestor statui a fost ulterior folosită de alţi faraoni pentru construirea templelor lor funerare, potivit unor scrieri.

×
Subiecte în articol: zoom