x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Alergări din pat

Alergări din pat

06 Sep 2008   •   00:00

Paturile ajustabile sînt folosite de obicei în spitale pentru a ajuta persoanele obeze sau pacienţii care au suferit diverse intervenţii chirugicale să-şi schimbe poziţia cu minimum de efort.



Paturile ajustabile sînt folosite de obicei în spitale pentru a ajuta persoanele obeze sau pacienţii care au suferit diverse intervenţii chirugicale să-şi schimbe poziţia cu minimum de efort. Charles Filipi, chirurg la Universitatea Creighton din Omaha, Nebraska, Statele Unite, este de părere că pacienţii obezi au nevoie de mişcare pentru a se trata, iar acest lucru necesită, pe lîngă crearea unui dispozitiv care să-i ajute să facă mişcare, şi intervenţia personalului calificat. Filipi propune rezolvarea acestor probleme prin integrarea unui asemenea dispozitiv în patul de spital care, atunci cînd nu este folosit, poate fi păstrat în poziţie verticală la capătul locului de dormit (vezi foto). Atunci cînd pacientul simte nevoia de exerciţiu fizic, prin apăsarea unui buton, patul se ridică uşor în poziţie verticală plasînd dispozitivul pe orizontală în poziţia în care poate fi folosit cel mai bine de pacient, fără vreun fel de intervenţie din partea personalului medical.

Alt fel de detectori

Deşi s-au inventat o mulţime de detectoare care să ajute organele de ordine să depisteze diferite transporturi ilegale, aceştia se folosesc tot de ajutorul cîinilor poliţişti, mai ales în cazul traficului de droguri. Însă ce-i de făcut atunci cînd problema o constituie traficul de substanţe radioactive, în care transportul nu este realizat cu ajutorul unor persoane sau maşini, ci prin intermediul vapoarelor cu încărcături de sute de tone? Oficialii de la vămile portuare sînt încă în căutarea metodei perfecte de depistare a eventualelor transporturi ilegale ascunse în astfel de încărcături, însă detectoarele actuale nu pot procesa numere atît de mari într-un timp rezonabil, de aceea verificarea containerelor necesită controlul manual al unei persoane. Razele gamma produse de materialele radioactive în general pot trece prin învelişul containerelor relativ uşor, însă uraniul, de exemplu, produce o cantitate mică de asemenea radiaţii. Joseph Farmer de la Laboratorul Naţional Lawrence Livermore din California a creat un nou detector, care “miroase” şi nivele scăzute de radiaţii gamma. Dispozitivul, care constă într-un senzor acoperit de un strat de apă condensată nu detectează razele gamma, ci peroxidul de hidrogen generat de interacţiunea acestora cu apa. Atunci cînd razele gamma de pe o suprafaţă destul de mare se lovesc de moleculele de apă, senzorul detectează peroxidul de hidrogen format, fiind astfel mai eficient decît detectoarele convenţionale.


Perfecţionarea sateliţilor

Ne-am obişnuit deja ca armata şi serviciile de informaţii să se folosească din ce în ce mai des de fotografii realizate nu de oameni, ci de nişte invenţii aproape ştiinţifico-fantastice numite sateliţi. Deşi tehnica este relativ învechită, de foarte multe ori imaginile captate prin satelit nu sunt clare, ci intunecate de turbulenţele atmosferice. Cea mai bună metodă găsită pînă în prezent de oamenii de ştiinţă pentru a înlătura umbrele implică determinarea modului în care turbulenţele distorsionează o simplă sursă de lumină din imagine şi inversarea procesului. Dezavantajul este acela că metoda necesită munca unui expert care să localizeze punctele-sursă de la care poate fi calculată distorsiunea. Yitzhak Yitzaky, inginer electronist la Universitatea Ben-Gurion din Israel, a dezvoltat însă un sistem care reprezintă de fapt o versiune automatizată a acestui proces. Programul lui Yitzaky studiază o imagine pentru a descoperi margini şi linii, calculează modul în care acestea ar putea fi distorsionate apoi aplică modificarea întregii imagini. Metoda determină distorsiunea într-o singură direcţie de-a lungul fotografiei, însă umbrele cauzate de turbulenţele atmosferice sunt aceleaşi pentru toate direcţiile, aşa că invenţia se dovedeşte a fi un succes în captarea unor imagini clare ale Planetei pe care trăim.

×
Subiecte în articol: inventii