x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Animale rare cu arme neconvenţionale

Animale rare cu arme neconvenţionale

de Anca Aldea    |    26 Iul 2009   •   00:00
Animale rare cu arme neconvenţionale
Sursa foto: Amirah Fatin/Reuters

Maimuţa năsoasă devine mai sexi în perioada împerecherii datorită protuberanţei sale faciale. Peştele undiţar îşi omoară prada cu un spin dubios aflat între ochi, iar cârtiţa cu tentacule şi-a câştigat deja renumele de cel mai iute carnivor de pe Pământ.



De ce ar avea nevoie o primată de un nas "cât o zi de post"? Răspunsul - spun cercetătorii - este simplu: "Pentru a atrage femelele în dansul împerecherii". În momente de tandreţe, nasul acestei specii (denumită ştiinţific Nasalis larvatus) se umflă şi se alungeşte. La masculi, înfăţişarea se schimbă vizibil, semn că momentul mult-aşteptat este foarte aproape. La femele, însă, "ornamentul facial" - mult mai mare decât nasul oricărei alte specii de maimuţe - nu suferă modificări deosebite. Ciudatele creaturi trăiesc doar în grupuri mari, doar în apropierea pădurilor de mangrove din insula Borneo, şi sunt conduse de un mascul bătrân.

Mult mai neconvenţională este însă înfăţişarea peştelui undiţar (denumit ştiinţific Lophius americanus). În ciuda denumirii sale hilare, acest peşte se poate înscrie fără probleme în topul celor mai urâte specii din lume. Trăieşte în mări tro­picale şi subtropicale şi beneficiază de toate atuurile pentru a putea fi numit "cameleonul apelor". Lophius americanus sunt înotători proşti, dar sunt vânători înnăscuţi - cu ajutorul gurii uriaşe şi al dinţilor foarte mari şi ascuţiţi, peştele undiţar îşi digeră iute prada. Dar ritualul vânătorii este complicat: îşi urmăreşte victima cu atenţie şi o momeşte cu trei spini lungi aflaţi între ochi. Una dintre aceste excrescenţe este prevăzută cu un mic depozit de bacterii fosforescente, hrana preferată a altor specii subacvatice - calamari şi crustacei.

Un vânător la fel de temut - de data aceasta pe uscat - este o specie de cârtiţă, al cărei nas are formă de stea în mai multe colţuri. Condylura cristata îşi foloseşte acest organ "cu tentacule" nu pentru a direcţiona sunetul către suratele ei, comunicând mai uşor cu ele, şi nici pentru a lua urma pradei mirosindu-i miresmele din aer. Ciudatul nas de culoare roz, care seamănă cu o floare deschisă, funcţionează ca un instrument... de atingere. Cu ajutorul celor 22 de "tentacule", această cârtiţă detectează imediat larvele şi animalele mici şi gustoase de sub apă. "Vânătoarea" durează doar câteva secunde. De altfel, Condylura cristata este considerată cel mai rapid carnivor din lume.

Deşi nu e iute de picior, leneşul este... şmecher. Îi place să doarmă şi să stea de­geaba, dar de lipsa lui de activitate beneficiază nişte populaţii mărunte, cum ar fi moliile şi căpuşele, care se adăpostesc în blana animalului şi trăiesc acolo. Cercetătorii au descoperit că pe fiecare fir de păr al leneşului există câte patru tipuri de alge, motiv pentru care, în timpul ploilor, culoarea blănii acestei specii este verde, iar în sezonul uscat - maro. Moliile, căpuşele şi algele îl ajută pe leneş să se camufleze în eventualitatea unui pericol.

Natura s-a dovedit darnică în cazul mai multor specii. Cum este, de pildă, Rousettus aegyptiacus, o specie de liliac egiptean, cu creier mic, dar testicule de două ori mai mari. Oamenii de ştiinţă spun că anomalia a apărut din cauza (sau datorită) femelelor, care îşi schimbă partenerii în mod constant. De aici, s-a născut o competiţie acerbă între masculi, care trebuie să ţină pasul cu mofturile femelelor cu care se împerechează.

Aflat în pericol de dispariţie, rechinul-ciocan are, potrivit unor studii, cel mai ciudat cap de vietate subacvatică din câte se cunosc pe Terra. Cu cât ciocanul este mai mare, cu atât masculul acestei specii este mai puternic şi mai căutat pentru împerechere. Datorită formei capului, ochii electro-receptori sunt poziţionaţi la distanţă rezonabilă şi eficientă.

Ştiaţi că în Africa trăieşte o specie de mamifer care creşte până la maximum 1,5 metri lungime şi care se poate hrăni cu aproximativ 50.000 de insecte pe zi? Porcul termitelor, căci despre el este vorba, nu a fost fericit cu o înfăţişare atrăgătoare. Din contră. Are pielea roz şi în straturi, nu este acoperit cu păr şi pare o încrucişare între porcul mistreţ, porcul domestic şi un şobolan. Oamenii de ştiinţă spun însă că această specie nu are legătură genetică cu nici o altă specie de mamifer din lume. Mai degrabă cu o fosilă demult dispărută...

×
Subiecte în articol: zoom specii