x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Astronomii americani, STUPEFIAȚI: "Am fost complet uluiţi. Nu am mai văzut NICIODATĂ așa ceva!" (VIDEO)

Astronomii americani, STUPEFIAȚI: "Am fost complet uluiţi. Nu am mai văzut NICIODATĂ așa ceva!" (VIDEO)

08 Noi 2013   •   12:22
Astronomii americani, STUPEFIAȚI: "Am fost complet uluiţi. Nu am mai văzut NICIODATĂ așa ceva!" (VIDEO)

Astronomii americani şi-au exprimat consternarea, după ce au observat cu ajutorul telescopului spaţial Hubble un asteroid complet neobişnuit, care se învârte în jurul propriei axe şi ejectează în spaţiu dâre de praf ce formează şase cozi, la fel ca o cometă.

Spre deosebire de toţi asteroizii observaţi până acum, care apar ca un punct luminos pe cer, noul asteroid, denumit P/2013 P5, seamănă cu un aspersor, au precizat savanţii americani.

"Am fost complet uluiţi când l-am văzut", a spus David Jewitt, astronom la Universitatea California din Los Angeles, principalul autor al acestei descoperiri. "Ceea ce este şi mai uimitor este structura cozii sale, care s-a schimbat complet în doar 13 zile ejectând praf în spaţiu", a precizat cercetătorul american într-un comunicat, adăugând că "era dificil de crezut că ne uitam la un asteroid".

Asteroidul P/2013 P5 ejectează praf în mod periodic de cel puţin cinci luni, iar astronomii sunt de părere că este posibil ca viteza sa de rotaţie să crească până la punctul în care va începe să se dezintegreze, relatează Mediafax.

Cercetătorii nu cred însă că rotaţia sa şi formarea celor şase cozi din material care scapă din nucleul asteroidului ar fi rezultat dintr-o coliziune cu un alt asteroid, pentru că au văzut o cantitate mare de praf care să fie ejectată în spaţiu într-un singur moment.

Astronomii care foloseau telescopul Pan-STARRS din Hawaii au anunţat descoperirea asteroidului P/2013 P5, pe 27 august, notând pe atunci faptul că asteroidul avea un aspect ceţos şi neobişnuit.

Cele şase cozi au fost descoperite de Hubble, utilizat pentru a realiza fotografii mai detaliate ale asteroidului, pe 10 septembrie.

O nouă monitorizare realizată cu acelaşi telescop spaţial, pe 23 septembrie, a arătat că asteroidul şi-a schimbat complet înfăţişarea.

Noua descoperire a făcut obiectul unui articol ştiinţific care a fost publicat joi pe site-ul revistei ştiinţifice americane Astrophysical Journal Letters. 

 
 
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×