x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Atlantida de sub Dunăre

0
Autor: Vasile Surcel 21 Feb 2009 - 00:00

Adunată domol în lacul de acumulare de la Porţile de Fier, Dunărea ascunde în adâncuri vestigiile unui tărâm care a pierit înghiţit de ape, la fel ca legendara cetate Atlantida. Un tărâm rupt din vise, dispărut de doar câteva decenii. Un tărâm care mai trăieşte acum doar în memoria foştilor săi locuitori. Oameni nostalgici pentru care a devenit imaginea unui  paradis pierdut pentru totdeauna: Ada-Kaleh, insula din amintire.



Cărturarul român Nicolae Densuşianu plasa Atlantida, undeva pe Dunăre, în zona Porţilor de Fier. Era doar o ipoteză spectaculoasă, pe care majoritatea specialiştilor o consideră fantezistă. O ipoteză bazată pe legende străvechi şi mărturii folclorice adunate la un loc şi prelucrate savant în "Dacia preistorică”, monumantala lucrare care a văzut lumina tiparului în anii de început ai secolului al XX-lea. Şi totuşi Dunărea ascunde sub valurile sale "o Atlantidă” reală, pe care a înghiţit-o acum patru decenii. Dar, spre deosebire de cea mitologică, despre care izvoarele antice spun că ar fi pierit distrusă de furia zeilor, cea de sub Dunăre a fost înecată din voia oamenlior.

KILOMETRUL 946

Ada-Kaleh s-a aflat, până acum patru decenii, undeva, la trei kilometri aval faţă de oraşul Orşova, la Kilometrul 946 al Dunării. Era o palmă de pământ, pomenită chiar şi de izvoarele istorice ale antichităţii. Herodot o numea Cyraunis şi o descria ca pe o insuliţă îngustă cu o lungime de de 200 de stadii. Adică, în unităţile noastre de măsură, 1.750 de metri. Iar lăţimea ai era de 350-400 de metri. Prima consemnare oficială a insulei apare mult mai târziu, în 1430, când este inclusă în raportul întocmit de comandantul Ordinului Cavalerilor Teutoni, pe care regele Sigismund al Ungariei i-a trimis aici să protejeze cetăţile din zonă. În documentul Teutonilor peticul de pământ dintre apele Dunării apare sub numele de "Insula Saan”, locuită de 216 oameni.

O ISTORIE MULTISECULARĂ
Aflată la graniţa a două mari imperii, insula şi-a schimbat, în timp, atât stăpânii, cât şi numele. Care au fost când româneşti, când turceşti. Rând pe rând i s-a spus când Ruşava, Cerna, Poarta de Fer, Insula Orşovei sau Orşova Nouă, când Demir Kapu, Ada-i kebir ori Ada-Kale, pentru ca, până la urmă să se fixeze la forma Ada-Kaleh. La începutul secolului al XVlll-lea, s-a aflat sub dominaţia austro-ungarilor care au numit-o, într-o vreme, Carolina. Tot ei au fost cei care, între 1718 şi 1738, au construit aici cetatea fortificată ale cărei vestigii au stat în picioare până la "marele înec” din 1969-1970.

CITADELA
Construită pe schema "săgeată dublă” cetatea de pe insulă a fost, la vremea ei, un edificiu militar de ultimă generaţie. La exterior, exista un rând de ziduri groase din cărămidă, întărite cu contraforţi şi ancadramente din piatră, cioplite în stilul baroc specific epocii. Deosebit de masive, acestea aveau 5-6 metri înălţime şi o grosime cuprinsă între 1,5 şi doi metri. Zidurile de protecţie erau străbătute de patru porţi de acces protejate de uşi masive, consolidate cu ferecături din metal. Lor le corespundeau alte patru porţi interioare, legate între ele prin culoare boltite. În plus, existau bastioane dotate cu platforme confecţionate special pentru tunuri de mare calibru. În spaţiul fortificat existau şi un labirint de galerii subterane, adevărate catacombe formate din încăperi boltite, lungi de zeci de metri.

Pe la 1789, insula, cu tot cu cetatea ei a intrat, din nou, sub adiministraţia Sublimei Porţi de la Stambul. De fapt în limba turcă Ada-Keleh înseamnă exact "Insula Fortificată”. În acele vremuri, lângă fosta clădire care îl adăpostise cândva pe comandantul militar austriac al cetăţii a fost înălţat un minaret, iar clădirea a fost preschimbată în moschee. Iar din acele vremuri s-a păstrat o inscripţie cioplită în piatră, dedicată sultanului Mahmud Khan.

Nici secolul al XlX-lea nu a fost prea liniştit pentru insula dintre apele Dunării. La fel ca şi în veacurile trecute, vicistitudinile istoriei au făcut ca Ada-Keleh să treacă de la un stăpîn la altul. După războiul din 1877-1878, suzeranitatea Turciei asupra Balcanilor a intrat într-un declin din ce în ce mai abrupt. În aceiaşi vreme, chiar şi  prezenţa austriacilor în zonă, consacrată oficial, devenise totuşi o realitate politică şi militară pur formală. Iar vechea cetate construită de ei  nu mai avea aproape nici un rol militar. Zidurile fortificate, bastioanele şi cazematele, cu tot cu hrubele scobite în măruntaiele pamântului încep să se preschimbe, uşor, uşor, în vestigii mute ale unei glorii demult apuse.

În noiembrie 1885, Ada-Kaleh este declarată, oficial, garnizoană deschisă. Moment care marchează momentul de sfârşit al "carierei” sale militare. Rămasă fără utilitate practică vechea cetate a intrat într-un declin din ce în ce mai accentuat.

ÎNALTUL PATRONAJ REGAL

Cu timpul localnicii care erau mai ales de etnie turcă, încep să se organizeze şi să pună bazele unei administraţii proprii. Comunitatea locală era condusă de un "Mudiar”, adică guvernator, funcţia de judecător este deţinută de "Cadiu”, iar autoritatea religioasă aparţinea unui "Imam”, ajutat de "Muezin”, dascălul care chema oamenii la cele cinci rugăciuni zilnice, obligatorii pentru musulmani. Tot în acele vremuri şi Imperiul Austro-ungar îşi trăia ultimele sale decenii de viaţă. Care se va încheia definitiv, odată cu primul război mondial. Atunci, prin Tratatul de pace de la Versailles, încheiat în 1919 şi după cel de la Lausanne din 1923, România căpăta suveranitatea asupra insulei Ada-Kaleh. Imediat după acel moment, administraţia insulei a fost asigurată de o comisie interimară. Iar după 1925 a primit o administraţie de rang comunal.

Deja, prin 1921, pe vremea când prim-ministru al Regatului României era generalul Averescu, pe insulă s-au pus bazele unui prim obiectiv industrial: fabrica de ţigări RMS, adică regia Monopolurilor Statului. Fabrică ce a început să producă însă, efectiv, abia în 1927. Tot în acei ani, s-au înfiinţat şcoala de meserii pentru băieţi şi fete, precum şi un oficiu poştal. Rămăşi cumva la marginea istoriei, locuitorii insulei, preponderent turci, deveniseră doar o palidă imagine au glorioşilor otomani care stăpâniseră cândva meleagul.

Soarta lor s-a schimbat însă rapid, luând o turnură deosebit de dinamică, după 1931. În acel an, la 4 mai, regele Carol al ll-lea, împreună cu prim-ministrul guvernului, care era însuşi Nicolae Iorga, au venit aici într-o scurtă vizită. Fermecat de frumuseţea locului, care părea icoana unui Levant decadent, suveranul a decis să-i ajute pe ada-kelezii cărora le-a promis "toată grija sa”. Iar două săptămâni mai târziu, o delegaţie compusă din liderul religios local Ali Kadri şi Ismail Turhan, primarul insulei, au luat drumul Bucureştilor. Ajunşi în Capitală, au început negocierile privitoare la privilegiile promise de rege.

Unul dintre cele mai importante drepturi obţinute a fost posibilitatea de a aduce pe insulă, fără taxe vamale, o serie de produse considerate extrem de utile. Era vorba despre zece vagoane de zahăr, un vagon de tutun străin (care se adăuga astfel celui cultivat pe insulă), o tonă de ţigări de foi, două vagoane de cafea, 1.500 de "obiecte de bazar”, dar şi... 1.500 de fesuri. Plus alte trei vagoane de alcool. Produs de import folosit la fabricarea, după o reţetă locală, unui sort de rom devenit celebru sub numele de "Rhum Ada-Kaleh”. La ce erau bune toate acestea? La ceva care, dacă am fi doar cu un bob mai inteligenţi decât suntem, ne-ar fi util şi nouă în aceste vremuri tulburi de nesfârşită tranziţie: dezvoltarea turismului.

În acea perioadă oamenii de pe uscat, şi nu doar din România, au început să fie atraşi de pacea patriarhală a insulei. Dar şi de produsele unei mici industrii specifice locului. Urmaşi ai glorioşilor ieniceri şi spahii ai Sublimei Porţi, turcii "insulari” de pe Ada-Kaleh, se specializaseră în producerea vestitului rahat turcesc numit "Lockum”. Dar şi a "saray-igli”-ilor coapte într-un aluat special, cu multă nucă înecată în miere. Iar cafeaua la nisip preparată pe insulă în ibrice de aramă, o concura deja pe cea servită prin cele mai rafinatele cafenele de pe uscat. Rebotezată Societatea Anonimă pe Acţiuni "Musulmana”, micuţa fabrică de tunun s-a extins, ajungînd în scurt timp să producă şi pentru export. Fie că era cultivat pe insulă ori era adus din import, cu scutiri de taxe vamale, tutunul era prelucrat manual, în 17 sortimente de ţigarete. Devenite celebre, mărci precum "RMS”, "Regale”, "Naţionale”, "Paşa”, "Herem”, "4 Mai”, "Smyrna”, "Sultan” ori cele "Cabinet”-superlong pentru femei, porneau de aici pentru a ajunge peste tot. Iar firma "Musulmana” condusă de Ali Kadri ajunsese chiar furnizoarea de ţigări fine a Casei Regale de la Bucureşti. În plus, în 1934, insula a fost declarată staţiune balneo-climaterică, fapt care a adus cu el un nou suflu economic.  

PARADISUL TURCIT
Amintirile celor care au trecut pe atunci prin Ada-Kaleh descriu un loc tihnit, unde timpul  trecea parcă mai domol decât în restul lumii. Iar cei care au călcat prin acele locuri şi le reamintesc plini de nostalgie. Pe insulă exista o stradă principală pe care, de o parte şi de alta, existau tot felul de prăvălii cu specific local: mici restaurante, cafenele, magazine de coloniale. Iar toată insula părea învăluită în fumul înmiresmat, izvorât şerpuitor din narghilele.

Completat de aroma omniprezentă iscată din alchimia subtilă a cafelei la nisip. De asemenea, turcii de pe Ada-Kaleh erau mari specialişti în cultivarea unor soiuri exotice de trandafiri, ale căror petale ajungeau, la timpul cuvenit, în cazanele mari din aramă în care se preapra, după reţete secrete, vestitul "Locum”. Ori intrau în compoziţia cremoasă a "Tahîn”-ului, celebra halva turcescă la care visau atât copii, cât şi adulţii de pe alte meleaguri. În spate, la adăpost de privirile străine, funcţionau micile ateliere în care tuntunul era prelucrat manual până se preschimba în ţigări de lux.

Turcii "ada-kalioţi” umblau îmbrăcaţi cu şalvari şi vestoane gătite cu ornamente brodate. La care se adăugau, bineînţeles, fesurile cu ciucuri din mătase. Iar femeile lor nu ieşeau în lume fără să aibă faţa acoperită de feregea. Iar atunci când treceai pe lângă moschee, erai învăluit de aromele nelumeşti iscate de smirna arsă înăuntru în timpul slujbelor. Loc unde se afla mândria moscheii, dar şi a insulei: un imens covor de rugăciune. Considerat, pe atunci drept cel mai mare din întreaga Europă, covorul avea o lungine de 15 metri şi o lăţime de cinci. Şi fusese dăruit, în 1904, de către sultanul Abdul-Hamid.

TEZAURUL MEMORIEI
Gheorghe Bob trăieşte, de câteva decenii bune, în Bucureşti. Dar a venit aici după ce Ada-Kaleh a fost înecată sub apele Dunării. Este român, dar vorbeşte cu mare dragoste despre turcii alături de care a crescut, în copilăria şi tinereţea sa. Şi acum, după patru decenii se consideră "insular” sau "ada-kalean” dacă se poate spune aşa. Se consideră un soi mai aparte de supravieţuitor, venit dintr-o lume de basm acum dispărută. Locuieşte într-un apartament de bloc, undeva pe lângă Ilioara. Dar casa lui, plină de cărţi şi de obiecte aduse aici dintr-o bejanie care nu se va mai încheia niciodată, este o icoană vie a "Insulei”.

În faţa  blocului şi-a plantat câţiva smochini, înmulţiţi prin butaşi aduşi chiar de pe insulă. Din fructele lor parfumate, pregăteşte, cu mâna lui, o dulceaţă delicioasă "ticluită” după o reţetă ale cărei secrete le ştie doar el. Omul trăieşte în prezentul imediat. Însă mintea şi sufletul său pleacă adeseori către tărâmul nostalgic pe care a fost obligat să-l părăsească acum patruzeci de ani.

După cum spune el însuşi este un supravieţuitor, căci este convins că, dintre cei aproape şase sute de oameni expatriaţi de pe Ada-Keleh, abia dacă mai trăiesc vreo 150, răspândiţi prin ţară sau prin lume. Fapt pentru care se simte obligat să păstreze bruma de relicve pe care au mai putut-o salva, el şi încă o mână de oameni asemenea lui. Apartamentul îi este plin de cărţi, de monografii publicate de-a lungul vremii şi de imagini fotografice, puţinele rămase din "Atlantida” de sub apele Dunării. Restul, supravieţuieşte în mintea lui, amintiri de neşters. Deşi român, el a ajuns pe insulă încă de pe vremea când era copil. Şi a rămas acolo până la sfârşitul acelui tărâm magic.

Acum, poate povesti ceasuri la rând despre acele locuri. Are fotografii vechi ale insulei pe care poate indica precis fiecare casă, cu povestea ei şi a stăpânilor care au locuit-o. "Pentru noi, fotografiile nu sunt doar nişte petice de carton. Ele sunt viaţa noastră însăşi, aşa cum a fost ea acolo. Insula avea tot ceea ce-şi puteau dori nişte localnici paşnici aşa cum eram noi. Există o uzină electrică ce funcţiona pînă seara. În schimb noaptea foloseam lămpi cu gaz. Exista o librărie, post de poliţie, brutărie, cafenele, restaurant. Creştinii de pe insulă aveau şi ei o biserică ortodoxă şi două capele. Iar moscheea ni se parea a fi de-a dreptul uriaşă. Turcii erau nişte oameni deosebiţi, paşnici şi prietenoşi care nu mai aveau nimic în comun cu vechii otomani militarişti”. Pe insulă nici viaţa culturală nu era uitată. "Aveam şi un cinematograf, unde fiecare familie avea locul său, rezervat”.

Iar memoria fostului copil păstrează şi acum amintirea bunătăţilor de pe insulă. "Mai întâi erau smochinii. Îi vedeai peste tot căci clima era dulce, îngăduitoare atât cu oamenii, cât şi cu pomii”. Apoi erau "moşmonii”, nişte copăcei care făceau nişte fructe deosebite. Semănau oarecum cu cele de măceş, doar că erau mai mari, cu doar câţiva sâmburi, care nu erau înveliţi în puful înecăcios al acelora. Toamna când erau coapte, în ele se aduna un fel de gel, consistent ca un magiun, dulce şi deosebit de aromat. Apoi, mai erau "Şan-dudy” un soi de dud cu fructe mari şi parfumate care, atunci când erau coapte, nu cădeau de la sine iar copii trebuiau să se urce prin pomi dupe ele. La fel de căutate erau şi prunele numite "Turberighe”.  Imaginea de paradis terestru sporea primăvara când până şi vechile ziduri înfloreau, acoperite de zorele şi "Gura leului”. "Iar pe Talimene, cum era numit pe atunci debarcaderul insulei, nopţile erau luminate de puzderie de Orek Bugerdie, adică licurici, care acolo erau parcă mai mulţi şi mai mari ca în oricare alt loc”.

SFÂNTUL DIN ADA-KALEH

Până la dramaticul sfârşit al insulei, legendele locale au pomenit legenda lui "Miskin Baba”, sfântul de pe Ada-kaleh. Despre el se spunea că ar fi fost prinţ, ultimul urmaş al hanilor Samanaizi din Buchara. Sânge nobil cu vocaţie religioasă, el şi-ar fi părasit regatul pentru a porni prin lume, în căutarea liniştii mistice. Pe care a găsit-o aici, pe palma de pământ din mijlocul Dunării. A ajuns pe Ada-Kleh prin anul 1800. Bine primit de localnicii musulmani deja stabiliţi solid pe insulă, el şi-a dus traiul de sihăstru undeva, printre ruinele vechii cetăţi. A trăit în o viaţă de pace în cursul căreia a făcut minuni, s-a rugat, a vindecat bolnavi şi a profeţit. Legenda mai spune că a făcut una dintre ultimele sale profeţii chiar şi după moarte când, apărut în visul unui localnic, a anunţat întreaga comunitate despre anumite evenimente care chiar au şi avut loc, în scurt timp. La aproape două sute de ani de la trecerea sa în nefiinţă, localnicii veneau încă să se roage la mormântul sfântului musulman. Iar rugile lor erau întotdeauna împlinite.

AGONIA
Agonia "Atlantidei” din mijlocul Dunării a început prin 1964. O perioadă tulbure, în care Gh. Ghiorghiu Dej lăsa impresia că vrea să se desprindă din îmbrăţişarea "marelui frate” sovietic. Era vremea în care Iosip Broz Tito, căpetenia Iugolsaviei comuniste, avansase, din motive de politică locală, de la rangul de "călău al naţiunilor” la cel de prieten al poporului român. În acel an, cei doi conducători de popoare au decis să-şi cimenteze prietenie prin construirea unui obiectiv comun: Complexul hidro-energetic "Porţile de Fier”. Apoi, Ghiţă Dej a murit. Dar "ştefeta” i-a fost preluată de urmaşul său, Nicolae Ceauşescu. Lucrările hidrotehnice au început, mai întâi mai lent apoi, în ritm din ce în ce mai alert. Din păcate pentru localnici lacul de acumulare urma să se întindă şi peste căminul lor multisecular. Iar prin 1968-69, s-a decis strămutarea lor definitivă.

Prin 1970 cu puţin înaintea "înecului final” autorităţile de la Bucureşti le-au oferit "insularilor” două variante. Una era strămutarea tuturor pe Şimian, o insuliţă vecină pe care s-a promis că toate clădirile de pe A-Kaleh, inclusiv vestigiile cetăţii vor fi strămutate, una câte una. Sau dacă nu, li s-au oferit paşapoarte pentru Tutcia. Cei mai tineri, sau care aveau rude şi prieteni peste Bosfor au ales cea de-a doua variantă. Ceilalţi s-au împrăştiat, care pe unde au putut. Unii s-au mutat aproape, în Turnu Severin sau Orşova. Cei mai mulţi au plecat în Constanţa. Dar şi prin Moldova. Sau în Burureşti, aşa cum a făcut Gheorghe Bob. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile regimului comunist. Promisa strămutare s-a făcut doar parţial: porţiuni din cetate, câteva catacombe din cazemate, plus locuinţa lui Mahmud Paşa, una dintre casele tradiţionale turceşti de pe insulă. Tot pe Şimian a ajuns şi mormîntul sfîntului "Miskin Baba”. Apoi, după evacuarea populaţiei, zidurile cetăţii au fost dinamitate. Pentru scurt timp, insula a devenit poligon de instrucţie pentru armată. Se pare că ultimele ei momente de agonie au fost înregistrate pe peliculă de studiourile Armatei. Era un film pedagogic, pentru elevii şcolilor militare în care viitorii ofiţeri erau învăţaţi să folosească artileria. Iar ţintele luate atunci în vizoarele artileriei au fost zidurile moscheei. Asta pentru că, dacă ar fi fost lăsate pe loc, mult mai înalte fiind decît restul edificiilor de pe insulă, ar fi pus în pericol circulaţia navală pe Dunăre. Acum, în acea zona nu mai exista decât un imens lac de acumulare. Şi "Atlantida” de sub apele Dunării care mai trăieşte doar în memoria "insularilor”. Şi va muri definitiv după ce ultimul dintre ei pa parăsi lumea aceasta agitată şi grăbită să obţină câştigurile cele mai mari, în cel mai scurt timp posibil. 


Gheorghe Bob, unul dintre puţinii "insulari” care mai păstrează vie în memorie icoana vechiului Ada-Kaleh
Citeşte mai multe despre:   pană,   mari,   dunării,   insula,   insulei,   ada,   zoom plus

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Epavele a două nave de război din secolul al XVII-lea au fost descoperite lângă Stockholm

Epavele a două nave de război din secolul al XVII-lea au fost descoperite lângă Stockholm
O echipă de cercetători a anunţat descoperirea epavelor a două nave de război datând probabil din secolul al XVII-lea, în apropiere de Stockholm. Cele două nave au fost găsite în apropiere de insula...

Doliu în lumea universitară. Profesorul Lucian Vințan, membru al Academiei de Științe, a decedat

Doliu în lumea universitară. Profesorul Lucian Vințan, membru al Academiei de Științe, a decedat
Cel mai titrat profesor din domeniul calculatoarelor şi tehnologia informaţiei de la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), Lucian Vinţan, membru al Academiei de Ştiinţe, a decedat la vârsta de 57 de ani....

Televizoarele smart devin ţintele preferate ale infractorilor cibernetici

Televizoarele smart devin ţintele preferate ale infractorilor cibernetici
Televizoarele smart devin tot mai mult ţinte ideale pentru potenţiale atacuri cibernetice, una dintre cele mai importante cauze fiind configurarea slabă a dispozitivului, fie din neglijenţa producătorului, fie din...

Apple TV+ se lansează în o sută de țări și vrea să spargă piața cu cel mai mic preț

Apple TV+ se lansează în o sută de țări și vrea să spargă piața cu cel mai mic preț
Apple TV+ se lansează astăzi în o sută de ţări şi propune programe originale la preţ redus - cel mai mic din sector: 4,99 dolari pe lună, la jumătate faţă de Netflix - pentru întreaga familie. ...

Twitter va interzice toate formele de publicitate electorală

Twitter va interzice toate formele de publicitate electorală
Platforma de socializare Twitter va interzice toate formele de publicitate electorală, începând cu data de 22 noiembrie. „Deși publicitatea online este incredibil de puternică și foarte eficientă pentru...

AIEA: Ambasadorul român Cornel Feruță a pierdut în fața argentinianului Rafael Grossi

AIEA: Ambasadorul român Cornel Feruță a pierdut în fața argentinianului Rafael Grossi
Consiliul Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) s-a reunit, la Viena, pe 29 octombrie 2019, pentru a patra rundă de vot formal în cadrul procesului alegerii Directorului General al...

Dezbatere publică la MCSI despre efectele tehnologiei 5G asupra sănătății

Dezbatere publică la MCSI despre efectele tehnologiei 5G asupra sănătății
Radiaţiile electromagnetice, inclusiv cele generate de tehnologia 5G, au efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor şi funcţiei cardiace, iar acest lucru reiese din studiile efectuate la nivel mondial, a afirmat, l...

Marea Britanie - Roboţii, soluţia pentru îngrijirea vârstnicilor în contextul îmbătrânirii populaţiei

Marea Britanie - Roboţii, soluţia pentru îngrijirea vârstnicilor în contextul îmbătrânirii populaţiei
În contextul îmbătrânirii populaţiei şi a provocării reprezentată de îngrijirea unui număr mai mare de persoane vârstnice, Guvernul Marii Britanii a anunţat sâmbătă că roboţii concepuţi pentru a oferi...

Roverul VIPER al NASA va aseleniza la polul sud al Lunii pentru a căuta apa necesară astronauţilor

Roverul VIPER al NASA va aseleniza la polul sud al Lunii pentru a căuta apa necesară astronauţilor
Administratorul general al NASA, Jim Bridenstine, a declarat vineri că agenţia spaţială americană intenţionează să trimită un rover pentru a preleva, în premieră, mostre de apă îngheţată de la polul sud...

Facebook lansează „Facebook News”, un flux de ştiri realizat în colaborare cu mass-media

Facebook lansează „Facebook News”, un flux de ştiri realizat în colaborare cu mass-media
Acuzată că propagă dezinformarea, reţeaua de socializare Facebook a anunţat vineri lansarea unui flux de ştiri împreună cu mass-media, menit să promoveze jurnalismul de calitate, transmite AFP. „De mai...

Huawei a lansat primul său smartphone pliabil, la un preț de 2.403 de dolari

Huawei a lansat primul său smartphone pliabil, la un preț de 2.403 de dolari
Grupul Huawei Technologies Co Ltd a început să primească comenzi în China pentru primul său smartphone pliabil. Lansarea modelului 5G Mate X a fost amânată de două ori în acest an deoarece Huawei, al...

O hackeriţă de 12 ani, pe jumătate româncă, participă la cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică, DefCamp #10

O hackeriţă de 12 ani, pe jumătate româncă, participă la cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică, DefCamp #10
Bianca Lewis, în vârstă de 12 ani, a testat şi găsit vulnerabilităţi informatice în sistemul electronic de vot din Statele Unite ale Americii, iar între 7 şi 8 noiembrie va fi prezentă la Bucureşti, unde va...

Un român de la Universitatea Cambridge a participat la crearea unei frunze artificiale care produce gaz ecologic

Un român de la Universitatea Cambridge a participat la crearea unei frunze artificiale care produce gaz ecologic
O frunză artificială, creată de o echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge, din care face parte şi doctorandul român Virgil Andrei, este capabilă să imite fotosinteza, procesul prin care...

Astronautele Christina Koch şi Jessica Meir au efectuat prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină

Astronautele Christina Koch şi Jessica Meir au efectuat prima ieşire în spaţiu exclusiv feminină
Astronautele americane Christina Koch şi Jessica Meir au efectuat împreună vineri o ieşire în spaţiu de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a realiza o lucrare de reparaţii, marcând prima ie...

Calea Lactee „a furat” câteva galaxii pitice din vecinătatea sa de la o altă galaxie

Calea Lactee „a furat” câteva galaxii pitice din vecinătatea sa de la o altă galaxie
Calea Lactee, galaxia din care face parte Sistemul Solar, a „furat” câteva microgalaxii ce făceau parte din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie din apropierea sa, în contextul unui proces de ciocnire...
Serviciul de email marketing furnizat de