x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Un ultim avertisment: Pamantul se transforma intr-o sera!

Un ultim avertisment: Pamantul se transforma intr-o sera!

07 Aug 2018   •   14:33
Un ultim avertisment: Pamantul se transforma intr-o sera!

Tranzitia spre o economie verde este mai urgenta ca niciodata, poluarea generata de energiile fosile risca risca sa arunce Terra intr-o adevarata "baie de abur", de durata si extrem de periculoasa, au avertizat oamenii de stiinta. In cazul in care calotele polare continua sa se topeasca, iar emisiile de gaze cu efect de sera vor dobori alte si alte recorduri, Pamantul va ajunge intr-un punct fara intoarcere.

 

Iar aceasta schimbare dramatica ar putea interveni "in doar cateva decenii", au subliniat cercetatori din mai multe tari ale lumii, semnatari ai unui studiu publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). In opinia lor, depasirea acestui prag inseamna "o temperatura mai mare cu 4 pana la 5 grade Celsius decat in perioada preindustriala si un nivel al marii mai ridicat cu 10 pana la 60 de metri". 

"O Terra ca o sera este, probabil, incontrolabila si periculoasa", au concluzionat experti ai Universitatii din Copenhaga, ai Universitatatii nationala australiana si ai Institutului de cercetare din Potsdam. Raurile se vor revarsa, uraganele vor face ravagii de-a lungul coastelor si recifii de corali vor disparea - totul inainte de sfarsitul secolului, daca nu chiar mai devreme. 

Temperaturile medii mondiale le vor depasi pe cele din intreaga perioada interglaciara - cicluri care separa doua glaciatiuni. Numai reducerea volumului de gheturi polare va provoca o crestere semnificativa a nivelului oceanelor, apele vor inghiti regiunile litorale, unde locuiesc sute de milioane de oameni. "Daca Terra ca o sera devine realitate, multe locuri de pe Terra nu vor mai putea fi locuite", avertizeaza Johan Rockstrom, directorul Stockholm Resilience Centre. 

Ce este de facut? Inainte de toate, se impune o schimbare imediata a modului de viata pentru a proteja Pamantul. In plus, este nevoie de o mai buna gestionare a solului, practici agricole mai bune, plantarea de arbori si spoparea defrisarilor. 

×