x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ce se va intampla cu Soarele dupa ce va "muri"?

Ce se va intampla cu Soarele dupa ce va "muri"?

08 Mai 2018   •   13:20
Ce se va intampla cu Soarele dupa ce va "muri"?

Soarele îşi va încheia ciclul de viaţă peste 10 miliarde de ani şi va avea parte de o moarte dramatică, urmând să se transforme într-o nebuloasă planetară, au anunţat cercetătorii britanici.

 

Până acum, astronomii au avut opinii convergente în ceea ce priveşte speranţa de viaţă a Soarelui, dar natura morţii astrului din centrul sistemului nostru solar a fost mereu un subiect controversat. Noul studiu sugerează că Soarele se va transforma într-o nebuloasă planetară - un glob uriaş şi strălucitor, format din gaze şi praf cosmic.

Nebuloasele planetare sunt unele dintre cele mai frumoase şi mai bizare structuri celeste observate de astronomi. Unele sunt suficient de strălucitoare pentru a putea fi văzute de la distanţe de milioane de ani-lumină. Dar, pentru a da nestere unei astfel de nebuloase, o stea trebuie să aibă o anumită masă. Or, pana recent, oamenii de ştiinţă au considerat că Soarele era prea "uşor" pentru acest proces.

Noua lucrare, publicată în Nature Astronomy, arată că Soarele are însă o masă suficient de mare pentru a-şi încheia viaţa într-un "stil glorios", sub forma unei nebuloase planetare ce va avea un grad ridicat de strălucire.

"Atunci când o stea moare, ea ejectează o masă mare de gaze şi praf - cunoscută sub numele de membrană - în spaţiu. Membrana poate să reprezinte jumătate din masa stelei. Acest fenomen dezveleşte nucleul stelei, care în acel moment din viaţa stelei începe să rămână fără carburant, stingându-se treptat şi, în cele din urmă, murind", a explicat Albert Zijlstra, profesor la Universitatea Manchester. AGERPRES

×