x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Oamenii de știință au descifrat cel CEL MAI MARE MISTER din Univers. "Este uluitor, va deschide o uşă către o lume complet nouă!" (VIDEO)

Oamenii de știință au descifrat cel CEL MAI MARE MISTER din Univers. "Este uluitor, va deschide o uşă către o lume complet nouă!" (VIDEO)

16 Apr 2015   •   10:55
Oamenii de știință au descifrat cel CEL MAI MARE MISTER din Univers. "Este uluitor, va deschide o uşă către o lume complet nouă!" (VIDEO)

În aprilie 2013, vânătoarea celui mai dorit lucru din Univers a luat o întorsătură neaşteptată odată cu rezultatele obţinute de detectorul de materie întunecată. Deși incomplete, aceste date ar putea duce la ceva extraordinar, ceva ce pur și simplu ar rescrie legile fizicii.  

Un savant american susţine că există un alt Univers, o "oglindă" a lumii noastre, ascuns de misterioasa “materie neagră” din spaţiu.

“Acolo ar putea fi o lume diferită, unde se petrec lucruri interesante. Natura este mult mai bogată decât credem noi”, a declarat James Bullock, de la Universitatea din California.

Astfel, ar putea exista o altă galaxie Calea Lactee, care înconjoară "ca un nor întunecat" galaxia noastră.

“Ar fi ceva uimitor, ca descoperirea unui nou continent. Va deschide o uşă către o lume complet nouă”, a spus fizicianul Pauline Gagnon de la CERN.

Existenţa acestui "Univers-oglindă" ar explica de ce savanţii nu au putut observa această materie până acum. Potrivit specialiştilor, peste 80% din materie este “întunecată”. Aceasta nu interacţionează cu materia obişnuită, însă o influenţează prin forţa gravitaţională şi poate fi detectată pentru că nu reflectă lumina.

Alte articole interesante
■ Adevarat a inviat! Barbat revenit la viata, dupa ce a fost imbaiat in gheata!

■ 


■ Descoperirea din adâncurile Mării Negre anunţă vremuri grele. "Inversarea poate avea loc oricând. Va fi HAOS!" (VIDEO)
■ Avion de vânătoare rusesc, MANEVRE ȘOCANTE lângă o aeronavă americană. Mesajul SUA pentru RUSIA (VIDEO)  
■ Cum îți poți ajuta creierul să întinerească! O metodă simplă, cu rezultate uluitoare
■ "MĂCEL şi mare tulburare la popoarele ortodoxe. IADUL este gata!" PROFEŢIA unui cuvios, făcută de Paște, în 1503
■ 
Cercetători NASA: Suntem pe punctul de a întâlni CIVILIZAŢII EXTRATERESTRE. Ştim unde să căutăm! 



×