x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Charles Richet: Premiul Nobel pentru Medicină 1913

Charles Richet: Premiul Nobel pentru Medicină 1913

de Jurnalul National    |    13 Mar 2008   •   00:00

În august 1850 se năştea Charles, fiul lui Alfred Richet, profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Paris. Studiile intense l-au condus la performanţa de a deveni doctor în medicină la vârsta de 19 ani.

În august 1850 se năştea Charles, fiul lui Alfred Richet, profesor de chirurgie la Facultatea de Medicină din Paris. Studiile intense l-au condus la performanţa de a deveni doctor în medicină la vârsta de 19 ani. A continuat să surprindă, şi nouă ani mai târziu îşi lua doctoratul în ştiinţe. Din 1887, a mers pe urmele tatălui său, devenind profesor la Facultatea de Medicină din Paris, însă în domeniul fiziologiei. S-a implicat şi în diverse pu­blicaţii de medicină. A fost, timp de 24 de ani, editor al revistei Revue Scientifique.

 

PUBLICAŢII. Majoritatea studiilor lui Charles Richet, publicate în diverse reviste ştiinţifice ale vremii au fost adunate în şase volume intitulate “Munca de laborator a Facultăţii de Medicină din Paris”. Printre alte lucrări, se numără “Sucul gastric la om şi la animale”, “Lecţii despre muşchi şi nervi”, “Lecţii despre căldura animală”, “Eseu de fiziologie genera­lă”, publicat în 1884 şi “Memoriile unui fiziolog”, apărută cu doi ani înainte de moartea sa. A fost, de asemenea, editorul unui dicţionar de fiziologie, publicat în nouă volu­me, între anii 1895 şi 1912.

 

VARIAŢIE. Richet nu s-a ocupat numai de medicină. Prin­tre lucrările sale, se găsesc şi cărţi de istorie, sociologie, filo­so­fie, psihologie, dar şi piese de teatru şi poezie. S-a implicat şi în aviaţie şi a avut un interes deo­se­bit pentru percepţia extrasenzorială şi hipnoză. A fondat, în 1891, Analele Ştiinţelor Psihice. A fost numit preşedinte onorific al Institutului Internaţional de Metafizică din Paris în 1919, al cărui preşe­dinte propriu-zis a devenit în 1929. Printre lucrările sale în acest domeniu se numără “Tratat de Metafizică” şi “Viitorul şi premoniţia”. 

 

CV:

Data naşterii: 25 august 1850

Locul naşterii: Paris, Franţa

Carieră:

1869 – devine doctor în medicină;

1878 – devine doctor în ştiinţe;

1878-1902 – este editor la revista franceză Revue Scientifique;

1887 – ajunge profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Paris;

1913 – este laureat al Premiului Nobel pentru Medicină;

1917 – se angajează pe postul de  co-editor la publicaţia Journal de  Physiologie et de Pathologie Générale;

4 decembrie 1935 – moare la Paris. 

 

Familie:

În 1877, Charles Richet se căsătorea cu Amélie Aubry. Au avut împreună cinci fii: Georges, Jacques, Charles, Albert şi Alfred şi două fiice: Louise şi Adele. Cel de-al treilea fiu al familiei Richet l-a urmat pe tatăl său în domeniul medicinei, devenind profesor la Facultatea de Medicină din Paris. Mai târziu, Gabriel, fiul lui Charles Jr. i-a luat locul tatălui său la Fa­cultatea de Medicină. A dus tradiţia mai departe şi a fost cea de-a patra generaţie de medici din familia Richet.

 

Termoreglarea explicată

Charles Robert Richet a făcut cercetări în numeroase domenii, cum ar fi neuro-chimie, digestie, termoreglare, respiraţie. A elucidat mecanismul termoreglării la animalele homeotermice. Înaintea cercetărilor sale asupra polipneei şi a tremurului din cauza temperaturii, se ştiau puţine lucruri despre modul în care animalele private de transpiraţie cutanată se pot proteja împotriva căldurii sau se pot încălzi. Totuşi, ceea ce i-a adus Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină în anul 1913 a fost studiul său asupra anafilaxiei. Anafilaxia este termenul inventat de Richet pentru reacţiile de multe ori fatale ale unor indivizi, în prealabil sensibilizaţi, la o a doua, mică doză de antigen. Aplicaţiile anafilaxiei în medicină sunt numeroase; cercetarea a ajutat la elucidarea unor reacţii alergice şi a explicat unele cazuri de intoxicaţie şi moarte subită, ce nu erau încă înţelese. Richet a arătat că injectarea parenterală de substanţe proteice modifică profund şi permanent compoziţia chimică a fluidelor organismului.

×