x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Clipeşti şi te ascultă

Clipeşti şi te ascultă

de Mihai Manole    |    13 Mar 2008   •   00:00

Cei pentu care confortul nu este niciodată suficient se vor bucura să afle că s-a inventat un sistem care permite controlarea iPod-ului doar prin simpla clipire a ochilor, fără nici un alt efort.

Cei pentu care confortul nu este niciodată suficient se vor bucura să afle că s-a inventat un sistem care permite controlarea iPod-ului doar prin simpla clipire a ochilor, fără nici un alt efort. 

 

Suntem înconjuraţi de tot mai multe gadgeturi, de sisteme electronice cu tot felul de funcţii, de la simplul MP3 player, tot timpul la îndemână, până la sistemele home cinema, în cazul celor mai norocoşi. Producătorii s-au gândit că utilizatorul trebuie să aibă la îndemână o metodă simplă de a controla toate aceste dispozitive şi există în acest sens telecomenzi universale, care “vorbesc” pe limba majorităţii sistemelor electronice. Dar limita superioară a confortului e departe de a fi atinsă. Ea pare totuşi mai aproape o dată cu prezentarea unui nou sistem, dezvoltat de un cercetător japonez. Botezat “Kome Kami Switch” sau “Temple Switch”, sistemul a fost folosit cu succes într-o aplicaţie care permite manipularea unui iPod doar cu ajutorul… clipitului. 

 

FUNCŢIONARE.Invenţia lui Kazuhiro Taniguchi, cercetător la Universitatea din Osaka, te scuteşte de orice efort. Tot ce trebuie să faci e să clipeşti. Dacă închizi ambii ochi pentru o secundă, acesta e semnalul de pornire a iPod-ului. Repetarea gestului este echivalentul opririi. Ca să treci la melodia următoare, se foloseşte doar ochiul drept, iar un clipit cu ochiul stâng are efectul contrar. Trebuie doar să aveţi grijă cine vă priveşte, să nu se interpreteze greşit. Sistemul este perfect pentru persoane cu dizabilităţi, dar şi pentru alpinişti, motociclişti sau pentru alte categorii de persoane sau ipostaze în care mâinile sunt ocupate cu altceva. Dacă faceţi parte din acea categoria a persoanelor care nu prea pot clipi cu un ochi sau altul, nici o grijă. Sistemul poate fi programat conform cu posibilităţile utilizatorului. 

 

Aplicaţii pentru viitor

Sistemul japonez este capabil să controleze şi televizoarele, aparatele de aer condiţionat sau lumina. Inventatorul său speră ca în viitor să poată fi adaptat pentru a gestiona telefoanele mobile sau diferiţi roboţi. Mai avem totuşi de aşteptat până să ne putem cumpăra un astfel de gadget. Comercializarea ar putea începe de-abia în doi-trei ani.

×
Subiecte în articol: zoom it