x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Concubinii,mai harnici decăt soţii!

Concubinii,mai harnici decăt soţii!

28 Sep 2007   •   00:00

Bărbaţii căsătoriţi sunt mai puţin preocupaţi de "activităţile casnice" decăt concubinii

Bărbaţii căsătoriţi sunt mai puţin preocupaţi de "activităţile casnice" decăt concubinii

Potrivit unui recent studiu, in mod paradoxal, raportul se inversează in cazul femeilor, cele măritate fiind mai bune gospodine decăt concubinele. Potrivit sociologului Shannon Davis, de la Universitatea George Mason din Virginia, descifrarea dinamicii cuplurilor in care partenerii trăiesc impreună, dar nu sunt căsătoriţi, a devenit mai importantă pentru specialişti decăt creşterea numărului căsătoriilor la nivel global. Potrivit unui studiu publicat in 2006, in SUA există peste 5 milioane de cupluri de parteneri necăsătoriţi legal, adică peste 10 milioane de persoane trăiesc in concubinaj. In cadrul unui alt studiu efectuat in 2002, in 28 de ţări, au fost chestionate 17.636 de persoane, 8.119 bărbaţi şi 9.517 femei. Toţi repondenţii erau căsătoriţi sau locuiau cu persoana iubită. Bărbaţii dedicau, săpătămănal, nouă ore activităţilor gospodăreşti, comparativ cu femeile care alocau aceloraşi activităţi 20 de ore, in acelaşi interval de timp. Jennifer Gerteisen Marks, de la Universitatea Carolina de Nord, susţine că, in cazul cuplurilor căsătorite, există "o lege nescrisă" potrivit căreia "femeile trebuie să activeze mai mult in gospodărie decăt bărbaţii". Referitor la căştigurile şi orele de muncă in cadrul cuplurilor, concubinii s-au arătat "mai harnici" decăt bărbaţii insuraţi, in timp ce femeile acţionează invers.

"Egalitate". Printre factorii importanţi se numără veniturile realizate. Bărbaţii care căştigă mai mulţi bani decăt partenerele de viaţă dedică mai puţine ore activităţilor gospodăreşti decăt cei care căştigă mai puţin. Perechile in care bărbaţii şi femeile sunt consideraţi egali par a-şi impărţi echitabil sarcinile. Dar chiar şi in cazul cuplurilor egalitariste, bărbaţii se ocupă mai puţin de gospodărie decăt femeile. Potrivit cercetărilor anterioare, intr-o căsnicie, rolul bărbatului şi al femeii sunt bine definite. In cazul unei relaţii de coabitare, precum concubinajul, normele sociale nu sunt atăt de stricte, putănd premite o "inversare" a rolurilor.

×
Subiecte în articol: decăt bărbaţii mistere ştiinţă