x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cronometrul apocalipsei

0
Autor: Vasile Surcel 31 Ian 2008 - 00:00

Olandezul Paul Crutzen, laureat Nobel pentru chimie în 1995, a propus introducerea în istoria Pământului a unei noi diviziuni: “Anthropocenul”. Va fi o etapă  dramatică, în cursul căreia omul va deveni singura specie terestră capabilă să-şi arunce planeta într-o catastrofă globală.

Olandezul Paul Crutzen, laureat Nobel pentru chimie în 1995, a propus introducerea în istoria Pământului a unei noi diviziuni: “Anthropocenul”. Va fi o etapă  dramatică, în cursul căreia omul va deveni singura specie terestră capabilă să-şi arunce planeta într-o catastrofă globală. 

 

În 1885, “Congresul Internaţional de Geologie” a adoptat denumirea de “Holocen” pentru ultimii 10.000 de ani din istoria Terrei. Adică exact perioada în care civilizaţia umană a cunoscut cel mai mare progres. Zece milenii în cursul cărora, deşi a modificat, uneori, faţa planetei, omul a păstrat totuşi un anumit echilibru cu restul naturii. Paul Curtzen afirmă că această situaţie s-a schimbat însă dramatic în ultimele două secole. Conform opiniei sale, “Anthropocenul”, ca etapă nouă a istoriei planetare, a început în jurul anilor 1800, o dată cu dezvoltarea industriilor bazate pe combustibili fosili. Motiv pentru care olandezul se alătură cercurilor ştiinţifice alarmate de extinderea “efectului de seră”.

 

Echilibrul climateric

Savanţii au căzut de acord asupra faptului că progresul înregistrat de civilizaţia umană în ultimele zece milenii a coincis cu o perioadă de “echilibru” climateric global, fără excese catastrofale. În articolul “Anthropocenul: oamenii sunt pe punctul de a depăşi forţele naturii”, apărut în numărul din decembrie al revistei Ambio, Paul Crutzen, împrenă cu Will Stefen şi John McNeil, primul specializat în studiul mediului, iar cel de-al doilea în istorie, au arătat că în ultimele decenii activităţile industriale au deteriorat, ca niciodată până acum, atât “maşinăria climaterică”, cât şi echilibrul biosferei. Cei trei specialişti afirmă că, devenit o “forţă geofizică planetară”, omul trebuie să acţioneze rapid, pentru a limita pe cât posibil viitoarele dezastre. Articolul descrie caracteristicile episoadelor de început ale acestei noi etape, episoade pe care civilizaţia umană le-a şi parcurs deja. Primul dintre acestea, caracterizat prin expansiunea industriei bazate pe combustibilii fosili, a început în jurul anului 1800 şi a durat până în 1945. A doua fază este cea în care ne aflăm. Numită de autori “marea accelerare”, cuprinde intervalul 1945 – 2015. Este o perioadă critică, în care 60 la sută din resursele ecosistemului planetar au fost deja compromise. Conform aceloraşi specialişti, a treia fază a “Antropocenului”, care va începe după 2015, o să fie marcată de “riscuri consi­derabile” şi, după cum spun ei, “este posibil să fie prea târziu pentru ca orice măsuri care s-ar lua să mai aibă vreo eficienţă”. 

 

Avertismentele trecutului

Savanţii care studiază trecutul planetei au descoperit că, alături de modificările de climă, cel mai dramatic semn al unei viitoare catastrofe mondiale este dispariţia accele­rată a unor specii de vieţuitoare. Şi asta pentru că, alături de “ceasornicul” climateric mondial, există şi o “reţea” planetară a vieţii, compusă din absolut toate organismele, de la cele microscopice până la fiinţele cele mai complexe, inclusiv omul. Toate sunt legate într-un lanţ subtil, iar dispariţia unei “verigi” aduce după ea o serie de crize care, la fel ca în “principiul dominoului”, vor afecta întreaga planetă. Statisticile arată că, în timpurile noastre superindustrializate, dispar zilnic 40 de specii de animale şi plante, dintre care unele nici n-au apucat să fie inventariate. Iar dacă acest ritm se va menţine, în următorii 16.000 de ani Pământul va pierde definitiv 95 la sută dintre formele de viaţă ce-l popu­lează astăzi. Poate că, raportaţi la viaţa unui om, 16.000 de ani par o eternitate, iar 95% este doar o cifră. Dramatică, dar totuşi o simplă cifră. Iar pentru că, nu-i aşa, anul 16.000 este atât de îndepărtat, încât nu impresionează pe nimeni, nici procentul amintit nu spune mai nimic. El devine însă mai uşor de înţeles abia atunci când aflăm că, în catastrofa planetară de la sfârşitul Perioadei Cretacice, acum 65 de milioane de ani, au dispărut în jur de 75 la sută dintre speciile vii care trăiau pe atunci. Cele mai cunoscute victime ale acelui cataclism mondial sunt dinosaurii, cei care au dominat Pământul în toată Era Mezozoică. Motiv care nu i-a împiedicat să iasă definitiv din scenă, lăsând în urmă doar schelete fosilizate. Este foarte posibil ca în anul 16.000 omul să se mai numere încă printre cele cinci la sută specii supravieţuitoare. Dar absolut nimic nu ne garantează că şi civilizaţia umană va supravieţui viitorului dezastru, al cărui debut se derulează chiar acum, sub ochii noştri.

 

Al şaselea val

Viitorul cataclism planetar, despre care tot mai mulţi savanţi cred că va aduce viaţa terestră în pragul dispariţiei, nu este o “premieră” mondială: în istoria veche a Terrei au mai existat alte cinci “episoade” catastrofice. Studiile geologilor arată că prima criză planetară s-a petrecut cândva, la sfârşitul Perioa­dei Ordoviciene, în urmă cu 445 de milioane de ani. Pe atunci Pămîntul nu semăna mai deloc cu cel de azi: cea mai mare parte a suprafeţei aflate la nord de tropice era sub ape, din care ieşeau doar nişte insule numite de specialişti Laurentia, Baltica şi Siberia. Iar cea mai mare suprafaţă de uscat era Gondwana, în emisfera sudică, supercontinentul din care, peste foarte multe milioane de ani, se vor desprinde Africa, cele doua Americi, Australia şi Antarctica. Dezvoltată într-o climă temperată, viaţa se concentra în mediul acvatic, unde fauna era do­minată de nevertebrate. Iar cele mai “avangardiste” vieţuitoare erau câteva specii de peşti primitivi. De curând, paleontologii au identificat urmele de fosile vegetale care atestă că, la finele Ordovicianului, plantele îşi începuseră deja cursa pentru cucerirea uscatului. Dar la sfârşitul acelei Perioade mişcarea plăcilor tectonice a dus Gondwana lângă Polul Sud. Imensul uscat a fost acoperit de gheţuri, iar planeta a fost aruncată într-o lungă eră glaciară. A fost o catastrofă majoră, în cursul căreia au pierit cam 60 la sută dintre nevertebratele acvatice. De fapt, se pare că sfârşitul Ordovicianului a marcat una dintre cele mai reci perioade din toată istoria terestră.

Următoarea criză planetară gravă a avut loc la sfârşitul Perioadei Devoniene, în urmă cu 360 de milioane de ani. În cea mai mare parte a ei, acestă perioadă a avut o climă caldă, care a adus după sine o adevărată explozie a vieţii. Oceanele şi mările erau un paradis al nevertebratelor, dar şi a nenumărate specii de peşti. Proveniţi din evoluţia acestora, primii amfibieni începu­seră deja să se aventureze pe uscat. Adaptate la viaţa pe uscat, plantele ocupau aproape toate suprafeţele continentale. Apoi, către sfârşitul acestor vremuri de expansiune, totul s-a prăbuşit. Într-un timp relativ scurt pe scara geologică, s-a declanşat o nouă serie de cataclisme telurice, care au schimbat, încă o dată, faţa întregii planete. Lor li s-a adăugat un lanţ de modificări climaterice grave. Rezultatul a fost exterminarea, într-un timp relativ scurt, a aproape 70 la sută dintre reprezentanţii acelei vieţi luxuriante. 

 

Pe marginea prăpastiei

Criza planetară cea mai dramatică a avut însă loc la sfârşitul Permianului, în urmă cu 248 milioane de ani, când viaţa a fost pe punctul de a fi eradicată de pe Terra: atunci au dispărut peste 95 la sută dintre speciile de animale şi plante existente. Un dezastru major, pe care oamenii de ştiinţă îl pun pe seama unor mişcări tectonice infernale. Faţa uscatului s-a remodelat dramatic, fenomen însoţit de devastatoare erpuţii vulcanice, care au aruncat în atmosferă cantităţi uriaşe de cenuşă, vapori toxici şi gaze cu “efect de seră”. Toate la un loc au dus la modificarea dramatică a climei. Adică aproape exact ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Cu singura deosebire că “materialele” vulcanice aruncate atunci în atmosferă sunt înlocuite astăzi de sutele de tone de pulberi şi gaze expulzate în fiecare minut de industria umană.

Abia refăcută după acel dezastru cumplit, viaţa terestră a ajuns din nou pe muchie de cuţit, după alte 42 de milioane de ani, la sfârşitul Triasicului. Pe tot parcursul ei, această etapă geologică a fost una spectaculoasă, în care reptilele şi-au început marşul spre cucerirea planetei. Atunci au apărut primii dinozauri, dar şi “multituberculatele”, minusculii strămoşi ai mamiferelor. Noul lanţ de catastrofe planetare s-a declanşat în urmă cu 208 milioane de ani, dar savanţii nu s-au pus încă de acord asupra cauzelor sale. Se pare că şi atunci componenta climaterică a fost deosebit de “activă”. Ceea ce se ştie e că uscatul a fost oarecum cruţat, iar cel mai mare număr de victime s-a înregistrat în mediul acvatic. 

 

“Armaghedonul” dinozaurilor

Ultima criză majoră din istoria planetei a fost cea de la sfârşitul Perioadei Cretacice, în urmă cu 65 de milioane de ani. Este ceea ce savanţii numesc extincţia de la “limita K-T”, dintre Cretacic şi Terţiar, când Pământul şi-a pierdut cam 75 la sută din “locuitori”. Prin amploarea ei, nu a fost chiar cea mai gravă catastrofă planetară. Dar este celebră: a marcat dispariţia definitivă a dinozaurilor. Mult comentată, această extincţie a primit o paletă întreagă de explicaţii, mai mult sau mai puţin riguroase din punct de vedere ştiinţific. Cea mai nouă ipoteză, acceptată în general de savanţi, explică dramaticul măcel prin efectele globale provocate de ciocnirea Pământului cu un asteroid. Ipoteza pare a fi confirmată prin descoperirea unei mari cantităţi de iridiu în rocile din acea perioadă. Pe Pământ, iridiul este un metal extrem de rar. În schimb, s-a descoperit că el există, într-o cantitate însemnată, în asteroizii şi meteoriţii care cutreieră prin sistemul nostru solar. Mai mult decât atât, la începutul anilor ’80 a fost identificat şi craterul rezultat în urma ciocnirii. Din calculele specialiştilor rezultă că obiectul ceresc care a provocat “Armaghedonul dinozaurilor” ar fi avut cam zece kilometri în diametru, cu aproape un sfert mai mare decât înălţimea Everestului.

 

“Congelatorul” mamuţilor siberieni

Despărţite de mari intervale de “pace” planetară, acestea au fost cele mai mari  catastrofe din ultimii 450 de milioane de ani. Între ele au existat alte câteva perioade de calamităţi, dar de mai mică amploare. Cele mai apropiate de zilele noastre s-au derulat în ultimul milion de ani şi au luat înfăţişarea unui şir de faze glaciare despărţite între ele prin perioade “interglaciare” mai blânde. Ultima glaciaţie s-a încheiat în urmă cu 10-12 mii de ani. Chiar apropiată fiind de zilele noastre, ea are încă nişte episoade neclare.  Spre exemplu, actuala Siberie avea pe atunci o climă mai dulce şi o vegetaţie îndeajuns de bogată, încât să întreţină turmele de mamuţi lânoşi care o cutreierau. Şi, bineînţeles, că ei nu erau singuri. Li se adăugau rinocerii lânoşi, turmele de bivoli şi de cai sălbatici, precum şi nişte cerbi imenşi, cu coarne lungi de 3,5 metri. Apoi, brusc, acolo s-a întâm­plat ceva neobişnuit: mii de kilometri pătraţi de câmpie au fost acoperiţi cu sedimente aduse probabil de nişte inundaţii catastrofale. Ciudăţenia întâmplării constă în faptul că, într-un timp foarte scurt, au urmat nişte geruri cumplite, care au îngheţat tun sedimentele, pe o adâncime de mulţi metri. Iar procesul a fost atât de rapid, încât mamuţii au fost congelaţi instantaneu.  Trupurile lor, descoperite adeseori în solul veşnic îngheţat, sunt conservate perfect. De parcă ar fi murit ieri-alal­tăieri, mulţi au încă stomacurile pline cu iarba verde pe care abia o înghiţiseră.

 

Un viitor sumbru

Viitorul cataclism planetar prezis de oamenii de ştiinţă nu va fi deci un “unicat” în istoria planetei. Dar, în felul său, el va fi totuşi o premieră. Peştii placodermi ori amfibienii care stăpâneau cândva lumea n-au avut absolut nici o vină pentru evenimentele care i-au trimis în neant. La fel ca şi dinozaurii, care n-au “chemat” asteroidul ucigaş. Nou este doar faptul că, de astă dată, activitatea umană va prelua “la pachet” şi cu bună ştiinţă rolul catastrofelor telurice, al mega-erupţiilor vulcanice şi al muntelui căzut nitam-nisam din cer.

Dar poate că aşa şi trebuie să se întâmple. Studiile savanţilor arată că marile extincţii au avut un rol pozitiv în evoluţia vieţii terestre. Spre exemplu, asteriodul de acum 65 de milioane de ani a favorizat strămoşii, mamiferele, care altfel n-ar fi avut nici o şansă în faţa dinozaurilor. Dispariţia uriaşilor a eliberat însă toate “nişele ecologice” posibile. Un avantaj strategic pe care speciile supravieţuitoare l-au folosit din plin. Rămase fără concurenţi, mamiferele au evoluat până la forma lor supremă: omul. Indiferenţa sinucigaşă faţă de viitoarele catastrofe pe care suntem pe cale să le generăm ar putea să fie însă un semn dramatic: semnul că poate a sosit timpul ca şi noi să “eliberăm ringul”, în favoarea unui alt ciclu evolutiv.

  

Criza

Tornade devastatoare. “El Niño” şi perechea sa, “La Niña”. Ploi torenţiale şi inun­daţii catastrofale. Precipitaţii excesive şi alu­ne­cări de teren care şterg localităţi întregi de pe har­tă. Simultan, alte zone ale lumii trec prin decenii de secetă. Lipsa apei, care aduce cu ea deşertificarea zonelor fertile şi spectrul foametei cronice. Oare nu acestea sunt semnele care prevestesc viitoarea “Apocalisă climaterică”?
 

“Perioada pe care o numim «Marea accelerare», dintre anii 1945 şi 2015, a atins un stadiu critic, deoarece 60 % din resursele ecosistemului planetar au fost deja compromise”

Paul Crutzen, laureat Nobel 1995

 

Altă viziune

Unii specialişti apreciază că încălzirea globală va avea un efect cu totul neaşteptat. Ei cred că “episodul” cald va dura foarte puţin. În lipsa frigului de la poli, temperatura oceanului planetar se va uniformiza, iar marii curenţi maritimi vor înceta să mai circule. În lipsa apei calde a “Golf Stream”-ului, Emisfera Nordică se va răci şi va fi acoperită de gheţuri veşnice. Acelaşi blocaj îl vor suferi şi curenţii din celelalte oceane, iar gheţurile se vor reinstala din nou la Polul Sud. Şi astfel, în mod ciudat, încălzirea glogală va târî întreaga planetă încet, dar sigur, într-o nouă Eră glaciară.

 

Efectul imediat al încălzirii globale pare să fie dispariţia gheţurilor din Arctica şi Antarctica. Specialiştii cred că topirea calotelor polare va ridica nivelul oceanului planetar cu peste o sută de metri. Cifră în spatele căreia s-ar putea ascunde un viitor “potop” planetar. În plus, este posibil ca dispariţia miliardelor de tone de gheaţă de la poli să ducă la dezechilibrarea scoarţei teres­tre. Un fenomen grav, urmat de mişcări tectonice sălbatice şi posibila fragmentare a uscatului. Lanţul dezastre­lor va fi completat de mega­erupţii vulcanice şi cutremure devastatoare. Un viitor nu tocmai optimist pentru civilizaţia umană

 

“Limita K/T” defineşte perioada de acum 65 de milioane de ani, la graniţa dintre Cretacic şi Terţiar. Paleontologii au stabilit că aceasta este perioada în care dinozaurii, alături de multe alte specii, au dispărut definitiv. Conform ipotezelor acceptate, această extincţie majoră a fost provocată de ciocnirea catas­trofală a Pământului cu un asteroid de mari dimensiuni. La sfârşitul Cretacicului, dinozaurii ocupa­seră toate nişele ecologice disponibile. Existau dinozauri ierbivori şi carnivori, unii erau adaptaţi la viaţa acvatică, iar alţii învăţaseră  să zboare.

Citeşte mai multe despre:   milioane,   viata,   sută,   urmă,   sfarsitul,   planetară,   planetar,   umană,   zoom plus

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Tinder lansează un "buton de urgenţă" în SUA

Tinder lansează un "buton de urgenţă" în SUA
Utilizatorii de Tinder care nu se simt în siguranţă în timpul unei întâlniri amoroase în Statele Unite vor putea alerta serviciile de urgenţă direct de pe aplicaţia de dating, au anunţat joi reprezentanţii...

Cercetătorii Kaspersky au blocat atacurile Shlayer, cel mai răspândit malware pentru dispozitivele macOS

Cercetătorii Kaspersky au blocat atacurile Shlayer, cel mai răspândit malware pentru dispozitivele macOS
 Atacurile celui mai răspândit malware pentru utilizatorii de macOS, Shlayer, au fost împiedicate, în 2019, de către specialiştii Kaspersky cu ajutorul unei soluţii de securitate dezvoltată special pentru...

Originea și modul de transmitere a noului coronavirus din China sunt încă incerte

Originea și modul de transmitere a noului coronavirus din China sunt încă incerte
Piaţa din China considerată epicentrul noului coronavirus era un fel de menajerie în care coexistau specii neobişnuite de animale, cum ar fi celebra zibetă, aflată la originea epidemiei de Sindrom Acut Respirator...

NASA anunță încheierea misiunii telescopului orbital Spitzer

NASA anunță încheierea misiunii telescopului orbital Spitzer
Misiunea telescopului orbital Spitzer se va încheia la 30 ianuarie, la mai bine de 16 ani după lansarea sa pe orbită, perioadă în care i-a ajutat pe astronomi să înţeleagă multe mistere ale Universului, printre...

Zeci de tulpini de virusuri străvechi aflate într-un ghețar din China s-ar putea reactiva

Zeci de tulpini de virusuri străvechi aflate într-un ghețar din China s-ar putea reactiva
În ultimii 15.000 de ani, un gheţar aflat în nord-vestul platoului tibetan, în China, a conservat mai multe tipuri de virusuri, unele dintre ele necunoscute pentru ştiinţă, conform unui material publicat de Live...

O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în China

O nouă specie de dinozaur a fost descoperită în China
O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi şi pene, a fost confirmată de o echipă de oameni de ştiinţă americani şi chinezi, pe baza descoperirii unor fosile în nord-estul Chinei. Fosilele, care au...

Sonda chineză Chang'e 4 și-a reluat activitatea pe partea nevăzută a Lunii

Sonda chineză Chang'e 4 și-a reluat activitatea pe partea nevăzută a Lunii
Modulul de aselenizare şi roverul misiunii chineze Chang'e-4 şi-au reluat activitatea pe partea ascunsă a Lunii, în cea de-a 14-a zi selenară, după ce s-au aflat în ''hibernare'' pe timpul nopţii extrem de...

SUA: Facebook, dată în judecată pentru presupuse practici anticoncurenţiale

SUA: Facebook, dată în judecată pentru presupuse practici anticoncurenţiale
Patru companii au dat în judecată Facebook la un tribunal federal din SUA pentru presupuse practici anticoncurenţiale, acuzând reţeaua de social media că a revocat în mod inadecvat accesul la platforma sa pentru...

Incendiile de vegetaţie se vor înrăutăţi, iar oamenii trebuie să se adapteze, avertizează experţii

Incendiile de vegetaţie se vor înrăutăţi, iar oamenii trebuie să se adapteze, avertizează experţii
Incendiile de vegetaţie vor deveni mai frecvente în contextul în care schimbările climatice încălzesc Pământul, iar comunităţile vor trebui să se adapteze, au avertizat experţi internaţionali citaţi vineri...

Eurostat: Aproape jumătate dintre cetăţenii UE şi-au limitat activităţile private pe internet în 2019

Eurostat: Aproape jumătate dintre cetăţenii UE şi-au limitat activităţile private pe internet în 2019
Aproape jumătate dintre cetăţenii din Uniunea Europeană, respectiv 44%, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani, susţin că şi-au limitat în 2019 activităţile private pe internet, din cauza temerilor...

Câinii au concurenţă serioasă din partea lupilor în jocurile de tip aport

Câinii au concurenţă serioasă din partea lupilor în jocurile de tip aport
Câinii nu sunt singurii cărora le plac jocurile de tip aport - puii de lup au instincte naturale pentru această activitate, conform unui studiu citat joi de Press Association. În cazul unora dintre câini este...

Suportul pentru Windows 7 încetează astăzi. Utilizarea sistemului de operare va deveni un risc de securitate

Suportul pentru Windows 7 încetează astăzi. Utilizarea sistemului de operare va deveni un risc de securitate
Sistemul de operare Windows 7 va deveni un risc de securitate pentru utilizatorii individuali şi companii, odată cu încetarea acordării suportului de către Microsoft, începând de marţi, 14 ianuarie, precizează...

Cel mai vechi material descoperit pe Terra datează de 7 miliarde de ani

Cel mai vechi material descoperit pe Terra datează de 7 miliarde de ani
Praf stelar format în urmă cu 7 miliarde de ani, conţinut de un meteorit care s-a prăbuşit pe Terra în urmă cu o jumătate de secol, este cel mai vechi material solid descoperit vreodată pe planeta...

Programul spaţial „Artemis” al NASA: O nouă promoţie de astronauţi, formată aproape jumătate din femei

Programul spaţial „Artemis” al NASA: O nouă promoţie de astronauţi, formată aproape jumătate din femei
După doi ani şi jumătate de antrenament la NASA, unsprezece americani şi doi canadieni s-au alăturat vineri echipei de astronauţi calificaţi pentru a efectua zboruri către Staţia Spaţială Internaţională...

Mii de stele aflate în Calea Lactee s-au format din materiile altor galaxii

Mii de stele aflate în Calea Lactee s-au format din materiile altor galaxii
O echipă de astrofizicieni a descoperit câteva mii de stele tinere la marginea Căii Lactee care nu s-au format din acumulări de gaze şi praf cosmic provenite din galaxia noastră, ci din materia "smulsă" de...
Serviciul de email marketing furnizat de