x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Cum vede Dumnezeu Universul? Simulare SPECTACULOASĂ oferită de trei oameni de ştiinţă (VIDEO)

Cum vede Dumnezeu Universul? Simulare SPECTACULOASĂ oferită de trei oameni de ştiinţă (VIDEO)

29 Noi 2012   •   14:33
Cum vede Dumnezeu Universul? Simulare SPECTACULOASĂ oferită de trei oameni de ştiinţă (VIDEO)

Trei cercetători americani au realizat o animaţie computerizată ce ilustrează un zbor prin univers, de-a lungul a 400.000 de galaxii. Toate galaxiile ilustrate în acest film sunt galaxii reale, poziţiile lor fiind observate în cadrul proiectului ştiinţific Sloan Digital Sky Survey (SDSS).

Materialul video ilustrează dimensiunile extraordinare ale universului: fiecare dintre cele 400.000 de galaxii observate în această animaţie cuprinde, precum Calea Lactee, peste 10 miliarde de sisteme solare, relatează descopera.ro. Nicio persoană nu va putea vedea vreodată universul în acest mod – cu excepţia vreunei divinităţi care nu se supune legilor fizicii – deoarece camera video virtuală” se deplasează prin Univers cu o viteză de miliarde de miliarde (1.200.000.000.000.000) de ori mai mare decât viteza luminii.

Miguel Aragon de la Universitatea Johns Hopkins, alături de Mark Subbarao de la Planetariumul Adler şi Alex Szalay de Universitatea Johns Hopkins au conceput această animaţie pentru a permite cosmologilor să perceapă mai bine adevărata structură a Universului.

Realizarea acestui clip a durat aproximativ un an, animaţia cuprinzând galaxii aflate la maximum 1,3 miliarde de ani lumină de Terra (o mică parte din totalitatea Universului, despre care se estimează că datează de acum 13,6 miliarde de ani).

 
 
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×