Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Primele utilizări ale substanţelor aromate, precum tămăia, care au dus la crearea parfumurilor, aveau destinaţii ritualice. Insă, destul de repede, in Mesopotamia şi in Egiptul antic au apărut primele esenţe parfumate care erau folosite cu un rol pur monden, ţinănd de codurile eleganţei şi etichetelor valabile pentru inalta nobilime.
Primele utilizări ale substanţelor aromate, precum tămăia, care au dus la crearea parfumurilor, aveau destinaţii ritualice. Insă, destul de repede, in Mesopotamia şi in Egiptul antic au apărut primele esenţe parfumate care erau folosite cu un rol pur monden, ţinănd de codurile eleganţei şi etichetelor valabile pentru inalta nobilime. Primul creator de parfumuri consemnat de istorie a fost o femeie: Tapputi, in jurul anului 1200 i.Hr., in Mesopotamia. Filonul religios era insă vizibil in folosirea uleiurilor parfumate, a cremelor şi a parfumurilor de către aristocraţiile Mesopotamiei şi Egiptului Antic: parfumurile şi mirosurile frumoase aveau darul de a-l apăra pe cel care le purta de spirite rele şi de boli. Ideea a persistat pănă in Franţa Regelui Soare, in secolul al XVII-lea. In ciuda faptului că, spre deosebire de antici, curtenii regelul Ludovic   al XIV-lea erau mult mai expuşi la boli şi la epidemii, din cauza uzanţelor de igienă, absolut precare in acea perioadă. Regele Soare insuşi nu a făcut baie, la un moment dat, timp de patru ani. Parfumurile aveau, in această perioadă, menirea de a acoperi carenţele de igienă.
ISTORIE. In Europa medievală, parfumurile s-au dezvoltat pornind de la cunoştinţele din acest domeniu transmise de invăţaţii orientali, fie arabi, fie chinezi. Insă punctul de turnură l-a reprezentat descoperirea alcoolului etilic de alchimiştii europeni. In Renaştere, parfumul a fost folosit atăt ca instrument de seducere, căt şi ca armă fatală, deseori stănd la baza unor otrăviri intre rivali.
MODERNITATE. O dată cu domnia lui Ludovic al XV-lea, cutumele legate de sănătate s-au imbunătăţit simţitor, iar parfumurile au devenit mult mai delicate. De altfel, secolul
al XVIII-lea este considerat momentul in care marile case de produse cosmetice au apărut, parfumul stabilindu-se ca una dintre cele mai apreciate mărci ale distincţiei personale. Tot in acest secol au fost definitivate şi familiile olfactive, cu cele patru tipuri de esenţe pe baza cărora se creează parfumurile pentru bărbaţi şi femei.
TaMÃ...IA. Dezvoltarea parfumurilor a plecat de la folosirea tămăiei in ritualurile religioase antice. Fumul frumos mirositor este produs de substanţele organice, precum mirtul, camforul, diferite tipuri de răşini sau lemn aromat, precum santalul sau chiparosul. Tămăia este in continuare folosită pentru ceremoniile de cult, insă şi-a dezvoltat şi utilizări mult mai "secularizate", in Asia fiind un foarte eficient remediu impotriva ţănţarilor.
ULEIURILE. La cumpăna dintre secolele al X-lea şi al XI-lea, savantul persan Ibn Seena, cunoscut in Occident ca Avicenna, a pus la punct procedura de extragere a uleiurilor parfumate din flori prin distilare. Cercetările sale in domeniul producţiei uleiurilor parfumate au influenţat decisiv tehnica parfumerilor europeni. Pănă la Avicenna, parfumurile erau produse din esenţe aromate de lemn sau plante precum mirtul sau cimbrul, insă nu fuseseră folosite niciodată florile.
CREMELE. In Evul Mediu, in Europa, parfumurile cremă erau extrem de apreciate la marile curţi din Apus. Ajunse pe continentul european datorită influenţelor asiatice, procedurile de fabricare a esenţelor parfumate au dat un adevărat impuls alchimiştilor care, pe lăngă căutarea pietrei filozofale, au devenit furnizori de cosmetice pentru aristocraţiile vestice. Parfumul era folosit frecvent in această perioadă, in aproape toate produsele de cosmetică.
FLACON. Primul parfum modern a apărut la curtea Ungarie, in secolul al XIV-lea. A fost creat pentru regina Elisabeta a Ungariei, in 1370, fiind un amestec de uleiuri parfumate diluate cu alcool etilic. Consacrată sub denumirea de Apă de Ungaria, esenţa care stă la baza lui este in continuare folosită şi azi de marile case de parfumerie sub această titulatură. Primele parfumuri lichide erau ambalate in fiole de sticlă.
STICLA. Incepănd cu secolul al XVIII-lea, sticlele de parfum au devenit ele insele adevărate opere de artă. Artişti precum René Lalique au creat, la inceputul secolului XX, sticle pentru case renumite de parfumuri, precum Coty sau Houbigant. Sticlele cu pulverizator sau cu pompiţă au devenit simbolurile cochetăriei şi ale eleganţei, iar firme precum Lanvin sau Creed au consacrat tradiţia marilor parfumuri, ale căror formule sunt folosite de mai bine de 100 de ani.
DEODORANTUL. "Mum", primul deodorant folosit pe scară largă, comercială, a apărut in la sfărşitul secolului al XIX-lea şi a constituit o adevărată revoluţie atăt in igiena personală, căt şi in ceea ce priveşte accesul la parfum. Unele deodorante au incapsulate esenţe parfumate, putănd fi folosite şi in loc de parfumul propriu-zis. In general, in compoziţia chimică a deodorantelor intră automat şi un agent cu rol de parfumare, indiferent de forma lui (stick, roll on, spray).
