x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire incredibilă în centrul Romei. A ieşit la lumină ultimul buncăr al lui Benito Mussolini (VIDEO)

Descoperire incredibilă în centrul Romei. A ieşit la lumină ultimul buncăr al lui Benito Mussolini (VIDEO)

26 Mar 2013   •   15:18
Descoperire incredibilă în centrul Romei. A ieşit la lumină ultimul buncăr al lui Benito Mussolini (VIDEO)
Ultimul buncăr de război al fostului lider fascist a fost descoperit în centrul Romei, de către o echipă de muncitori. Cercetătorii sunt de părere că acesta a fost construit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi putea rezista cu succes unui atac din partea Puterilor Aliate.

Muncitorii care au descoperit buncărul, se ocupau de reabilitarea Palatului Venezia, din centrul Romei. Acesta pare să fi fost ultimul loc de refugiu al liderului.

Nu se cunosc foarte multe informaţii despre buncăr iar autorităţile nu au documentele necesare care să ateste perioada în care acesta a fost construit. La fel ca şi celelalte locuri secrete ale marelui lider, bucărul va fi disponibil publicului în cel mai scurt timp.

Potrivit Huffington Post, cele două camere ascunse sun Palatul Venezia, aveau două ieşiri de urgenţă, una aflată în grădinile Bisericii San Marco şi alta sub monumentul lui Victor Emanuel al -II-lea.



×