x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Descoperire ULUITOARE: Astronomii au găsit o planetă "hoinară", care pluteşte liberă în spaţiul interstelar

Descoperire ULUITOARE: Astronomii au găsit o planetă "hoinară", care pluteşte liberă în spaţiul interstelar

14 Noi 2012   •   14:12
Descoperire ULUITOARE: Astronomii au găsit o planetă "hoinară", care pluteşte liberă în spaţiul interstelar
Sursa foto: phys.org

Mai mulţi astronomi canadieni au anunţat descoperirea unei planete care nu se află pe orbita vreunei stele, ci pluteşte liberă în spaţiul interstelar, anunţă BBC News.

Planeta a fost identificată de cercetători ca CFBDSIR2149-0403 şi se află la circa 100 de ani-lumină de Soarele Terrei, făcând parte aparent dintr-un grup de stele foarte tinere cunoscut sub numele AB Doradus, "grupul stelar în mişcare" cel mai apropiat de sistemul nostru solar.

Ea are "numai" 50 până la 120 milioane de ani, o temperatură în jur de 400 grade Celsius şi o masă de 4 până la 7 ori cea a planetei Jupiter, cu mult sub cea a "piticelor brune", acele "stele ratate" care nu au suficientă masă pentru declanşarea reacţiilor nucleare ce fac stelele să strălucească.

"Pe parcursul ultimilor ani au fost reperate mai multe obiecte de acest tip, dar vârsta lor nu a putut fi confirmată ştiinţific şi existenţa lor nu a putut fi validată', a menţionat Jonathan Gagne, tot de la Universitatea din Montreal. Colegul său Etienne Artigau a adăugat că noua planetă a fost găsită 'în cadrul unui studiu care a acoperit echivalentul a 1000 de ori suprafaţa lunii'. 'Au fost observate sute de milioane de stele şi planete şi n-am găsit decât o singură planetă rătăcitoare atât de aproape de noi", a rezumat într-un comunicat Etienne Artigau, astrofizician la Universitatea din Montreal.

La proiect au participat astrofizicieni de la UdeM şi de la Centrul de cercetare în domeniul astrofizicii din Quebec /CRAQ/, care au colaborat cu astronomi francezi, între care Philippe Delorme, de la Laboratorul de astrofizică al Observatorului din Grenoble.

×