Despre o crimă cosmică

Un cercetător american pretinde că poate desluşi secretul din spatele formării inelelor planetei Sa­turn. Pentru oamenii de ştiinţă, discurile din jurul lui Saturn, formate în proporţie de 90%-95% din apă îngheţată, au reprezentat dintotdeauna un mister. Acum o nouă teorie încearcă să facă lumină în acest caz, pornind de la ideea că în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, când abia se năştea sistemul nostru solar, planetele-gigant, de tipul lui Saturn, erau înconjurate de discuri de gaze şi praf cosmic. Din unirea acestor particule au rezultat mai multe luni de gheaţă şi roci.

Din cauza forţei gravitaţionale a planetelor pe care le orbitau de la distanţe mici, lunile au început să se încălzească, iar rocile din compoziţia lor să se afunde înspre centrul acestor sateliţi. Treptat, lunile au fost atrase de planetele „gazdă”, înaintând cu greu spre suprafaţa acestora, prin resturile de gaze şi praf cosmic. Acest fenomen a dus la prăbuşirea, printr-o mişcare în spirală, a cel puţin unui satelit pe suprafaţa lui Saturn. Resturile de gheaţă de pe suprafaţa lunii au rămas însă „blocate” între resturile de gheaţă din inelele planetei, formând discuri noi de apă îngheţată, de sute de mii de ori mai mari decât cele care înconjoară astăzi planeta.

Autorul acestei idei, profesorul Robin Canup, astronom la Institutul Southwest din Boulder (Co­lorado, SUA), spunea că luna cu pricina ar fi avut câteva mii de kilometri diametru, fiind comparabilă cu Titanul, cea mai mare lună a lui Saturn. Studiul lui Canup, publicat în revista Nature, vorbeşte deta­liat despre această aşa-numită crimă cosmică, în care Saturn şi-a atras rând pe rând „victimele” pe suprafaţa sa. Potrivit site-ului discovery.com, cercetătorul îşi va putea proba teoria, argumentată deocamdată doar pe baza unor simulări computerizate, după ce NASA îi va pune la dispoziţie datele despre masa actuală a inelelor şi rata de poluare a acestora, informaţii pe care le va strânge sonda Cassini în viitorul nu foarte îndepărtat.