Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Timp de aproape o jumătate de secol, Institutul pentru Cercetarea Inteligenţei Extraterestre (SETI) a scanat cerul, cu ajutorul radiotelescoapelor, pentru a afla dacă undeva există alte civilizaţii. Cam în tot acest timp, oamenii de ştiinţă din alte medii s-au arătat preocupaţi de contactarea inteligenţei extraterestre. Până acum nu au primit însă nici un răspuns. Poate că limbajul folosit în mesajele terestre nu este cunoscut de alte lumi din Univers.
În februarie 1972, NASA a lansat o sondă Pioneer (prima construită de om menită „să evadeze" din Calea Lactee), la bordul căreia a fost depozitată o placă din aluminiu gravată cu mai multe informaţii. „Desenul" cuprindea, între altele, date referitoare la locul şi momentul în care a fost lansată Pioneer, folosind, ca punct de referinţă, poziţiile a 14 pulsari. Au mai fost reprezentate sistemul nostru solar, inclusiv traiectoria navetei, atomul de hidrogen (considerat „un standard universal"), precum şi siluetele a doi oameni - un bărbat şi o femeie, pentru a indica natura corpului omenesc. La opt ani după lansare, NASA a descoperit că Pioneer deviase cu sute de mii de kilometri de la traiectoria sa. Nimeni nu şi-a explicat de ce. Au existat speculaţii că de vină ar fi fost defecţiuni tehnice la sistemul de urmărire a sondei spaţiale. Mulţi ani mai târziu, profesorul Slava Turişev, expert NASA la laboratorul din Pasadena (California), a declarat că principala cauză a deviaţiei de la traseu a constat în efectele supraîncălzirii navetei.
În 1974, doi oameni de ştiinţă de la Universitatea Cornell au trimis, prin intermediul celui mai mare şi mai puternic radiotelescop din lume de la acea dată - Arecibo din Puerto Rico, un mesaj de 1.679 de biţi de informaţii, constând în reprezentări ale primelor zece numere, ale atomilor de carbon şi de oxigen, ale moleculei de ADN, ale Căii Lactee şi ale fiinţei umane. Mesajul de trei minute, trimis în cod binar o singură dată, ar urma să ajungă la destinaţia prestabilită - Roiul globular Messier 13 (format din aproximativ 100.000 de stele) din constelaţia Hercule - în anul 26974.
În 1977 a avut loc una dintre cele mai notabile încercări ale omenirii de a intra în contact cu alte lumi nepământeşti: NASA a lansat în spaţiu sondele Voyager 1 şi 2, la bordul cărora s-a aflat o enciclopedie a omenirii.
Nouă ani mai târziu, artistul şi geneticianul Joe Davis de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts a conceput un mesaj intitulat „Poetica Vaginal", care cuprindea o înregistrare audio a unor sunete reprezentând contracţii ale vaginului unor balerine. Davis nu a avut însă şansa să trimită bizara înregistrare spre Epsilon Eridani, Tau Ceti şi alte două stele, deoarece US Air Force, care are jurisdicţie asupra staţiei radar Millstone a institutului din Massachusetts, a interzis transmisia.
În 1999, cercetătorii canadieni Ivan Dutil şi Stephane Dumas au realizat, cu ajutorul unor concepte matematice şi ştiinţifice, aşa-numitele mesaje „Cosmic Call", în format digital, pe care le-au trimis în spaţiu de la staţia Evpatoria din Crimeea. Doi ani mai târziu, inginerul Alexander Zaiţev de la Academia de Ştiinţe din Moscova a încurajat un grup de adolescenţi ruşi să compună mesaje inclusiv în format analog. Acestea au fost transmise, prin intermediul radiotelescopului de la Evpatoria, către şase stele, inclusiv prima stea despre care se ştie că ar avea un sistem solar similar Căii Lactee. Mesajele, care constau într-o înregistrare a unui concert de muzică electronică, în formule de salut în engleză şi rusă şi într-o serie de imagini ale unor concepte terestre, urmează să ajungă la destinaţie în anul 2047.
În 2005, pentru prima dată în istorie, informaţiile de pe un website întreg au luat drumul Universului. Site-ul - http://www.craigslist.org - conţine tot felul de informaţii din toate aspectele vieţii sociale. Uriaşa bază de date a fost transmisă în spaţiu, fără o destinaţie prestabilită, de compania Deep Space Communications Network din Cape Canaveral (Florida).
În urmă cu doi ani, NASA a decis că eventualele civilizaţii de pe Steaua Nordului (Polaris) sau din apropierea ei ar fi încântate să asculte melodia Beatles-ilor „Prin Univers" („Across the Universe"). Ce-i drept, cântecul va ajunge la destinaţie în anul 2439, iar generaţiile actuale de cercetători nu vor avea ocazia să afle răspunsul mult aşteptat. Tot în 2008, inginerul Alexander Zaiţev a selectat, de pe reţeaua de socializare Bebo, 501 mesaje concepute de tot atâţia oameni şi le-a inclus într-un „pachet" denumit simbolic „Un mesaj de pe Pământ", transformându-i pe semnatari în mici ambasadori ai Terrei în Univers. „Coletul" a fost trimis spre planeta Gliese 581c, unde se presupune că există apă.
Mesajele ar urma să ajungă la destinaţie în anul 2028. A urmat, în acelaşi an, transmiterea, prin intermediul radiotelescoapelor, a unei reclame... la chips-uri! A fost cea mai lungă pauză de publicitate din istoria omenirii. Timp de şase ore, staţia de radare EISCAT de la Cercul Arctic a emis fără întrerupere reclama, în cod binar şi format mpeg, cu destinaţia constelaţia Ursa Mare, la circa 42 de ani-lumină distanţă, unde există condiţii de viaţă similare cu cele de pe Terra. „Tacâmul" nu ar fi fost complet fără... un film. „Ziua în care Pământul s-a oprit" („The Day the Earth Stood Still") a fost transmis pe unde radio spre sistemul solar Alpha Centauri la sfârşitul lui 2008.
Anul trecut, revista Cosmos a ales, din 26.000 de e-mail-uri primite de la cititori, mesajele cele mai potrivite pentru a lua calea aerului (cu destinaţia Gliese 581d, una dintre cele mai umede exoplanete cunoscute până acum), iar artistul Joe Davis a sărbătorit a 25-a aniversare a transmiterii mesajului Arecibo trimiţând în spaţiu codul genetic al enzimei RuBisCo, esenţială pentru fotosinteză.
Astăzi nu se exclude ideea de a trimite în spaţiu toată baza de date a Google sau chiar biblioteci întregi. SETI a creat un site special pentru aceia care doresc să semneze, în nume personal, un mesaj către extretereştri. Eforturile omenirii par să nu aibă însă nici un ecou şi atunci, se întreabă numeroşi cercetători, mai merită să aşteptăm?
