x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Dinozaurul uriaş din pustiul Atacama

Dinozaurul uriaş din pustiul Atacama

de Vasile Surcel    |    18 Mar 2011   •   19:44

Paleontologii chilieni au anunţat descoperirea unei noi specii de dinozaur uriaş, care a trăit în nordul ţării, cândva, în urmă cu peste o sută de milioane de ani. Ei au botezat noua specie “Atacamatitan chilensis”, acesta devenind astfel primul dinozaur denumit după numele statului Chile. AFP, citându-l pe cercetătorul David Rubilar, unul dintre cercetătorii care l-au prezentat pe “noul venit” în lumea dinozaurilor, a anunţat că resturile fosilizate ale acestui dinozaur au fost găsite în 2000 în deşertul Atacama, unul dintre cele mai aride pustiuri din lume. Dar, în urmă cu circa o sută de milioane de ani, această zonă era acoperită cu vegetaţie luxuriantă care oferea cele mai bune condiţii de viaţă pentru acest ierbivor gigantic. “Atacamitan chilensis” avea o lungime de circa opt metri şi o greutate de peste cinci tone. Privitor la înfăţişarea lui, Rubilar a declarat: “Particularitatea acestei specii de dinozauri apare la nivelul vertebrelor dorsale şi al formei femurului, care este cu mult mai zveltă decât la ceilalţi dinozauri gigantici deja cunoscuţi”. Descoperirea noii specii de dinozaur a fost validată, oficial, joi, prin publicarea unui articol care îi este dedicat, în Analele Academiei Ştiinţe. 

×