Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
...continuare din numărul trecut... Nava îl întâmpină pe Harrei cu sunete prelungi, muzicale. Metalul dublat de materia organică din interior proiecta reflexii orbitoare. Harrei îşi ajustă irişii pentru a rezista intensităţii luminii şi trecu în modul fizic compatibil cu Nava.
...continuare din numărul trecut...
Nava îl întâmpină pe Harrei cu sunete prelungi, muzicale. Metalul dublat de materia organică din interior proiecta reflexii orbitoare. Harrei îşi ajustă irişii pentru a rezista intensităţii luminii şi trecu în modul fizic compatibil cu Nava. Silueta sa se lichefie şi deveni o masă informă, care gravita în aerul saturat de sunet şi strălucire. De neînţeles pentru nimeni altcineva, Harrei Passa-XY transmise Navei toate informaţiile pe care le deţinea, extrase din memoriile lui Rutti, oferindu-i astfel modalităţi de verificare foarte precisă a datelor închise în Cheia, care urma să fie introdusă în mai puţin de două ore. Memoriile lui Rutti erau singura cale prin care Nava putea observa alterarea profilului său printr-o clonă. Alcătuirea unui fişier secundar, transferat din memoriile Monarhului în conştiinţa androginului pregătea Nava pentru începerea unei secvenţe pe care nimeni dintre cei angrenaţi în întâmplările recente nu avea cum s-o prevadă. Constructorii Navei, arhitecţii Ordinului de Miazănoapte, de pe vechea Terră, prevăzuseră şi această posibilitate, deşi, în afară de Androgini – în fond, instrumente de o mare precizie pentru întreţinerea Navei,– nimeni nu mai cunoştea pe deplin “specificaţiile tehnice” ale complicatului mecanism organic.
***
Şi, cu siguranţă, dacă Marea Călăuză ar fi ştiut despre capacităţile ascunse ale Navei şi evenimentele care erau pe punctul de a se desfăşura, ar fi fost mai puţin cinic, în vreme ce-l întreba pe Lorikane:
– Vrei să mă convingi că nu te-a trimis unul dintre Emisari aici, pe Hydra?
Surâzând cu cruzime, Marea Călăuză îşi acoperi şi mai bine faţa, lăsând la vedere doar ochii vii, cu pleoapele mărginite de negru.
– Aştept un răspuns. Desigur, dacă doreşti
să-ţi mai pierzi un dinte, poate chiar doi, sunt convins ca putem face ceva în această privinţă. Gărzi!
Lorikane, legat cu brăţări magnetice de mâini şi de picioare, suspendat la un metru în aer, se rotea aproape inconştient în mijlocul câmpului magnetic, ca într-o cuşcă invizibilă. Unul dintre gardienii templului se apropie de el şi, cu o mănuşă anticâmp, îi aplică o lovitură puternică în bărbie. Bărbatul gemu de durere şi scuipă sânge, însă continuă să tacă, în vreme ce privirea îi aluneca bezmetică peste chipurile torţionarilor săi.
– Presupun că ştii că ai fost trimis degeaba aici. Cheile nu pot fi falsificate. Am încercat, dar
n-am reuşit. Nu înţeleg ce şaradă joci? Şi ce ai căutat la Li Xandivar, trăncănind poveşti despre Cheia lui Inni? Marea Călăuză făcu o pauză, apoi rosti cu o vizibilă satisfacţie:
– Poate că asta o să te facă să ciripeşti mai cu spor. Ador să motivez oamenii...
Pe ecranul de pe peretele din faţa sa, Lorikane văzu apărând chipul chinuit al bătrânului său prieten. Li era încadrat de doi Gardieni ai Templului, care aveau armele aţintite spre tâmplele sale.
– Dacă nu îmi spui exact de ce te-a trimis Sharra aici... da, fireşte că ştiu micile planuri ale imbecilei ăleia... venerabilul tău prieten se va alătura strămoşilor săi într-o clipită.
Lorikane îl privi neputincios pe bătrân. Li apucă să rostească:
– Va veni şi va şti ce să facă. Taci!
Marea Călăuză făcu un semn plin de mânie guarzilor, iar aceştia declanşară fasciculele de laser. Lorikane privi cu stupoare cum în locul lui Li nu mai exista acum decât aerul încărcat de electricitate statică.
– Coborâţi-l!
Bărbatul fu desprins fără ceremonie din brăţările magnetice, prăvălindu-se cu putere pe podeaua de piatră. Picături de sânge săriră în toate direcţiile când se lovi de suprafaţa rece. Cuvintele lui Li îi răsunau în minte. Avea să tacă, şi dacă urma să moară, deşi se îndoia că Marea Călăuză va renunţa atât de uşor la interogatoriu. Era faimos pentru meticulozitatea şi răbdarea infinită cu care îşi ducea la bun sfârşit ce avea de făcut.
– Doar nu eşti atât de lipsit de minte să crezi că vei muri prea curând. Te mai întreb încă o dată! Ce cauţi pe Hydra 2?
– Am venit pentru festivalul de teatru, veni răspunsul ca o palmă peste faţa Călăuzei.
– A! Atunci nu te va deranja să asişti la o altă punere în scenă... un pic mai îndrăzneaţă, rosti Marea Călăuză, făcând un semn cu mâna stângă.
Pe ecranul unde înainte Lorikane urmărise cum fusese dezintegrat Li apărură chipurile a doi copii, cu trăsături foarte asemănătoare cu ale sale. Şi ei erau înconjuraţi de soldaţi cu armele aţintite spre capetele lor. În fundal se auzeau strigătele unei femei. Lorikane fu cuprins de o bruscă senzaţie de ameţeală. Simţi cum lumea se crapă în două şi că nu mai poate face nimic. Paralizat, intins pe lespezile reci, Lorikane îşi urmărea neputincios fiii sortiţi unui destin irevocabil. Îi ascunsese bine la plecarea sa, dar iscoadele Marii Călăuze îşi făcuseră conştiincios datoria.
– Ei? Nu-i aşa că sunt un regizor deloc de luat peste picior...? Aştept. Mai ai cinci minute. După care aleg eu care dintre ei va fi dezintegrat primul.
...va urma...
