Heike Onnes

Heike Kamerlingh Onnes s-a născut în septembrie 1853 în casa lui Harm Kamerlingh Onnes, proprietarul unei fa­brici de cărămizi, şi a Annei Gerdina Coers de Arnhem, fiica unui arhitect. A urmat primii ani de şcoală la Hoogere Burgerschool, din oraşul natal, Groningen, şcoală care nu oferea elevilor beneficiul de a învăţa limbile clasice.

Premiul Nobel pentru Fizică 1913

Heike Kamerlingh Onnes s-a născut în septembrie 1853 în casa lui Harm Kamerlingh Onnes, proprietarul unei fa­brici de cărămizi, şi a Annei Gerdina Coers de Arnhem, fiica unui arhitect. A urmat primii ani de şcoală la Hoogere Burgerschool, din oraşul natal, Groningen, şcoală care nu oferea elevilor beneficiul de a învăţa limbile clasice. După ce conducerea şcolii a fost preluată de profesorul de chimie Leyden J.M. van Bemmelen, Onnes a învăţat greacă şi latină, fapt ce i-a permis admiterea la Universitatea din Groningen în 1870.

ÎNCEPUTURI. Talentele ştiinţifice ale lui Heike Onnes nu s-au lăsat aşteptate, ci şi-au făcut apariţia încă din 1871, după admiterea la universitate. La vârsta de doar 18 ani primea o medalie de aur într-o competiţie organizată de Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Utrecht, Olanda. În următorul an primea medalia de argint din partea Universităţii din Groningen. În 1878, Onnes şi-a obţinut docto­ratul în urma susţinerii unei teze cu tema “Noi dovezi asupra mişcării de rotaţie a Pământului”. Până la susţinerea doctoratului, Onnes era deja implicat în lumea ştiinţifică, fiind angajat ca asistent la Polytechnicum din Delft.

RECUNOAŞTERE. Pe lângă Premiul Nobel, Onnes a pri­mit o serie de alte semne de recunoaştere a contribuţiei sale în lumea ştiinţifică. La vârsta de doar 30 de ani a devenit membru al Academiei Regale de Ştiinţe din Amsterdam. A primit titluri onorifice din partea Olandei, Norvegiei şi Poloniei şi a susţinut un doctorat onorific la Universitatea din Berlin. A fost membru al Societăţii Prie­tenii Ştiinţei din Moscova, al Academiilor de Ştiinţe din Copenhaga, Uppsala, Viena şi Göttingen.

Superconductivitatea

Kamerlingh Onnes a condus din 1911 o analiză electrică a metalelor pure, ca mercurul, cositorul şi plumbul, supuse la temperaturi foarte scăzute. Unii oameni de ştiinţă, ca Lordul Kelvin (William Thimson), erau de părere că rezistenţa metalelor ajunge la infinit la zero absolut. Alţii, printre care şi Onnes, erau de părere că rezistenţa electrică a unui conductor descreşte în mod constant până atinge valoarea nulă. Augustus Matthiessen a demonstrat că, o dată cu descreşterea temperaturii, conductivitatea metalelor creşte. Cu alte cuvinte, rezistenţa electrică descreşte o dată cu temperatura. Conform obser­va­ţiilor lui Onnes, la 4,2 grade kelvin (–269 grade Celsius) rezistenţa ajunge la zero, în urma unei scăderi bruşte. “Mercurul a trecut într-o nouă stare care, pe baza proprie­tă­ţilor sale electrice extraordinare, poate fi numită stare superconductivă”, menţiona Onnes în lucrările sale. Majoritatea lucrărilor publicate pe tema acestui fenomen îl nu­meau iniţial supraconductivitate, pentru a-i schimba apoi numele în superconductivitate.

CV

Data naşterii - 21 septembrie 1853

Locul naşterii - Groningen, Olanda

Carieră

1870 – intră la Universitatea din Groningen;

1871-1873 – studiază în Heidelberg;

1878 – devine asistent la Universitatea Politehnică din Delft;

1879 – îşi obţine doctoratul la Universitatea din Groningen;

1882 – este numit profesor de fizică experimentală şi meteoro­logie la Universitatea din Leiden;

1913 – primeşte Premiul Nobel pentru Fizică;

21 februarie 1926 – moare la Leiden, Olanda.