x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Imaginile Ahemenide in mai multe culori

Imaginile Ahemenide in mai multe culori

04 Oct 2007   •   00:00
Imaginile Ahemenide in mai multe culori

Descoperite in 2003, dar inaccesibile pentru public pănă anul acesta, camerele mortuare de la situl arheologic de la Naqsh-e Rustam, din sudul Iranului, conţin pigmenţi şi modele decorative folosite şi in capitala antică a imperiului Persan, Presepolis, relatează cotidianul iranian Tehran Times.

Descoperite in 2003, dar inaccesibile pentru public pănă anul acesta, camerele mortuare de la situl arheologic de la Naqsh-e Rustam, din sudul Iranului, conţin pigmenţi şi modele decorative folosite şi in capitala antică a imperiului Persan, Presepolis, relatează cotidianul iranian Tehran Times. Cercetările arhitecturale şi decorative s-au concentrat mai ales in jurul mormăntului lui Darius cel Mare. "In basorelieful de la Naqsh-e Rustam, Darius are părul negru. Ochii ii sunt roşii, conturaţi cu negru. Buzele şi incălţările sunt roşii, iar pentru haine au fost folosite multe alte culori", descrie arheologul iranian Mohammad-Taqi Ataii, citat de Tehran Times. Mormintele colorate in roşu, azur şi negru prezintă multiple asemănări cu imaginea pe care arheologii şi-o formaseră despre Persepolis, aşa cum arăta in perioada dinastiei Ahemenide.

In valea Bolaghi, situată in provincia Fars, aproape de Naqsh-e Rustam, in cele 130 de situri arheologice deschise, s-au descoperit pigmenţi verzi folosiţi şi in Persepolis la decorarea arhitecturală a construcţiilor.

Restaurarea acestor situri şi morminte ar putea oferi mai multe informaţii despre infăţişarea antică a capitalei imperiale, susţin arheologii care se ingrijesc de refacerea mormintelor. Din cauza construirii unei noi căi ferate in zonă, siturile cu descoperiri se confruntă acum cu pericolul degradării. Arheologul Mohammad-Taqi Ataii, care studiază mormintele ahemenide, a propus intr-un seminar la Universitatea din Teheran mutarea căii ferate de la 350 de metri la

1 km depărtare de sit. O echipă de experţi urma să ofere o soluţie pentru schimbarea amplasării căii ferate, astfel incăt vestigiile antice să fie ferite de foarte probabilele deteriorări cauzate de vibraţiile produse de trenuri.

Â

Jad şi cultură maya

Muzeul naţional de antropologie şi istorie al Mexicului, recunoscut in intreaga lume pentru cea mai mare colecţie de artă precolumbiană, expune incepănd cu 28 septembrie masca de jad a regelui mayaş Pakal, artefact găsit in sarcofagul conducătorului acum o jumătate de secol. Pakal a trăit intre 615 şi 683 d.Hr. şi este recunoscut pentru construirea Templului cu Inscripţii de la Palenque, unde a fost şi ingropat. Regele a devenit faimos după ce scriitorul Erich von Daniken a lansat ideea că sarcofagul său seamănă cu un astronaut intr-o capsulă spaţială.

Â

Epoca Bronzului "redescoperita"

După ce au descoperit, in urmă cu două luni, rămăşiţele unui bărbat in vărstă de 50 de ani care a trăit in Epoca Bronzului, arheologii de la Phoenix Consulting Archaeology, din Marea Britanie, au dezgropat osemintele unui bebeluş din acea perioadă. După 8 ani de cercetări, descoperirile din situl arheologic din Thorney, estul Angliei, indică existenţa unui cimitir din epoca metalelor, deşi osemintele umane găsite nu sunt numeroase. Micuţul "de bronz" va oferi date despre stilul de viaţă al populaţiei din aşezarea Thorney.

Â

Mormănt tracic in Bulgaria

Arheologii bulgari au descoperit un mormănt tracic datănd din secolele II-III i.Hr., relatează cotidianul Sofia Echo. Situat la graniţa dintre Bulgaria şi Grecia, mormăntul prezintă semne de profanare, anticamera sa fiind deschisă şi jefuită in 2006. Camera mortuară a rămas insă neatinsă. In ea s-au găsit dovezi care atestau schimburile comerciale intre Balcani şi coloniile romane in vremea amenajării mormăntului.

O grădină pentru o regină

Castelul Kenilworth din Anglia va beneficia de o nouă grădină in stil elisabetan. Săpăturile de sub peluza modernă au scos la lumină urme ale grădinii originale din secolul al XVI-lea, special amenajată pentru una dintre vizitele reginei Elisabeta I, la reşedinţa Kenilworth, deţinută atunci de către Robert Dudley, unul dintre favoriţii suveranei. Pănă la sfărşitul acestui an se va delimita spaţiul, se vor stabili punctele pentru amplasarea copacilor, a obeliscurilor şi a făntănilor, pentru ca grădina să fie pregătită pentru inaugurarea sa oficială in vara lui 2008, relatează site-ul Archeology news.com.

Intăietate la tronul irlandez

Expertul Brian Lacey, director executiv al institutului de cercetări arheologice Discovery Programme, va susţine poimăine in oraşul Raphoe, Irlanda, o conferinţă despre teoria sa privind originea primilor regi irlandezi, relatează publicaţia The Donegal News. Arheologul va aduce dovezi clare indicănd dinastia Donegal ca familie a celor dintăi capete incoronate din Irlanda. Pe lăngă prezentarea lui Lacey, arheologii prezenţi vor dezbate situaţia Tarei, leagănul primilor conducători ai Irlandei, zonă arheologică ameninţată de construirea unei autostrăzi. Proteste la adresa autostrăzii au avut loc şi in diaspora irlandeză.

×
Subiecte în articol: zoom