x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Info

Info

09 Iul 2006   •   00:00

Ecologie - Avertismente sonore false, pe litoral


Dispozitivele hidroacustice pentru alungarea delfinilor din apropierea litoralului romanesc functioneaza pe principiul emisiei de unde sonore. Acestea reproduc semnalele emise de mamifere in caz de pericol. Falsele avertismente salveaza delfinii de plasele pescarilor.

Evolutie - Periscopul, inlocuit de catargul fotonic


Piesa fundamentala a echipamentului unui submarin, periscopul, a fost unica "fereastra" spre exterior a acestor nave. In 1999 a inceput constructia submarinelor fara periscop. In locul acestuia se vor folosi dispozitive de ultima generatie, numite "catarge fotonice".

EH201 - Noul elicopter al presedintelui SUA


EH201 este un elicopter revolutionar al secolului nostru, testat pentru lupta. A fost ales anul trecut ca noul elicopter al presedintelui american si va fi special echipat, pentru a deveni al doilea Birou Oval. Viteza maxima pe care o atinge se apropie de 310 km/h si este dotat cu un rotor disc de peste 18 metri in diametru. Noile proiecte, precum EH201, vor fi mult mai rezistente la atac.

×
Subiecte în articol: stiinta si tehnica