x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Info

Info

05 Mar 2006   •   00:00

5 martie 2006

Varianta - Bacterii iubitoare de mediu letal


Bacteriile sunt capabile atat de actiuni utile, cat si daunatoare. Biotehnologii incearca de mult timp sa obtina bacterii capabile sa digere poluarea sau diversi compusi artificiali. Acum, biologii de la Universitatea College Dublin din Irlanda au gasit o varianta a bacteriei Pseudomonas putida care poate sa supravietuiasca intr-un mediu letal.

Satelit - Din Kazakstan pentru Orientul Mijlociu


Racheta ruseasca de transport Proton-M se pregateste sa decoleze de pe cosmodromul din Baikonur, in Kazakstan. Proton va ridica pe orbita satelitul de comunicatii Arabsat-4A, apartinand unui operator de comunicatii prin satelit din Arabia Saudita.

Inventivitate - Cum se construieste in Insulele Samoa


In Insulele Samoa bastinasii continua sa-si ridice casele folosind si astazi materia prima si tehnicile traditionale de constructie. Casele locuitorilor din aceste insule au forma ovala sau rotunda, cu un acoperis de forma conica sau de forma unui clopot mare, sprijinit pe un sir de stalpi de lemn dispusi circular, la distante mici unii de altii si avand o inaltime de aproximativ 2 metri.

Imagine - Satelit fotografiat de Cassini


NASA a prezentat saptamana aceasta imaginea unuia dintre satelitii inghetati ai Planetei Saturn: Minas. Satelitul este de 150 de ori mai mic decat gigantul in jurul caruia graviteaza. Fotografia a fost facuta cu o camera montata la bordul sondei Cassini.

Disparitie - S-au pierdut 1.000.000 de stele


Astronomii au masurat stralucirea si culoarea a 16.000 de stele din roiul stelar globular Messier 12 si au descoperit ca lipsesc stelele cu masa foarte mica. Cand roiul trece prin regiunile aglomerate de stele din preajma centrului galactic stelele putin masive din roi se imputineaza. La ultima trecere prin galaxie, roiul a pierdut aproximativ 1.000.000 de stele.

Ciudatenie - Creatura gigantica


O sepie gigantica, ce masoara 8,62 metri, a fost expusa la Muzeul pentru Istorie Naturala din Londra. Exemplarul este unul dintre cele mai mari si mai complete specimene capturate vreodata. Creatura este pastrata intr-un bazin ce contine o solutie salina. Creatura a fost prinsa in urma cu aproape un an, la o adancime de 220 de metri, in largul Insulelor Falkland, in Atlantic.
×
Subiecte în articol: stiinta si tehnica