x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Ionuţ Olaru - Portret de grafician

Ionuţ Olaru - Portret de grafician

de Anca Aldea    |    04 Oct 2007   •   00:00
Ionuţ Olaru - Portret de grafician

Are 24 de ani şi e oltean get-beget. Ştie să se remarce in orice imprejurare. E masterand la Arte, secţia Grafică. Lucrează la o cunoscută companie de grafică de jocuri. Nu ştiu cănd işi mai face timp şi pentru desen.

Are 24 de ani şi e oltean get-beget. Ştie să se remarce in orice imprejurare. E masterand la Arte, secţia Grafică. Lucrează la o cunoscută companie de grafică de jocuri. Nu ştiu cănd işi mai face timp şi pentru desen. Şi, din cănd in cănd, pentru o partidă de şah cu colegii. Se duce chiar şi la pescuit. Mai rar, e drept. Şi mai are timp şi de citit. In rest, e un om normal.

Graficianul

Personajul pe care vi-l propunem astăzi se numeşte Ionuţ Robert Olaru, un tănăr cu talent promiţător şi cu tabieturi umane. S-a născut in 1983 in Roşiorii de Vede şi are la activ o serie de premii naţionale şi expoziţii de grup in ţară şi in străinătate. Ii place să deseneze. Foarte mult. La cei 24 de ani, masterand in anul al doilea la secţia Grafică de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Ionuţ lucrează la o cunoscută companie de grafică pentru jocuri - iPlay (Oberon). Iar printre picături işi face timp şi pentru şah şi pescuit. Ori de căte ori are ocazia, preferă să vizioneze filmele de animaţie 2D şi 3D sau să poarte discuţii specializate sau mai puţin specializate - in funcţie de interlocutor - despre ilustraţii de carte, gravură sau concept art. A făcut grafică pentru jocuri pe calculator. A deprins tehnica de animaţie Maya 7. S-a ocupat de grafică de carte şi de tehnica picturii pe mobilier şi decoraţiuni interioare. A colaborat cu agenţii de publicitate şi cu edituri cunoscute.

×
Subiecte în articol: zoom