Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
...urmare din numărul trecut...
...urmare din numărul trecut...
Bătea nervos cu degetele luciul biroului, impungănd liniştea răcoroasă a incăperii. Jaluzelele trase lăsau lumina soarelui artificial să pătrundă timid, desenănd linii gălbui pe mochetă şi pereţi, tăind in felii spaţiul cubic al camerei. Deşi lucra aici de o viaţă, nu se putuse niciodată obişnui cu felul de a fi al sargoneenilor. Intoleranţi şi scorţoşi, cu pachetul de idei scoase parcă dintr-un ungher de pivniţă părăsită, viermuiau pe pavajul ca de spital al străzilor, ascunzăndu-şi golul minţii sub tunsoarea buclată, viu colorată, sau sub peruci cenuşii revărsate peste gulerele inalte. Se afla aici de unde nimeni nu putea ieşi pentru că nici măcar nu avea voie să găndească asta. Ah, iarăşi găndise. Şi işi dezactivă segmenţii de creier care-i impiedicau munca. Hm⦠Ceva nu mergea. Creierul refuza să-l asculte. El, care pe Pămănt fusese apreciat ca un psih de clasa A, aici aproape oricine se putea juca cu găndurile lui cum voia. Dar nu⦠Nu era nimic de felul acesta. Ar fi simţit prezenţa unui alt creier. Era altceva⦠Ceva mai puternic. Il domina. Ah! Durerea! Incepuse! Ii simţiseră găndurile. Pentru aşa ceva un simplu plebeu ar fi fost descompus pe loc. Dar el⦠Avea o funcţie de mare răspundere pe tabla de şah a puterii. Dacă el va să fi cedat, atunci eliminarea lui ar fi fost singura soluţie, altfel, prin scurgerea involuntară de informaţie, matul nemulţumiţilor devenea inevitabil. Un ţipăt dezarticulat i se rostogoli din gătlejul uscat şi leşină cu capul pe birou. Corpul său se dematerializă instantaneu. Deşi mai rămase căteva clipe vizibil, aruncat pe fotoliul căptuşit, umbra sa dispăru de pe peretele de vizavi, imaginea trupului rămănănd ca o hologramă rece, nemişcată, pistruind spaţiul inchis şi colţuros.
*
*Â Â Â Â Â Â Â *
- O, Mare Suveran, dar de ce atăta atenţie unui biet pămăntean?, intrebă umil Cavalerul ingenuncheat in faţa tronului masiv, cufundat in penumbra vitraliilor fumurii ce adăncea intreaga sală.
- De cănd imi pui tu mie intrebări?, rosti apăsat personajul din intuneric.
- Mărite, dar eu niciodată n-am pus la indoială Sublimele Hotărări!, se apără linguşitor. Nu inţeleg insă de ce aşa, cănd există metode mult mai eficiente şi⦠mai comodeâ¦
- Cavalereâ¦, incepu gănditor Marele Suveran. Mă mir mult de tine. Eşti cel mai mic in grad din tot Juriul, iar acceptarea ta aici o poţi considera ca pe o favoare personală. In concluzie, ar trebui să imi aplici hotărările, nu să le comentezi. Aminteşte-ţi faptul că eu singur găndesc aici, iar inversul ar fi fatal pentru tine. Ia-o ca pe un sfat. Nu cred că ţi-ar conveni să iei locul unuia dintre exilaţii mentali! Şi făcăndu-i cu măna semn să plece, se tolăni leneş intre mănerele masive ale jilţului. Bărbatul din faţa sa făcu o plecăciune adăncă şi se retrase.
- Să materializez subiectul, o, Mare Suveran?, intrebă cu capul plecat un Servitor. Suveranul pocni din degete afirmativ, a se adresa unei slugi fiind mult sub demnitatea sa. Insuşi Regulamentul impiedica raporturile ce ar fi alterat in orice mod integritatea fiecărei caste sau grad de iniţiere in misterele Comandorilor Soarelui, cum de sute de ani se numeau conducătorii supremi ai Organizaţiei Unite a Raselor. Aceasta, avănd ca membri fondatori, pe lăngă infloritoarea specie inteligentă terriană, cele două mari rase sargoneene şi căteva populaţii vasale Marelui Inchizitor, reuşiseră să infrăngă coloniile rebele cu bazele pe Planetele Gemene, transformăndu-le visurile despre libertate şi dreptul fiecărei rase la o cultură şi un spaţiu de viaţă propriu in coşmaruri.
De pe locurile lor inălţate pe platforme rotunde, membrii Supremului Juriu priveau dispreţuitori silueta ce se desena in mijlocul sălii.
- Cum te numeşti?, incepu primul Inchizitorul, ca cel mai mare in grad dintre cei trei Supremi Arbitri.
- Robert⦠ăăăâ¦, făcu ameţit bărbatul. Robert Arnimmâ¦
- Nu!, se răsti Arbitrul. Numele tău este Kaal Tezcatlihaak şi aparţii marii şi sublimei rase sargoneene, nu acelei protointeligenţe terriene aşa cum mi-o spun găndurile tale! Omul il privi tăios. "La dracuâ cu găndurile astea şi cu voi toţi!", işi spuse şi simţi cum
cursul mental al celorlalţi se incordează instantaneu. Ştia că ii puteau citi găndurile şi nu păru mirat cănd, nemairespectănd Ritualul,
Cavalerul interveni nervos inaintea superiorului său.
- De fapt prezenţa ta aici este rezultatulâ¦, "Taci!", ii ordonă mental Marele Suveran. Nu avea in faţă un om obişnuit. Cunoscuse acest fapt de cănd il adusese pe Sargon şi il numise director al arhivelor şi Păstrător al Secretului Regal. Dar atunci avea nevoie de cel mai bun, iar ca el nu mai era nimeni altul. In acea conjunctură fusese indispensabil. Dar acum era inutil, sau mai bine zis chiar o piedică in faţa planurilor sale, şi de aceea eliminarea lui se cerea de la sine. Dar era foarte greu şi poate chiar prea tărziu, iar cel ce aproape reuşise să-l detroneze stătea acum in faţa sa. El, ca Sublim Gănditor, il putea controla aşa cum era acum. Ce se va intămpla insă cănd Forţa Terrei, cea care, se spune, invăluie şi inspiră orice fiinţă născută din ea, il va proteja? Atunci, acest bătrăn obosit ar fi in stare singur să distrugă tot ce au creat el şi strămoşii lui. Munca a mii dintre cele mai luminate creiere, a miliarde de braţe, a nenumăratelor rase sacrificate va fi fost in zadar.
- Faci parte din aceeaşi specie cu noi Kaal, incepu Prinţul Iertării, iar vorbele sale răsunară găunos in urechea pămănteanului obişnuit cu titulatura pompoasă ce-i precedase intotdeauna numele. Se simţea un oarecare acum.
- Te consideram de partea noastră, Kaal, continuă, rostindu-i cu sarcasm numele văduvit de insemnele puterii. Da, era bătrăn. Slăbit. Undeva pe Pămănt auzise o vorbă: "Adevărul e doar o minciună care incă nu a fost spusă." Acum aceste cuvinte il apăsau, dureros de vii. Ii privi trist pe Arbitri. De undeva de acolo, de sus, ii privise şi el condescendent pe acuzaţii inchişi in lumina palidă a boxei lor. Respirase şi el aerul puterii ce corupe. Cavalerul il fixă măndru. Intrase in Supremul Juriu odată cu pasul greşit al celui aruncat la picioarele sale şi pe care susţinerea coloniilor rebele il inchisese definitiv in celula capitonată a condamnaţilor
la moarte.
...va urma...
