Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
continuare din numărul trecut
Mii de pete mici de intuneric colorau murdar albeaţa lunilor pline. Ajuns in apropierea Planetelor Gemene, grupul de nave se răsfiră ordonat, asemeni unui uriaş evantai negru.
continuare din numărul trecut
Mii de pete mici de intuneric colorau murdar albeaţa lunilor pline. Ajuns in apropierea Planetelor Gemene, grupul de nave se răsfiră ordonat, asemeni unui uriaş evantai negru. In căteva minute desfăşurarea incetă. Boturile ascuţite ale aparatelor se desfăcură şi capsule mici fusiforme ţăşniră, luănd drumul solului. Străpungănd atmosfera, pătrunseră in carnea nisipoasă a planetelor, in păduri, deşerturi, ţărmuri de mare.
Soarele se ridica lent, păşind parcă nesigur azi pe clarul bolţii. Speriaţi de lumina zilei, oamenii se retrăgeau epuizaţi. Puţinele ore de lumină se instalaseră intre cele două tabere ce dădeau incet inapoi printre clădirile ruinate, străngăndu-şi morţii imprăştiaţi pe străduţele lăturalnice. Garda, slăbită de atacuri repetate, incetase lupta, iar acum asista neputincioasă la violentele conflicte dintre grupările rivale. Numeroşii informatori răspăndiţi peste tot fuseseră in mare parte descoperiţi. Restul intraseră intr-un meschin joc dublu, incercănd din răsputeri să se salveze. Oamenii ştiau că se murea, cu fiecare noapte mai mult şi mai mult. Dar nimeni nu le spusese cine, cum şi de ce moare. Disperarea se hrăneşte cu tăcere...
 Reglatoarele de atmosferă, eliberate din strănsoarea carcaselor ce zăceau de jur imprejur jupuite in făşii lungi, contorsionate, sugeau hămesite aerul din ce in ce mai rarefiat, scuipănd in jeturi groase gazul toxic. Voalul de ceaţă incepuse a se lăsa, acaparator, peste lucrurile din jur. Animalele curioase ce se apropiaseră zăceau acum inerte alături.
 Răscolind colbul, fata mergea călcănd mărunt frunzele căzute. Sub braţul drept ducea o mică vioară, zgăriată şi cu corzile rupte zbărnăind in văntul dimineţii. Dădu colţul cu capul plecat. In urma sa, degete imbătrănite apărură printre zăbrelele grilajului unei guri de aerisire. Cerşetorul dădu capacul la o parte şi, luăndu-şi cărjele şi pălăria de paie, se aşeză pe bordură.
 - Bună dimineaţa, moşule!, strigă băcanul de vizavi.
 - âneaţa!, răspunse somnoros. Ai deschis demult?
 - De vreo jumătate de oră!
 - M-am trezit cam tărziu astăzi.
 - Nu! Eu am venit mai devreme decăt de obicei!
 - Nu mă pofteşti inăuntru?, intrebă după un moment. E cam frig azi!
 - Ţi-e foame?
 - Ba bine că nu!
 - Atunci, hai!, il invită bine dispus. Bătrănul işi luă cărjele şi incepu a traversa nesigur. Deodată, de pe un drum lateral, o maşină militară ţăşni, urmărită indeaproape de o alta. Cei din spate traseră, găurind blindajul cenuşiu. Vehiculul acceleră, sfărtecănd trupul ce-i nimerise intre roţile grele, apoi dispăru in labirintul citadelelor de beton. In urma sa, corpul golit de măruntaie se zvărcolea spasmodic, vărsăndu-şi ultimele picături de viaţă. Cărjele rupte se scăldau ucise in balta de sănge ce umplea drumul. Căţiva curioşi rămaseră in loc o clipă, apoi se depărtară dezgustaţi, evitănd să privească inapoi. Incremenit in uşa prăvăliei, negustorul privea uimit, scărbit, neputincios, trupul sfăşiat cu ţeasta smulsă rostogolită lăngă bordură ce fixa cerul cu mirarea şi spaima ultimei clipe. Robotul sanitar incepu a strănge hălcile strivite cu mişcări lente, precise, curăţind cimentul in urma sa.
Atras de zgomot, ucenicul de băcan işi făcu apariţia, strecurăndu-şi capul prin uşa rămasă intredeschisă.
- Păcat... Mare păcat, spuse ca pentru sine negustorul. O să-mi lipsească amărătuâ ăsta bătrăn...
- E semn rău!, işi dădu cu părerea ucenicul, dar palma grea a băcanului il lovi peste faţa smeadă.
- Mai tacă-ţi fleanca, imbecilule! şi infigăndu-şi gheata in coastele sale, il aruncă in colţul opus al incăperii. Marş la frecat podele, cobe!
Clopoţelul de argint de la intrare clincăi strident şi femeia intră, aranjăndu-şi cochetă gulerul pardesiului. Tărăndu-se pe scări in sus, băiatul dispăru. Incurcat, negustorul zămbi curtenitor.
- Sărut măinile, doamna mea! Cu ce vă pot servi astăzi?
- Aş vrea nişte cafea, şopti femeia, indesăndu-i discret in palmă căteva bancnote.
- Zahăr?, spuse tare băcanul. Dar bineinţeles! Aşteptaţi un moment!, şi ieşi. Se intoarse după căteva clipe ţinănd in măini o mică pungă de hărtie. O puse pe tejghea şi ceru jovial:
- Cartela dumneavoastră, vă rog! Femeia se conformă, iar negustorul scrise ceva cu pixul pe cartonul lucios.
- Mulţumesc!
- Şi eu vă mulţumesc, doamnă, şi vă mai aştept pe la noi!, şi spunănd acestea, o conduse politicos pănă la ieşire. Dar brusc, uşa se dădu de perete şi soldaţi inarmaţi dădură buzna in incăpere. Căştile cu viziere fumurii le ascundeau privirile ce scrutau intens in jur. Cineva trase scurt şi trupurile celor doi căzură la pămănt. Călcănd peste ei, soldaţii prinseră a răsturna tot ce le stătea in cale, aruncănd intr-un sac imens tot ce putea fi măncat.
Din stradă răzbătu zgomotul unor impuşcături. Căteva blindate opriră peste drum. Deschiseră focul, iar soldaţii picară seceraţi printre pachetele cu provizii. O grenadă explodă şi casa se preschimbă deodată intr-o uriaşă torţă informă. Maşinile demarară in trombă. Din flăcări se desprinse o siluetă deşirată, cu hainele lipite de carnea arsă, inaintă căţiva paşi, apoi căzu cu faţa pe ciment.
Focul se stingea văzănd cu ochii, deşi lemnul uscat nu arsese incă complet. Văntul otrăvitor agita flăcările, gătuin-
du-le. Ieşiţi in stradă in căutarea unei guri de aer proaspăt sau incercănd să fugă de frica vreunui alt atac, oamenii zăceau intinşi de-a lungul şi de-a latul drumului, imbrăcaţi cu ce apucase fiecare să pună pe el. Ceva mai incolo, in mijlocul drumului, blindate militare cu motoarele duduind ameninţător. Doar robotul sanitar se zbătea din răsputeri să menţină curăţenia pe planeta ce-i rămăsese moştenire...
