x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Jurasicul a durat cu cinci milioane de ani mai mult decât se credea

Jurasicul a durat cu cinci milioane de ani mai mult decât se credea

03 Iun 2014   •   10:09
Jurasicul a durat cu cinci milioane de ani mai mult decât se credea

Perioada Jurasicului pe scara geocronologică, marcată de prezenţa dinozaurilor şi de prima apariţie a păsărilor, a durat cu cinci milioane de ani mai mult decât se credea anterior, susţine o echipă de cercetători argentinieni, conform agenţiei DPA.

În urma studiilor efectuate în provincia argentiniană Neuquen, la marginea munţilor Anzi, experţi de la Universitatea din Buenos Aires au estimat că Jurasicul a trecut în urmă cu 140 de milioane de ani în Cretacic - perioadă caracterizată prin apariţia unor plante cu flori şi încheiată cu dispariţia bruscă a dinozaurilor şi multor altor forme de viaţă, scrie ziarul argentinian Clarin.

Anterior, pe baza unor studii realizate în emisfera nordică, încheierea Jurasicului a fost plasată la 145 milioane ani.

Echipa de cercetare, condusă de profesorul de geologie Victor Ramos, a efectuat lucrări de datare la câmpuri de gaze de şist din formaţiunea geologică Vaca Muerta, situată la aproximativ 1.200 de kilometri sud-vest de capitala Argentinei.

Cenuşa vulcanică descoperită, alături de fosilele de amoniţi (un grup dispărut de nevertebrate marine) şi de nanoplancton au fost examinate în laboratoare din Australia, Elveţia şi Brazilia pentru a li se determina vârsta exactă.

Amoniţii şi nanoplanctonul, aminteşte DPA, sunt consideraţi indicatori ai tranziţiei Jurasicului în Cretacic.

Rezultatele geologilor au fost publicate în numărul din iulie al revistei Gondwana Research. în rezumatul articolului, autorii susţin că există două concluzii posibile, ca urmare a metodelor de datare diferite. Una dintre acestea este că perioada acceptată în prezent pentru Jurasic este corectă, iar stratul fosil studiat este din Cretacic. O a doua concluzie - favorizată de autori - este că limita dintre Jurasic şi Cretacic ar devansată cu 5 milioane de ani - la 140 milioane ani în urmă.

×
Subiecte în articol: jurasic studiu cercetatori argentina