Lăcaşul Sfânt din Bucovina

Pentru Horodnicul de Jos, o comună de lângă Rădăuţi, o bisericuţă de lemn ctitorită în 1717 şi trecută prin atâtea vicisitudini ar putea ajuta la dezvoltarea turismului religios, transformând acest colţ de lume într-o sursă constantă de venit pentru localnici.

Pentru Horodnicul de Jos, o comună de lângă Rădăuţi, o bisericuţă de lemn ctitorită în 1717 şi trecută prin atâtea vicisitudini ar putea ajuta la dezvoltarea turismului religios, transformând acest colţ de lume într-o sursă constantă de venit pentru localnici.

La aproximativ un kilometru de şcoala din Horodnicul de Jos, pe un drum lăturalnic, acoperit cu pietre şi colb, înconjurată de zeci de cruci creştine vechi, albe şi bătute în piatră straşnică, se ascunde în spatele unor porţi grele Biserica Călugăriţa, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Bucovina. Puţin mai jos, pe drumul care ne-a purtat paşii la această casă a lui Dumnezeu, se află ruinele mănăstirii cu acelaşi nume. Această mănăstire a fost arsă de tătari de trei ori şi reconstruită de două ori pe acelaşi loc. A treia oară a fost ridicată mai sus, la 150 de metri de locul "blestemat". Era anul 1717, oamenii aduseseră din pădurea din jur lemnul pentru construirea unui schit de călugăriţe. Au ridicat biserica, iar în exterior au cioplit în lemn, chiar sub acoperiş, 92 de ocniţe, pe care urmau să fie pictate sau aplicate icoane. Spaţiile acestea au rămas însă goale până în zilele noastre.  Corpul micuţului lăcaş, construit integral din bârne cioplite pe tălpi din piatră de râu în urmă cu 291 de ani, a înfruntat curajos vicisitudinile, însă acoperişul său din şindrilă nu a rezistat. O bună perioadă de timp, biserica nu a mai fost protejată de un acoperământ, motiv pentru care bogăţiile dintr-ânsa s-au degradat. Abia în 1911 a fost reaşezat aici un acoperiş din tablă – alegerea materialului a fost un compromis, spun horodnicenii astăzi, dar unul necesar, pentru că tot ce se afla în interiorul bisericii risca să se piardă. Preotul Petrea Gheorghe speră să obţină fondurile necesare pentru a consolida structura bisericii şi pentru a înlocui acoperişul cu unul mai rezistent, din şindrilă. Dar şi pentru a restaura "brâul" de icoane pictate pe iconostas în 1782 de pictorul Vasile Gradul, precum şi pe cele aplicate pe pereţii interiori şi realizate mult mai târziu. Localncii se tem că bisericuţa din lemn, care măsoară doar opt metri lungime, patru lăţime şi trei înălţime până la streaşină s-ar putea distruge. Ei o păzesc cu străşnicie, este bogăţia lor, sufletul strămoşilor lor. De opt ori pe an, credincioşii se adună în această biserică, la marile sărbători. În celelalte zile de rugăciune, localnicii merg la o altă biserică şi vor avea în curând o a treia alternativă, la un lăcaş aflat acum în construcţie, în partea de sud a satului.

ÎN LOC DE CONCLUZIE. Consolidări nu au fost făcute niciodată, icoanele sunt pline de cari, acoperişul din tablă zincată nu mai rezistă. Banii nu vin, dar nici proiecte de reconstrucţie nu există deocamdată. Nu există nici măcar indicatoare care să poarte paşii turiştilor la Biserica Călugăriţa. Nici clopotele vechii mănăstiri, ascunse într-o mlaşintă de lângă Horodnicul de Jos, nu au fost recuperate vreodată şi nici măcar nu s-a făcut o investigaţie în acest sens.