x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Luna face spectacol pe 15 iunie.

Luna face spectacol pe 15 iunie.

07 Iun 2011   •   09:10
Luna face spectacol pe 15 iunie.


Romanii vor avea parte de un fenomen spectaculos in 15 iunie. O eclipsa totala de luna va fi vizibila de pe teritoriul tarii noastre cu ochiul liber. Specialistii spun ca datorita eruptiilor vulcanice luna va fi foarte intunecata si chiar ar putea sa dispara de pe cer, pentru putin timp. O alta eclipsa totala de luna va mai avea loc abia peste 4 ani.

Adrian Sonka, astronom amator si angajat al Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucuresti, sustine ca nu vom simti nimic deosebit in timpul eclipsei.

"Culoarea lunii in timpul totalitatii, al maximului, depinde de praful din atmosfera. Daca au fost eruptii vulcanice in ultimele luni s-ar putea ca luna sa fie intunecata in timpul maximului. Cum stim ca au fost cateva eruptii vulcanice, s-ar putea sa avem o eclipsa totala de luna, cu luna foarte intunecata. Luna poate sa dispara, sa nu o vedem deloc", a declarat pentru realitatea.net Adrian Sonka.

Aceasta eclipsa face parte din seria Saros 130, fiind a 34-a eclipsa din cele 72 ale seriei. In aceasta serie eclipsa din 15 iunie 2011 este cea de-a sasea eclipsa totala. Seria Saros 130 a inceput pe 10 iunie 1416 cu o eclipsa la nordul penumbrei terestre si se va termina pe 26 iulie 2678 cu o eclipsa prin penumbra la sudul de umbrei Pamantului. Seria Saros 130 de eclipse de Luna dureaza 1262.11 ani, potrivit astro-info.ro.

Desfasurarea eclipsei

Eclipsa de Luna debuteaza la ora 20:24, odata cu intrarea Lunii in penumbra Pamantului, contactul Lunii cu penumbra avand loc in zona estica a discului lunar. Fenomenul incepe in Romania in jurul orei 21:00 (20:50-21:10, in functie de locatie). La doar cateva minute dupa rasaritul lunii, incepe eclipsa partiala - ora 21:22, contactul cu umbra terestra avand loc tot in zona estica a discului lunar. Astrul noptii se ridica incet deasupra orizontului, in acelasi timp cufundandu-se tot mai mult in umbra Pamantului.

La ora 22:22, Luna patrunde in totalitate in umbra Pamantului, incepand astfel lunga eclipsa totala de 1 ora si 40 de minute.

Eclipsa avanseaza incet, dar sigur si la ora 23:12, fenomenul ajunge la maxim, Luna fiind cel mai aproape de axa conului de umbra terestru. In momentul maximului eclipsei, Luna a ajuns la altitudinea de 12°, iar crepusculul de seara este pe terminate.

Apoi, discul lunar isi continua drumul sau prin umbra Pamantului, apropiindu-se incet de marginea estica a acesteia. In cele din urma, la doar 3 minute dupa miezul noptii (ora 0:02), Luna incepe sa paraseaca umbra terestra, eclipsa totala terminandu-se. Luna iese incet din umbra terestra, iar la ora 1:02 ia sfarsit si eclipsa partiala. La ora 1:31 va trece la meridian. Dupa finalul eclipsei partiale, in zona vestica a discului lunar se va mai putea observa penumbra terestra timp de cateva zeci de minute. In jurul orei 1:30, eclipsa nu va mai fi observabila, cu toate ca Luna va continua sa iasa din penumbra Pamantului pana la ora 2:00, cand intreg fenomenul se va fi terminat.

×