x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "Mama" piramidelor funerare precolumbiene

"Mama" piramidelor funerare precolumbiene

de Vasile Surcel    |    22 Mai 2010   •   00:00
"Mama" piramidelor funerare precolumbiene
Sursa foto: Bruce Bachand/Reuters

Arheologii au anunţat descoperirea, în sudul Me­xicului, a celei mai vechi piramide funerare din America precolumbiană. Emiliano Gallaga, unul dintre specialiştii care au participat la să­păturile arheologice, consideră că acest mormânt da­tează din perioada cuprinsă între anii 700 şi 500 î.Hr.

Con­form cercetătorilor, personajul înhumat acolo avea aproximativ 50 de ani şi era, probabil, un perso­naj de vază, mare preot sau căpătenie militară locală. Înalta lui poziţie socială este demonstrată de bogatul in­ventarul funerar care l-a însoţit pe lumea cealaltă: obiecte sculptate din jad şi obsidian, precum şi vase din cera­mică.

Bazându-se pe determinările stratigrafice, dar şi pe construcţia din lemn care are o formă neobişnuită, specialiştii consideră că acesta este cel mai vechi mormânt adăpostit într-o piramidă precolumbiană. De obicei, piramidele construite de populaţiile precolumbiene aveau doar un rol religios, marcat de prezenţa unui templu construit în vârful lor. Această piramidă, împreună cu mormântul pe care-l adăposteşte, a fost descoperită într-o aşezare a tribului amerindian Zoke, la Chiapa de Corzo din sudul provinciei Chiapas.

Întreaga construcţie funerară este cu aproape 1.000 de ani mai veche decât piramida-mormânt în care a fost descoperit Pakal, celebra căpetenie maya. În cazul mormântului descoperit la Chiapa de Corzo, trupul decedatului a fost depus într-o cameră din piatră. Pe pereţii acesteia se văd încă urme care demonstrează că era prevăzută cu un acoperiş din lemn care s-a prăbuşit însă sub greutatea elementelor de construcţie ale piramidei aflate deasupra ei.

Săpăturile arheologice de la acest obiectiv au început în luna aprilie, într-o fază a cercetărilor în care specialiştii doreau să determine structura internă a întregii construcţii. Atunci, la aproximativ 6-7 metri distanţă de vârful piramidei au fost descoperite rămăşiţele pământeşti ale unui copil de circa 1 an şi ale unui bărbat matur de aproximativ 20 de ani, ambele aflate la mică distanţă de mormântul "căpeteniei".

Este foarte posibil ca atât copilul, cât şi adultul să fi fost sacrificaţi în mod ritual, cu ocazia înmormântării înaltului personaj adăpostit în camera funerară propriu-zisă. În apropierea acestui prim mormânt s-a mai descoperit şi un al doilea, în care era înhumată o femeie, a cărei vârstă pare a fi fost tot de aproximativ 50 de ani. La fel ca în primul caz, obiectele funerare care o însoţeau şi pe aceasta provin dintr-o zonă mai îndepărtată, din Mexicul Central şi Guatemala.

Iar vasele din ceramică găsite în aceste morminte par a fi de origine olmecă, străvechea cultură precolumbiană pe care savanţii o consideră "mama" tuturor civilizaţiilor precolumbiene din America Centrală. Motiv pentru care această descoperire ar putea să rezolve o mare enigma istorică: ea pare să arate că şi piramidele olmece din binecunoscutele situri arheologice din La Venta ar putea să conţină mormintele unor mari căpătenii ale acestui popor străvechi despre care încă nu se cunoaşte mare lucru.

Arheologul Lyneth Lowe, de la Universitatea Naţională Mexicană, a declarat că mormântul de la Chiapa de Corzo nu aparţine, cu siguranţă, civilizaţiei maya. În schimb, este foarte posibil ca în situl olmec din La Venta să existe astfel de piramide cu rol funerar. Şi este foarte posibil ca mayaşii să fi preluat acest rutual funerar chiar de la aceşti enigmatici olmeci.

×
Subiecte în articol: zoom