x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Mamă-Rechin virgină

Mamă-Rechin virgină

18 Oct 2008   •   00:00

Oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru ştiinţă marină din Virginia au observat cu stupoare că o femelă de rechin din specia Carcharhinus limbatus (rechin de recif) a rămas însărcinată fără să fie însămânţată de un mascul.



Oamenii de ştiinţă de la Centrul pentru ştiinţă marină din Virginia au observat cu stupoare că o femelă de rechin din specia Carcharhinus limbatus (rechin de recif) a rămas însărcinată fără să fie însămânţată de un mascul. Este a doua oară în istorie când se înregistrează un astfel de caz, scrie publicaţia americană The Time, citând dintr-un raport publicat în Revista Biologiei Peştilor şi elaborat pe baza analizelor de ADN asupra rechinului care trăieşte în apele Atlanticului. Al doilea caz a fost înregistrat la un peşte ciocan aflat în grija Grădinii Zoologice din Omaha, statul american Nebraska. Raportul, care vorbeşte despre reproducerea asexuată, arată totodată că femelele de rechin care cresc şi se dezvoltă în acvarii pot naşte un singur pui fără să fie fecundate, în timp ce alte specii de rechin au capacitatea de a da naştere unui număr impresionabil de pui. Oamenii de ştiinţă avertizează, cu această ocazie, că rarele cazuri în care există naşteri fără o însămânţare prealabilă nu ar trebui considerate o soluţie la actuala criză de dispariţie în care se află populaţiile de rechin din întreaga lume.


BACTERIA DIN FUNDUL PĂMĂNTULUI
O bacterie ciudată a fost descoperită recent într-o mină de aur din Africa de Sud. Oamenii de ştiinţă spun că microbul denunit Desulforudis audazviator, care are formă lunguiaţă, trăieşte la aproximativ trei kilometri sub pământ, la temperaturi de aproximativ 60 de grade Celsius. "Cred că un astfel de organism ar fi ideal pentru suprafaţa marţiană", susţine profesorul T. C. Onstott, expert în microbiologie la Universitatea Princetown. Ciudata bacterie, al cărei nume aminteşte de binecunoscuta carte "Călătorie în centrul Pământului", îşi poate sintetiza singură 20 de aminoacizi (în comparaţie, omul poate sintetiza singur doar zece aminoacizi) şi se hrăneşte cu substanţe provenite din elementele radioactive din mediul în care trăieşte.

VULTURUL ŞERPAR, SALVAT
La clinica de la Stara Zagora din Bulgaria – singurul centru din Balcani unde sunt îngrijite animalele şi păsările care trăiesc în sălbăticie – personalul nu se odihneşte aproape niciodată. Din cauza braconierilor, la clinică sunt aduse aproape constant specimene dintre cele mai diverse. În imagine, chirurgul veterinar Hristina Hristova inspectează aripa unui vultur şerpar (Circaetus gallicus), aflat pe cale de dispariţie la nivel global. În România, această specie a devenit una extrem de rară.

OAMENII DIN ANTARCTICA
Un scenariu ciudat ne rezervă viitorul, dacă e să ne luăm după previziunile unui think-tank britanic şi după analizele unor cercetători de la compania Hewlett Packard. Potrivit acestui scenariu exotic, oamenii se vor retrage înspre Antarctica până în 2030, Jocurile Olimpice se vor organiza, peste câteva decenii, numai în spaţiul virtual, iar Australia va fi abandonată din cauza pământului neroditor. Un raport realizat de oamenii de ştiinţă, în care este inclus şi acest scenariu neobişnuit, arată că schimbările climatice ar putea fi atât de dramatice, încât oamenii ar putea fi obligaţi să ia astfel de măsuri.

TURBĂRIILE, ÎN PERICOL
Încălzirea globală va usca turbăriile, agravând efectele schimbărilor climatice, se arată într-un studiu realizat de Agenţia japoneză pentru Ştiinţele Pământului şi publicat în revista Nature Geoscience. Potrivit documentului citat de Reuters şi preluat de Mediafax, temperaturile ridicate în viitor vor usca acumulările de vegetaţie parţial descompusă, aflate în zonele umede ale Planetei şi vor elibera mai mult dioxid de carbon în atmosferă. Folosind modele de analiză computerizată, cercetătorii japonezi au descoperit că turbăriile, situate mai ales la latitudini înalte în regiuni precum Canada, Rusia şi Alaska se vor ursca tot mai mult din cauza creşterii temperaturilor înregistrate la nivel global.

ADEZIVUL-MINUNE
Oamenii de ştiinţă de la patru laboratoare din Statele Unite au reuşit să creeze un adeziv extrem de puternic, pornind de la analiza sistemului de prindere al şopârlelor gecko. Ingenioasele animale – care au capacitatea de a urca pe toate suprafaţele prin nişte filamente divizate în două la extremităţi – i-au ajutat pe experţi să creeze un adeziv uscat, pe bază de nanotuburi rigide din carbon, dispuse vertical. Este vorba de un sistem combinat de prindere (nanotuburi verticale şi nanotuburi încrucişate) de trei ori mai puternic decât precedentele inspirate de şopârlele gecko, spun specialiştii. Forţa produsă de acest sistem ajută la obţinerea aderenţei pe o suprafaţă netedă şi verticală. Oamenii de ştiinţă susţin că forţa de compresie (interacţiunea electrică de mică intensitate între atomi şi molecule sau între o moleculă şi un cristal) a fost explicată de fizicianul olandez Johannes Diderik van der Waals, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1910.

×
Subiecte în articol: oamenii natura oamenii ştiinţă