Manuscrisele de la marea moartă

După aproape două milenii petrecute în ascunzătorile lor din 11 peşteri de pe malul Mării Moarte, sulurile de pergament conţinînd texte biblice şi nonbiblice au ajuns la doi anticari din Bethlehem, Ibrahim Ijha şi Khalil Eskander Shahin, zis “Kando”.

După aproape două milenii petrecute în ascunzătorile lor din 11 peşteri de pe malul Mării Moarte, sulurile de pergament conţinînd texte biblice şi nonbiblice au ajuns la doi anticari din Bethlehem, Ibrahim Ijha şi Khalil Eskander Shahin, zis “Kando”.

După o îndelungată călătorie, celebrele manuscrise au ajuns în Israel. Zilele trecute, şapte suluri au fost expuse la Muzeul Israelului din Ierusa­lim, cu ajutorul unui filantrop newyorkez, D.S. Gottesman.

Dintre cele şapte manuscrise descoperite în prima peşteră explorată, trei sînt achiziţionate de un professor de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, E.L. Sukenik, tatăl arheologului Yigal Yadin. Restul de patru ajung mai întîi la un anume George Isha'ya, iar mai apoi la mitropolitul Bisericii Ortodoxe siriene, Athanasisus Yeshue Samuel.

Sukenik încearcă să obţină manuscrisele aflate în posesia mitropolitului, dar nu reuşeşte. Un orientalist american, Dr. John C. Trever, primeşte permisiunea de a studia manuscrisele, pe care le compară cu papirusul Nash, pînă atunci cel mai vechi text biblic cunoscut. Asemănarea este evidentă. La 21 februarie 1948, Trever fotografiază sulurile de pergament. Calitatea excelentă a fotografiilor se va dovedi în viitor foarte utilă. Manuscrisele au suferit serioase deteriorări după ce au fost scoase din învelitorile lor de pînză de in.

Peste puţină vreme aveau să fie descoperite încă nişte fragmente de text. În 1954 ziarul Wall Street Journal publica un anunţ legat de vînzarea a patru suluri de la Marea Moartă. Cei interesaţi sînt rugaţi să trimită mesaje la cutia poştală F 206. Suma obţinută este de aproximativ un sfert de milion de dolari, reţinută în cea mai mare parte de către autorităţile americane pe post de impozite.

Un filantrop din New York, D.S. Gottesman, contribuie atît la achiziţionarea manuscriselor, cît şi la construcţia clădirii în care vor fi adăpostite, Templul Cărţii de la Muzeul Israelului din Ierusalim. Acolo pot fi văzute cele şapte suluri descoperite în prima peşteră: Isaia A si B, comentariul profetului Avacum (Habakkuk în original), Manualul disciplinei în comunitate, Cartea Mulţumirilor, Cartea Războiului dintre fiii luminii şi fiii întunericului şi Apocrifa Cărţii Facerii, ultima scrisă în limba arameică, spre deosebire de celelalte, scrise în ebraică.

Puţină arheologie

Cel puţin un an a trecut de la descoperirea peşterilor şi pînă la începutul unei investigaţii arheologice sistematice. În 1949 au început săpăturile conduse de Jordan G. Lankester Harding, directorul Departamentului antichităţilor din Iordania (pînă în 1967 regiunea se afla sub controlul regatului haşemit), şi de părintele Roland de Vaux, un dominican francez care conducea Şcoala Biblică din Ierusalim. 

Pînă în 1956 au fost descoperite toate cele 11 peşteri pomenite, cinci de către arheologi, şase de către beduini. Una dintre peşteri, cea cu numărul 3, conţinea doi cilindri de cupru prelucrat la rece pe care sînt înscrise zeci şi zeci de locuri unde ar fi ascunse comori. Încă nu se ştie dacă acestea sînt reale, imaginare sau simbolice.

Pe lîngă unul dintre manuscrisele Psalmilor şi o traducere în arameică a Cărţii lui Iov, în peştera cu numărul 11 a fost găsit sulul Templului, lung de peste opt metri şi care conţine detalii privind clădirea Templului din Ierusalim. Studiul ruinelor de la Qumran (Khirbat Qumran) a descoperit un complex de structuri, de dimensiuni re­lativ mari – 80 pe 100 de metri –, care par să fi avut o destinaţie comunitară. În imediata lor apropiere au fost găsite morminte din perioada peşterii cu numărul 1, ceea ce i-a condus pe specialişti spre concluzia că aici s-au adăpostit esenienii, o sectă la care se referă mai multi istorici.

Aceştia locuiau probabil în peşteri şi corturi, folosind spaţiile mari pentru depozitarea hranei şi a apei. Nu departe de ruinele de la Qumran, aşezarea de la En Feshkha pare să fi fost o sucursală agricolă a comunităţii. Aşezările au apărut pe la jumătatea secolului al doilea î.Hr, au fost părăsite pentru o vreme din cauza unui puternic cutremur de pămînt şi abandonate definitiv la vremea incursiunii romanilor din anul 68 d.Hr., cu doi ani înainte de distrugerea Templului din Ierusalim în anul 70 d.Hr..

Vîrsta manuscriselor 

Descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă a stîrnit de la bun început dezbateri aprinse printre specialişti din cîteva domenii, de la arheologie la istoria religiilor şi de la paleografie la criminalistică. Astăzi spiritele s-au mai liniştit. Argumentele istorice şi lingvistice, întărite de datarea cu izotopi radioactivi, sună convingător. Cîteva manuscrise sînt originale sau copii din secolul al treilea î.Hr., dar marea majoritate  a materialelor descoperite aparţin primului secol î.Hr. şi doar puţine dintre ele pot fi datate în imediata apropiere a distrugerii din anul 68 d.Hr. Legiunile romane au transformat atunci o comunitate înfloritoare într-o ruină, redescoperită peste două mii de ani.

Esenienii

Originile sectei din Qumran par să fie legate de comunităţile de Hasidim, grupuri de credincioşi opuşi pătrunderii elenismului, probabil precursori ai esenienilor, şi ei preocupaţi de influenţa greacă şi de respectul pentru cărţile sfinte. Manuscrisele descoperite, ca şi rezultatele săpăturilor arheologice, vin să confirme informaţiile ajunse la noi de la istoricii antichităţii, Josephus Flavius, Philo din Alexandria şi Pliniu cel Bătrîn.

Esenienii erau un grup separatist cu membri care au format o comunitate ascetică, monastică, care s-a retras în pustiu. Relaţiile lor politice şi religioase cu grupările saduceilor (familii aristocratice sau aparţinînd castei preoţeşti) sau fariseilor (un fel de clasa mijlocie a vremii) sunt înca prea puţin cunoscute. Ruptura esenienilor de restul iudaismului este atribuită acţiunilor a doi cîrmuitori din dinastia macabeilor – Ionatan şi Simeon –, care au uzurpat funcţia de Mare Preot, declanşînd furia credincioşilor, exprimată şi în viziunile apoca­liptice care apar în manuscrise.

Un detaliu semnificativ legat de esenieni este calendarul lor, bazat pe un sistem solar de 364 de zile, spre deosebire de tradiţionalul ca­lendar al iudaismului, legat de ciclul lunar şi cu o durată de doar 354 de zile. Diferenţele devin o importantă sursă de conflicte, sărbătorile unora fiind zile obişnuite pentru ceilalţi, prilej de acuzaţii, virulent exprimate în sulul denumit Cartea Sărbătorilor.

Biblioteca de la Qumran   

Colecţia de documente provenind din explorarea regiunii Qumran ne oferă o imagine a intensei activităţi literare din perioada cuprinsă între secolul al III-lea î.Hr. şi secolul I d.Hr. Textele, fie ele biblice, apocrife, pseudoepigrafice sau sectare sînt foarte aproape de forma în care cărţile Bibliei au ajuns pînă la noi. Documentele bi­blice îi pot ajuta pe specialişti să reconstruiască istoria textelor aparţinînd Vechiului Testament, mai cu seamă că unele dintre manuscrise nu folosesc alfabetul în uz pe atunci, ci o formă mult mai veche, paleo-ebraică.

Printre descoperiri, texte în ebraică şi arameică din perioada celui de-al doilea Templu, neincluse în canonul iudaic, dar adoptate de diferite biserici creştine şi transmise în continuare în limbile greacă, siriacă, armenească, etiopiană, coptă şi altele. Să nu uităm monumentala traducere a Bibliei, semnată de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction (Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, 1939) care conţine şi texte apocrife.

Dar ceea ce este unic şi profund original în biblioteca din Qumran este reprezentat de textele sectare, practic necunoscute pînă în 1947. O modestă excepţie este documentul de la Damasc, greu de plasat într-un context istoric înainte de descoperirile de la Marea Moartă. Aici găsim liste de reguli şi de restricţii, comentarii ale textelor biblice, viziuni apocaliptice şi opere pur liturgice.

La acestea se adaugă o cantitate considerabilă de material legal, precum şi o serie de interpretări ale textelor unor profeţi. Sîntem puşi faţă în faţă cu oameni care şi-au petrecut viaţa căutînd în scripturi aluzii la evenimente din prezent sau viitor, aluzii pe care numai ei, cei aleşi, le pot înţelege. Să nu uităm Psalmii “de mulţumire”, unii pe un ton strict personal, al celui “care ne duce pe calea cea dreaptă”, alţii mai potriviţi recitării în grup.

Astăzi, după 2.000 de ani   

Au trecut două milenii de la ziua în care manuscrisele de la Qumran au fost ascunse în peşterile de pe dealurile aride de la nordul Mării Moarte şi pînă la descoperirea din 1947. Supravieţuirea vreme de multe secole, descoperirea pur accidentală de către pastorii beduini, faptul că reprezintă cea mai veche şi cea mai bogată descoperire de texte legate de Biblie şi de perioada în care a trăit Iisus din Nazaret, de întemeierea creştinismului, le asigură un loc de cinste în istoria arheologiei.

De la bun început manuscrisele au stîrnit un mare interes atît printre specialişti, cît şi în rîndurile marelui public. Pentru primii este vorba de o sursă nepreţuită de informaţii privind două mari religii, pentru ceilalţi o ocazie de a pătrunde în drama şi misterul unor lucruri foarte departe de cotidian.

Şi interesul nu a scăzut. Mijloacele de comunicare în masă nu au neglijat nici o clipă descoperirile de la Qumran. Apar mereu noi intrebări. Să provină oare documentele din biblioteca celui de-al doilea Templu şi/sau din alte biblioteci şi să fi fost ascunse pentru a le feri de romanii puşi pe distrugere? A fost Qumran reşedinţa de iarnă a unei familii bogate din Ierusalim sau poate o fortăreaţă romană? Dar dacă nu era un fel de mănăstire a esenienilor, ci un loc de retragere pentru saducei? Trebuie luate în serios listele de comori din sulurile de aramă? Şi cine oare ar putea rămîne indife­rent la prezenţa unor ritualuri precum botezul, mesele luate în comun, renunţarea la bogăţii care îi apropie pe esenieni de creşti­nismul timpuriu. Dacă mai adăugăm un detaliu legat de organizarea sectei, împărţirea în douăsprezece grupe conduse de cîte un învăţător, atît de asemănătoare cu începuturile bisericii creştine legate de cei doisprezece apostoli, înţelegem că mai avem multe de învăţat.

În ultimii ani accesul la documentele de la Qumran a devenit mai simplu, munca de descifrare şi publicare continuă într-un ritm susţinut, peste 50 de oameni de ştiinţă lucrează exclusiv în acest domeniu de cercetare. Sînt disponibile volume de fotografii ale ma­nuscriselor, multe prelucrate pe computer pentru a face textul ceva mai lizibil şi se aşteaptă o nouă ediţie.

În loc de concluzii

Pînă una, alta ştim că au fost identificate fragmente a 870 de manuscrise, printre ele toate cărţile Vechiului Testament, cu excepţia Cărţii Esterei. Există 19 copii ale cărţii profetului Isaia, 25 ale Deuteronomului şi 30 ale Psalmilor.

În manuscrise apar profeţii ale lui Ieremia, Daniil şi Iezechil care lipsesc în textele biblice cunoscute. Textul cărţii profetului Isaia este cu o mie de ani mai vechi decît cele cunoscute pînă la descoperirile de la Qumran, ca şi Psalmii atribuiţi regelui David şi lui Iosua.

La fel au fost găsite în manuscrise ultimele cuvinte ale lui Iosef, Iuda, Levi, Naftali şi Amram (tatăl lui Moise). Continuă să fie cerce­tate şi comentate cele două suluri de aramă, care conţin o listă de 64 de ascunzători, pline de aur, argint, parfumuri şi manuscrise, comori ale Templului din Ierusalim salvate de jaful legiunilor romane.

Au fost găsite povestiri necunoscute legate de unele figuri biblice de maximă importanţă, Enoch, Abraham şi Noe, inclusiv un text care cuprinde explicaţia sacrificiului lui Isac.

Duşmanii celor din Qumran sînt numiţi “Fiii întunericului”, iar ei se intitulează “Fiii luminii”. Templul Cărţii de la Muzeul Israelului din Ierusalim este o stranie cupolă albă aşezată pe un fundament de bazalt negru. Vizitatorul poate fi surprins atunci cînd vede un elev de şcoală primară citind fără efort din Cartea lui Isaia, capitolul 2, versetul 4: “Preface-vor săbiile lor în brăzdare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi pravila războiului nu o vor mai deprinde."