x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Maria Goeppert-Mayer

Maria Goeppert-Mayer

29 Noi 2007   •   00:00

Premiul Nobel pentru Fizică 1963. Maria Goeppert-Mayer a fost a şaptea generaţie de profesori universitari din partea de familie a tatălui său, profesor de pediatrie la Universitatea din Gottingen.

Premiul Nobel pentru Fizică 1963. Maria Goeppert-Mayer a fost a şaptea generaţie de profesori universitari din partea de familie a tatălui său, profesor de pediatrie la Universitatea din Gottingen. Incă din copilărie Maria a fost inconjurată de studenţi şi lectori, de intelectuali şi viitori căştigători ai Premiului Nobel. După ce a urmat mai multe şcoli private şi publice din Gottingen, in primăvara anului 1924 a intrat la universitatea din aceeaşi localitate, cu intenţia de a deveni matematician. In timpul studiilor universitare a fost atrasă mai mult de fizică şi de mecanică cuantică, ştiinţă incă la inceputuri atunci.

Cariera. Fiind căsătorită cu fizicianul şi chimistul Joseph Edward Mayer, din cauza regulilor stricte legate de nepotism, Mariei Goeppert i-a fost foarte greu să capete un post de profesor universitar, aşa că a lucrat ca voluntar şi in mod neoficial la universităţile in care soţul său era profesor. In astfel de condiţii a predat la universităţile din Baltimore, Chicago şi la Universitatea Columbia. In perioada in care a predat la Universitatea din Chicago a lucrat şi cu jumătate de normă la Laboratorul Naţional Argonne. Tot atunci a inceput să lucreze la modelul invelişului nuclear, model care a făcut-o celebră.

Recunoastere. Abia in anul 1960, Maria Goeppert a urcat in funcţia de profesor la Universitatea din California, San Diego. După moartea sa, un premiu oferit de Societatea Americană de Fizică, pentru a incuraja femeile de ştiinţă, poartă numele Maria Goeppert-Mayer. Universitatea din California organizează simpozionul anual Maria Goeppert-Mayer, iar universitatea din Chicago oferă anual un premiu cu numele său, pentru cercetări ştiinţifice deosebite.

Vals cu neutroni

Marie Goeppert-Mayer, alături de Eugene Wigner şi Hans Jensen, a descoperit modelul invelişului nuclear. La originea modelului se află aşa-numitele numere magice: 2, 8, 20, 28, 50, 82, 126. Intre aceste numere de neutroni legăturile energetice sunt mult mai strănse. Deşi om de ştiinţă, Marie Goeppert-Mayer a reuşit să-şi explice teoria intr-un mod deosebit de metaforic şi elegant: "Găndiţi-vă la o cameră plină de dansatori de vals. Presupunem că se invărt in jurul camerei in cercuri concentrice. Apoi imaginaţi-vă că in fiecare cerc puteţi avea de două ori mai mulţi dansatori, invărtind o pereche in sensul acelor de ceasornic şi o alta in sensul invers acelor de ceasornic. Apoi adăugaţi mai multe variaţii; toate perechile se invărt şi in acelaşi timp incercuiesc camera. In perechi, fiecare dansator se invărte, insă numai unii se invărt in acelaşi sens precum cercul in sensul invers acelor de ceasornic, ceilalţi se invărt in sensul acelor de ceasornic intr-un cerc ce merge in sensul invers acelor de ceasornic. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cei din cercul ce se invărte in sensul acelor de ceasornic".

CV

data naŞterii

28 iunie 1906

locul naŞterii

Kattowitz, Germania

cariera

1931-1939 - a lucrat ca voluntar la Universitatea Johns Hopkins, din

Baltimore

1940-1946 - a lucrat tot ca voluntar la Universitatea Columbia

1 iulie 1946 - fizician cu jumătate de normă la Laboratorul Naţional Argonne, incă de la deschiderea

acestuia

1950 - a lucrat impreună cu Hans D. Jensen la cartea "Teorie elementară de structură nucleară"

1960 - profesor la Universitatea din California, San Diego

1963 - a primit Premiul Nobel pentru fizică, alături de Eugene Paul Wigner şi J. Hans D. Jensen

20 februarie 1972 - Maria Goeppert-Mayer moare in San Diego,

California, SUA

×