x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Medicină SF: doctorii din România pot opera cu ajutorul roboţilor

Medicină SF: doctorii din România pot opera cu ajutorul roboţilor

25 Sep 2019   •   13:46
Medicină SF: doctorii din România pot opera cu ajutorul roboţilor

Ceea ce vedeam odinioară în filmele ştiinţifico-fantastice e transpus uşor-uşor în realitatea zilelor noastre. Prin intermediul chirurgiei robotice, medicii chirurgi sunt asistați de un echipament robotic în timpul procedurilor chirurgicale. Sistemul chirurgical da Vinci este singura tehnologie care conferă chirurgului precizia, dexteritatea și controlul folosind instrumente miniaturizate care sunt introduse prin incizii mici de 1-2 cm. În România sunt 7 astfel de aparate SF.

Astfel, recuperarea este mult mai rapidă față de metodele tradiționale. În cazul chirurgiei robotice, aceste instrumente miniaturizate sunt montate pe 3 brațe robotice separate, care permit chirurgului o gamă largă de mișcări și precizie crescută. Pe un al patrulea braț este montată o cameră 3D care permite mărirea imaginii la definiție înaltă și care ghidează chirurgul pe durata procedurii. Brațele robotului au un grad ridicat de dexteritate, permițând chirurgilor să opereze în spații foarte înguste din corp, care altfel ar fi accesibile numai prin intervenții chirurgicale deschise, cu incizie mare. Sistemul de chirurgie a fost folosit cu succes în peste cinci milioane de intervenții minim invazive în întreaga lume, pentru o gamă largă de afecțiuni coronariene, renale, cancer de colon, de prostată, de vezică urinară, cancere ginecologice, endometrioză.

Până în prezent, peste 900 de sisteme robotice da Vinci sunt prezente în unități medicale din Europa și peste 5.200 în întreaga lume. În România, chirurgia robotică da Vinci este disponibilă pentru pacienți în București - la Spitalul Militar Central, la Ponderas Academic Hospital și Spitalul Monza, în Brașov - la Spitalul Sf. Constantin, în Oradea - la Spitalul Pelican și în Timișoara - la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Turcanu.

Însă medicii care le folosesc au mereu nevoie de pregătire, specializare pe aparatura robotizată. Astfel, un astfel de centru de "antrenament" s-a deschis la Bucureşti, al doilea de acest fel, după cel din Atena. Medicii se pot pregăti la ISLE București pentru utilizarea tehnologiilor performante în domeniul medical precum: intervenții chirurgicale minim invazive robotice și laparoscopice, diagnostic și tratament în domeniul gastroenterologiei, diagnostic și monitorizarea pacientului din terapia intensivă.

"Dorim să oferim medicilor români posibilitatea de a învăța și de a utiliza tehnologii avansate, lucru ce asigură ulterior acces la soluții de tratament inovatoare pentru pacienți”, ne-a declarat  Harris Palaondas, Managing Director SofMedica, la inaugurarea centrului din Bucureşti.

×
Subiecte în articol: medicina roboti