x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Metal greu neutralizat

Metal greu neutralizat

de Adela Cristina Teodorescu    |    15 Noi 2008   •   00:00

Metoda ecologică de prelucrare a deşeurilor care conţin metale toxice este un procedeu premiat pentru nivelul său de protecţie a sănătaţii.



Proiectul a apărut în urmă cu cinci ani, când şantierul naval de la Tulcea a fost preluat de compania norvegiană Aker Brattvaag. "Ne-au cerut să găsim o soluţie pentru neutralizarea deşeurilor conţinând metale grele, aflate în cantităţi foarte mari", ne-a explicat autorul acestui brevet, inginerul cercetător Steluţa Nisipeanu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii "Alexandru Darabonţ" din Bucureşti (INCDPMAD).

METODĂ. Brevetul se referă la o tehnologie de tratare a deşeurilor cu conţinut de metale grele provenite cel mai des din procesele galvanice. Această tehnologie utilizează însă ca agenţi de tratare şi alte tipuri de deşeuri industriale. Tehnologia se poate aplica pentru deşeuri care conţin metale grele precum cadmiu, plumb, crom, nichel, cupru şi chiar zinc. "Condiţia este ca aceste metale să fie în concentraţii mai mici de 10%, la cantităţi mai mari este deja vorba de metode de recuperare a metalului", a adăugat cercetătorul român.

IPOTEZE. După o serie de investigaţii ale celor mai utile posibile metode de neutralizare, specialiştii de la INCDPMAD au descoperit că insolubilizarea acestor metale reprezintă cea mai potrivită soluţie. În prima fază, tehnologia utilizează deşeuri de la sudură oxiacetilenică pentru a regla pH-ul deşeurilor foarte acide. Procedeul este urmat de precipitarea metalelor prin adăugare de sulfură de sodiu tehnică. Metalele sunt transformate în compuşi insolubili care rezistă la levigare (transportare în apa freatică a substanţelor din sol în cazul când un exces de apă s-a infiltrat vertical – n.r.). Materialul stabilizat este îmbrăcat într-o peliculă protectoare, apoi se adaugă un amestec de ciment şi grit uzat, acest deşeu provenind în urma procesului de sablare (netezirea suprafeţelor pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip proiectat cu ajutorul aerului comprimat – n.r.).

PROIECT. După omogenizare, deşeul tratat poate fi turnat în forme şi lăsat să se usuce, urmând să fie depozitat. În urma aplicării acestui procedeu, cantitatea iniţială de deşeu este redusă la 40%, fiind rezolvate, totodată, problemele a trei tipuri deşeuri, nu doar a celui conţinând metale toxice. Nisipeanu spune că printre viitoarele proiecte ale INCDPMAD se află găsirea unei modalităţi ca aceste deşeuri tratate să fie utilizate ca material de construcţii.

×
Subiecte în articol: inventii