x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a decoperit cea mai veche galaxie din Univers

NASA a decoperit cea mai veche galaxie din Univers

21 Sep 2012   •   11:38
NASA a decoperit cea mai veche galaxie din Univers

Oamenii de stiinta au descoperit cea mai puternica dovada care atesta existenta unei galaxii vechi de 13,2 miliarde de ani. 'Este cea mai distanta galaxie identificata. Daca universul ar fi un om de 70 de ani, atunci noi putem spune ca am descoperit ceva din copilaria lui, cam de cand avea doar 2,5 ani. Este ca atunci cand un arheolog face o descoperire legata de istoria antica', a declarat Wei Zheng, de la Universitatea Johns Hopkins, potrivit discovery.com.

Expertii au putut afla ca universul a luat fiinta acum 13,7 miliarde de ani si ca a evoluat rapid, astfel incat la numai 1,4 miliarde de ani nu numai ca era plin de galaxii, dar hidrogenul dintre galaxii devenise puternic ionizat.

Obiectele cu gravitatie extrem de puternica, precum aglomerarile de galaxii se curbeaza si, uneori, amplifica lumina provenita de la un alt obiect indepartat. Ocazional, spatiul deformat va aduce in prim plan un alt obiect mai indepartat, fenomen cunoscut sub numele de efect de lentila gravitationala.

Pe acest fenomen s-a bazat si profesorul Zheng atunci cand a cautat galaxii indepartate. Cu ajutorul Telescopului Hubble, a gasit o galaxie indepartata formata la 500 de milioane de ani dupa Big Bang.

Aglomerarea de galaxii, cunoscuta sub numele de MACS1149+2223 este una din cele mai puternice lentile gravitationale din univers, cu o masa de 2 milioane de miliarde de sori. 'Pana acum, cercetatorii au descoperit mai bine de 100 de galaxii vechi de 650-850 de milioane de ani, dar numai o singura galaxie observata dateaza de acum 500 de milioane de ani', a spus profesorul.

Despre noua galaxie, expertii spun ca este foarte compacta si mica, avand doar 0,1% din marimea Caii Lactee.

×