x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA a lansat un avertisment legat de minunatele aurore boreale

NASA a lansat un avertisment legat de minunatele aurore boreale

23 Apr 2019   •   18:30
NASA a lansat un avertisment legat de minunatele aurore boreale

NASA a realizat noi imagini ale unei aurore extraordinare și a lansat un avertisment pentru toți locuitorii planetei, conform Metro.

Astronomii au spus că luminile nordice sunt semnele vizibile ale unui fenomen care ar putea îngenunchea civilizația.

Aurorele se formează atunci când particulele Soarelui se izbesc de atmosfera Pământului. În mod normal, aceste furtuni solare nu sunt o amenințare. Însă, cercetătorii se tem că o furtună solară foarte puternică ar putea cauza haos în lume prin distrugerea rețelelor de comunicare care stau la baza societăților din ziua de astăzi.

„Admiră frumusețea, dar teme-te de bestie. Frumusețea este aurora de deasupra noastră, care ia aici forma unei spirale verzi uriașe, văzută între norii pitorești, lângă care sunt puternica Lună și stelele în fundal”, a scris NASA.

„Bestia este valul de particule care creează aurora, dar pot, într-o zi, să distrugă civilizația”.

 

×
Subiecte în articol: aurora boreala nasa avertisment