x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA plănuieşte să "captureze" un asteroid şi să-l transforme în staţie spaţială

NASA plănuieşte să "captureze" un asteroid şi să-l transforme în staţie spaţială

24 Dec 2012   •   14:52
NASA plănuieşte să "captureze" un asteroid şi să-l transforme în staţie spaţială

Cercetătorii vor "să captureze" un asteroid de circa 500 de tone, să-i devieze traiectoria şi să-l transforme într-o "staţie spaţială" pentru astronauţi, în drumul lor spre Marte, scrie Daily Mail.

Departamentul pentru Ştiinţă şi tehnologie de la Casa Albă va analiza în următoarele săptămâni acest proiect, al cărui buget prevăzut este de 2,6 miliarde de dolari. Dacă va primi undă verde, va fi pentru prima dată când un corp ceresc va fi mişcat de oameni.

Un raport de fezabilitate întocmit de NASA şi de Institutul pentru Tehnologie din California explică modul în care oamenii de ştiinţă vor "captura" asteroidul. Astfel, o capsulă specială va fi ataşată de o rachetă Atlas V, care va fi lansată spre asteroid, când acesta va trece printre Pământ şi Lună. Ajunsă în apropierea asteroidului, capsula va elibera o prelată cu un diametru de 15,2 metri care se va înfăşura în jurul rocii spaţiale.

Cu ajutorul capsulei şi al sistemului de propulsie al acesteia, care va dispune de o cantitate de carburant de aproximativ 300 de litri, specialiştii de la NASA vor devia asteroidul de la traiectoria sa îl vor direcţiona spre un punct gravitaţional neutru, situat între Terra şi Lună. Astfel, astronauţii vor avea la dispoziţie o bază de staţionare pentru viitoarele misiuni spaţiale.

"Ideea de exploatare a resurselor naturale de pe asteroizi datează din urmă cu peste 100 de ani, însă abia acum a apărut tehnologia care permite ca această idee să devină realitate", arată acelaşi studiu de fezabilitate.



×