x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă NASA vrea să trimită astronauţi dincolo de sistemul solar cu o rachetă asamblată în spaţiu

NASA vrea să trimită astronauţi dincolo de sistemul solar cu o rachetă asamblată în spaţiu

01 Aug 2011   •   13:27
NASA vrea să trimită astronauţi dincolo de sistemul solar cu o rachetă asamblată în spaţiu

NASA are planuri marete pentru anul 2025: Vrea sa trimita o naveta spatiala cu echipaj uman in spatiul extrasolar, pentru explorarea unui asteroid, intr-o misiune cu o durata apreciata la cel putin un an de zile, informeaza Associated Press.

Misiunea este apreciata ca fiind cea mai dificila in care s-a angajat, pana in prezent, agentia spatiala, mai dificila chiar decat prima aselenizare la data respectiva.

Pentru reusita misiunii este necesara o naveta spatiala de mari dimensiuni. Proiectarea acesteia este la inceput si va presupune asamblarea ei in spatiu, dupa ce mai multe segmente, care vor fi ridicate dincolo de atmosfera, in doua sau trei misiuni orbitale.

Arthur Clarke a fost cel care a anticipat, in romanele sale SF (Odiseea Spatiala 2001 si urmatoarele) cucerirea spatiului cu nave de dimensiuni mari, asamblate in spatiu.

×