x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Net zoom

Net zoom

13 Dec 2008   •   00:00

http://www.cimec.ro/Monumente/cetati_arad/index.htm
Site-ul vă prezintă cetăţile medievale de pe întreaga suprafaţă a judeţului Arad. Pentru început puteţi consulta pagina cu repere istorice ale fortificaţiilor. Aici, autorii explică şi scopul pentru care au creat acest site, tratând apariţia şi răspândirea acestor cetăţi atât din punct de vedere al arhitecturii şi al modului de construcţie, cât şi din perspectiva arheologică şi istorică. Pe site există harta fortificaţiilor şi o serie de imagini foto care ilustreaza atât ruinele cetăţilor, cât şi construcţiile care s-au păstrat întregi până în zilele noastre.



www.efoto.ro
Dacă nu aţi vizitat încă ruinele cetăţii Rupea, aflată în partea de nord-vest a micii localităţi cu acelaşi nume, aflaţi că o găsiţi la jumătatea distanţei dintre Sighişoara şi Braşov, în vârful unei masive stânci de bazalt. Fotografiile de pe acest site, însoţite de o poveste detaliată a cetăţii vă vor determina, cu siguranţă, să descoperiţi, pe cont propriu, această frântură de istorie care străjuieşte secolele.

www.neamt.ro
Din categoria monumentelor medievale ale României nu putea lipsi Cetatea Neamţului, astfel că cei care au conceput site-ul şi-au propus să vă poarte într-o călătorie virtuală pentru a vizita această fortificaţie. Pe lângă prezentarea Cetăţii Neamţului, pagina de internet vă oferă date despre originea construcţiei, precum şi detalii despre confruntările militare care au avut loc aici de-a lungul timpului. Pe parcursul unei lecţii interactiive de istorie, puteţi afla despre

www.romania.activtravel.ro
Pe acest site puteţi consulta localizarea şi o scurtă descriere a celor mai importante castele şi cetăţi medievale din ţară. Fortificaţiile sunt împărţite pe regiuni, astfel că găsiţi aici cetăţile moldave de pe Nistru, pe cele din vechea provincie valahă (actuala regiune care acoperă Muntenia şi Oltenia) sau construcţiile medievale din Transilvania, toate însoţite de câteva date semnificative şi o serie de imagini.

www.cetatesoimos.ro
Aici puteţi "vizita" ruinele uneia dintre cele mai frumoase fortificaţii medievale de pe teritoriul României – Cetatea Şoimoş, aflată la limita de nord-est a satului omonim din judeţul Arad. Tradiţia acestei fortificaţii spune că ea poartă numele unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu: creşterea şoimilor. Pe site găsiţi atât localizarea, istoricul şi date despre împrejurimi, cât şi o galerie foto care vă vor ajuta să vă formaţi o impresie completă asupra acestei atracţii turistice româneşti.

www.medievale.ro
Pagina vă dezvăluie o colecţie completă a cetăţilor şi bisericilor medievale din Transilvania. Site-ul, care se prezintă ca un motor de căutare bine pus la punct, vă pune la dispoziţie, în română, germană şi engleză, detalii despre oraşe cu greutate, precum Sibiu, Sighişoara şi Mediaş. Pe lângă acestea, pe pagina de web puteţi găsi şi informaţii despre fortificaţii şi biserici medievale aflate în alte localităţi de pe întreg teritoriul Transilvaniei, toate fiind însoţite de imagini.

www.romania-travel.biz

Vă invităm să citiţi pe acest site despre cele mai cunoscute oraşe-cetăţi medievale din România. De la Alba-Iulia şi Cluj-Napoca, trecând prin centrul Ardealului, prin Sighişoara, Mediaş şi Târgu-Mureş, coborând până în Braşov şi Făgăraş şi apoi, peste munţi, până în Suceava, site-ul vă oferă informaţii de cultură generală despre toate aceste oraşe medievale.

www.cetateaoradea.ro
Site-ul descrie în cel mai mic amănunt cetatea Oradea, una dintre puţinele cetăţi medievale funcţionale din România la ora actuală. Aici puteţi consulta, pe lângă un scurt istoric, atât detalii despre construcţia propriu-zisă, cât şi mituri şi legende legate de această fortificaţie. Site-ul vă oferă totodată posibilitatea de a efectua un tur virtual care vă poartă printre zidurile cetăţii, oferindu-vă şi o serie de informaţii.

×
Subiecte în articol: zoom pe net medievale