x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Nori luminoşi pe cerul lunii iunie

Nori luminoşi pe cerul lunii iunie

de Anca Aldea    |    06 Iun 2010   •   00:00

Cerul lunii iunie va fi acoperit de aşa-numiţii "nori noc­tilucenţi", informează presa de specialitate. Este vor­ba despre cei mai înalţi nori din atmosferă - se for­mează la o altitudine de circa 80 de kilometri deasu­pra Pământului, la o temperatură de -117 grade Celsius. "Norii noctilucenţi", a căror denumire proveni­tă din limba latină se referă la strălucirea lor în timpul nop­ţii, în nuanţe albastre, asemănătoare luminii date de un tub de neon, sunt formaţi, în mare parte, din par­ti­cule de gheaţă, formate prin condensarea particu­lelor de apă şi de praf. Aceste formaţiuni au fost observate, pentru prima oară, în 1885, la doi ani după eru­p­­ţia vulcanului Krakatoa. Există păreri conform cărora par­ticulele de praf vulcanic au ajuns la altitudini foarte mari şi au fost acoperite de gheaţă, astfel luând naştere "no­rii noctilucenţi". Potrivit altor păreri însă, praful ar pro­veni de pe Marte sau chiar de la încălzirea globală a planetei noastre. Alţii susţin că praful din aceşti nori ar fi format din resturi ale deşeurilor spaţiale. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit până acum să se pună de acord.

×
Subiecte în articol: zoom