x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă O echipă de cercetători a creat o pastilă cu insulină care ar putea să înlocuiască injecțiile

O echipă de cercetători a creat o pastilă cu insulină care ar putea să înlocuiască injecțiile

08 Oct 2019   •   10:21
O echipă de cercetători a creat o pastilă cu insulină care ar putea să înlocuiască injecțiile
Sursa foto: Alan Levine

Milioane de pacienți care suferă de diabet ar putea scăpa, în sfârșit, de injecțiile cu insulină. Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au creat o pastilă suficient de puternică încât să reziste acidului gastric și, astfel, să înlocuiască injecțiile în cazul diabeticilor, după cum notează Daily Mail.

Încercările din trecut de a administra pacienților insulină sub formă de pastile au eșuat, pentru că pastilele se dizolvau și eliberau hormonul mult prea devreme.

Testele efectuate de cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au arătat că pastila creată de ei a reușit să treacă de tractul gastrointestinal fără să se dizolve. Insulina a fost eliberată în momentul în care a ajuns în intestinul subțire, locul ideal pentru absorbția de medicamente. Pastila se dizolvă în întregime în câteva ore.

Testele efectuate pe porci au arătat că pastila eliberează aceeași cantitate de insulină ca o injecție. Cercetătorii urmează să efectueze și teste pe oameni.

Studiul a fost publicat în jurnalul Nature Medicine.

×
Subiecte în articol: diabet insulina injectii pastile