x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă OBIECT MISTERIOS pe Marte. Ce a descoperit roverul Curiosity după ce a forat în solul marţian

OBIECT MISTERIOS pe Marte. Ce a descoperit roverul Curiosity după ce a forat în solul marţian

11 Feb 2013   •   11:16
OBIECT MISTERIOS pe Marte. Ce a descoperit roverul Curiosity după ce a forat în solul marţian
Sursa foto: Gizmodo

Roverul Curiosity a descoperit un obiect de metal misterios pe Planeta Roşie. Structura bizară filmată de robotul NASA este lucioasă şi pare a fi din metal, scrie Gizmodo. Imaginile misteriosului obiect au apărut după ce Curiosity a forat prima gaura pe suprafaţa planetei Marte, făcută cu scopul de a genera praf.

În legătură cu acest obiect, pasionaţii de ştiinţă sunt de părere că acest mic obiect ar putea fi compus din materiale mai puţin predispuse eroziunii decât stâncile din jurul său.

Curiosity, un vehicul de o tonă, cu şase roţi, care a costat 2,5 miliarde de dolari, cel mai greu şi mai sofisticat robot trimis vreodată pe Marte, a coborât în zona ecuatorului marţian în craterul Gale pe 6 august 2012, pentru o misiune de doi ani. Principalul obiectiv al misiunii este acela de a determina dacă planeta roşie a permis în trecutul ei existenţa vieţii microbiene.

×