x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Omul, sursă de energie ieftină

Omul, sursă de energie ieftină

de Adela Cristina Teodorescu    |    13 Dec 2008   •   00:00

Oamenii de ştiinţă moderni caută neîncetat surse de energie pentru a le înlocui, treptat, pe cele convenţionale. Cercetarea a mers până-ntr-acolo încât s-a luat tot mai mult în consideraţie identificarea unor surse alternative în care să fie implicat corpul uman.



În urmă cu peste zece ani, inventatorul englez Trevor Baylis a construit primul radio ecologic, care funcţiona pe baza energiei generate... de om. Aparatul era prevăzut cu o manivelă care, după acţionarea prin rotaţie, genera energie suficientă pentru funcţionarea mecanismului timp de câteva ore. Baylis s-a remarcat şi prin inventarea iPod-ului cu manivelă. Eco-Pod-ul, căci aşa se numeşte "trăsnita” invenţie, poate funcţiona 40 de minute dacă utilizatorul învârte manivela timp de 60 de secunde. Costă până în 200 de euro, are suficientă memorie pentru a stoca 500 de melodii şi include, între altele, o baterie, radio, reportofon, lanternă. Numele britanicului Baylis este legat şi de apariţia pantofilor electrici care funcţionează cu energie furnizată de om în timpul mersului şi care alimentează telefonul mobil. La fel de incredibilă este şi inventarea maşinii cu vâsle (de către compania HumanCar), în care fiecare ocupant al celor patru locuri trebuie să facă mişcare înainte şi înapoi, "agitând” câte o ramă, pentru a pune în mişcare ineditul vehicul.

TRANSFORMARE. Avansul ştiinţei şi tehnologiei ne îndreptăţeşte să vorbim astăzi despre aparate performante care "absorb” energia generată de diferite părţi ale corpului uman în momentul în care acestea efectuează mişcări obişnuite. Specialiştii caută să dezvolte metode de obţinere a generatoarelor de energie de dimensiuni foarte mici, al căror scop constă în transformarea energiei cinetice, "risipită” în fiecare zi de corpul uman, în energie electrică, capabilă să alimenteze o serie de instalaţii sau mecanisme. Această tehnologie de "reciclare” a energiei cinetice în cea electrică este testată, în prezent, cu diverse mecanisme precum dispozitivele biomecanice puse în acţiune de genunchi. Cu ajutorul unui astfel de aparat, o tură de alergare în parc poate genera suficientă energie pentru a încărca bateria telefonului mobil sau a Ipod-ului. Dispozitivul, care cântăreşte 1,5 kg, este format dintr-un cadru de aluminiu pe care este montat un generator, ambele elemente fiind introduse într-o proteză pentru genunchi. Acest aparat poate transforma un minut de mers în 30 de minute de energie pentru telefonul mobil. O altă metodă inovativă de obţinere a energiei electrice se află... pe ringul de dans. În platforma pe care dansatorii "o rup” seară de seară într-un club din Londra, au fost introduse mai multe dispozitive pe bază de cristale, cu scopul de "a colecta” pulsurile rezultate din paşii dansanţi ai oamenilor şi de a le transforma în energie. Electricitatea astfel obţinută alimentează clubul şi îi ajută pe patroni să plătească mai puţin la factura de energie. O astfel de tehnologie ar putea deveni extrem de utilă fiind aplicată în staţiile de metrou sau de tren, deoarece s-ar putea obţine o cantitate semnificativă de energie din aceste locuri aglomerate. Oamenii de ştiinţă americani şi englezi încearcă acum să pună la punct o tehnologie asemănătoare pentru militari – este vorba de pantofii inteligenţi, capabili să transforme energia cinetică în energie electrică pentru reîncărcarea diferitelor dispozitive care, deocamdată, funcţionează pe bază de baterii.

PROVOCARE
Mişcările corpului uman reprezintă o sursă inepuizabilă de energie, cu atât mai mult cu cât sunt efectuate regulat şi, unele dintre ele, fără a depune eforturi sporite. Procedeul prin care energia este "absorbită" din mişcările umane şi/sau stocată pentru a servi la alimentarea unor alte dispozitive este, pentru cercetători, o provocare, mai ales că numărul acestor dispozitive poate fi impresionant. Una dintre cele mai notabile invenţii în acest sens este şi ceasul-brăţară, care funcţionează având la bază mişcarea braţului purtătorului.

MEDICAL
Oamenii de ştiinţă de la Colegiul Imperial din Londra lucrează la un model de stimulator cardiac care poate fi încărcat cu energia produsă de bătăile inimii purtătorului acestui dispozitiv. Cercetătorul Paul Mitcheson spune că pacientul care poartă un astfel de dispozitiv nu mai trebuie supus la operaţia periodică de înlocuire a pacemaker-ului, intervenţie care are loc o dată la şase sau şapte ani.

×
Subiecte în articol: special energie