x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Pădurea Amazoniană va fi monitorizată printr-un satelit

Pădurea Amazoniană va fi monitorizată printr-un satelit

20 Dec 2019   •   11:38
Pădurea Amazoniană va fi monitorizată printr-un satelit

Un satelit de observare a Terrei, construit în colaborare de China şi Brazilia, a fost lansat vineri în spaţiu, în cadrul unui program bilateral considerat drept un model pentru o cooperare mai largă între statele BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).
Earth Resource Satellite-4A (CBERS-4A) a fost lansat la bordul unei rachete Long March-4B de la baza din nordul provinciei chineze Shanxi, a precizat agenţia chineză Xinhua. Acesta va veni în sprijinul guvernului brazilian în operaţiunea de monitorizare a Pădurii Amazoniene şi a schimbărilor de mediu care afectează această ţară, potrivit Xinhua.

Satelitul este cel de-al şaselea dezvoltat în cadrul proiectului bilateral China-Brazilia Earth Resources Satellite (CBERS), care a demarat în 1988. Aceşti sateliţi au fost proiectaţi pentru observarea Pământului de pe orbită în scopuri non-militare.

Alţi opt sateliţi aflaţi la bordul aceleiaşi rachete au fost plasaţi pe orbită, printre care un microsatelit cu spectru larg, echipat cu instrumente de teledetecţie şi donat Etiopiei.

Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - cunoscute sub denumirea colectivă BRICS - au purtat discuţii pentru încheierea unui acord cadru privind crearea unei constelaţii de sateliţi pentru observarea Pământului prin teledetecţie şi partajarea datele obţinute de sateliţii ţărilor partenere.

Fiecare ţară va oferi unul sau doi sateliţi pentru realizarea constelaţiei, potrivit informaţiilor oferite în 2018 de Administraţia Spaţială Naţională din China.

Sateliţii CBERS vor fi incluşi în programul constelaţiei de sateliţi.

În prezent, dintre ţările care fac parte din BRICS, doar Africa de Sud nu are sateliţi proprii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: satelit pădurea amazoniană